Sari direct la conținut

Elveția plănuiește să ridice toate restricțiile anti-COVID de la jumătatea lui februarie

HotNews.ro
Elvetia, Foto: Unsplash / CC0 Public Domain
Elvetia, Foto: Unsplash / CC0 Public Domain

​Elveția susține că suntem pe cale de a intra în faza endemică a COVID-19, care poate fi mai ușor de gestionat, și intenționează să ridice toate restricțiile până la jumătatea lunii februarie.

„Bineînțeles că pandemia nu s-a încheiat, însă vedem lumina la orizont”, a spus miercuri președintele confederației elvețiene, Ignazio Cassis, citat de AFP.

Semnele unei ieșiri iminiente din criză se înmulțesc, lăsând să se întrevadă începutul unei faze endemice, se arată într-un comunicat al guvernului care anunță renunțarea, de la 3 februarie, la carantină pentru contacții unui caz COVID-19 și la obligația muncii de la domiciliu.

Cassis a susținut că această nouă fază este posibilă datorită vaccinării și a cerut prudență în continuare.

„Sfârșitul crizei nu înseamnă sfârșitul virusului. Învățăm să trăim cu el”, a subliniat el, referindu-se în special la o posibilă sezonalitate a COVID-19, precum gripa.

Ridicarea totală a restricțiilor ar putea intra în vigoare din 17 februarie, eliminând astfel obligativitatea prezentării permisului de sănătate la restaurante și în centrele culturale, dar și purtarea măștilor de protecție în mijloacele de transport în comun și magazine. De asemenea, nu vor mai fi restricții legate de întâlniri private și publice.

Dacă situația însă rămâne incertă până pe 16 februarie, Elveția a planificat să procedeze la o relaxare în două etape.

În orice caz, persoanele infectate vor trebui să continue să se izoleze.

Consiliul Federal își bazează relativul optimism pe „evoluția favorabilă a situației din spitale” în ciuda unei rate record de contaminare în țară.

În ultima zi, au fost aproape 41.000 de noi infectări la o țară de 8,6 milioane de locuitori.

Ocuparea paturilor de terapie intensivă a continuat să scadă ca urmare a „imunității ridicate a populației datorate vaccinării sau a infecției anterioare” și a faptului că varianta Omicron „provoacă mai puține complicații severe decât celelalte variante”, arată autoritățile.

Marți, Danemarca a fost prima țară din Europa care a ridicat toate restricțiile. În aceeași zi, șeful OMS a avertizat că este „prematur” ca țările să declare victoria asupra COVID-19.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro