Sari direct la conținut

Elveția își va revizui adopțiile internaționale după acuzațiile potrivit cărora unii copii ar fi fost furați de traficanții de carne vie

HotNews.ro
Copii Sri Lanka, Foto: Huw Jones / Alamy / Profimedia Images
Copii Sri Lanka, Foto: Huw Jones / Alamy / Profimedia Images

Autoritățile elvețiene au anunțat că vor revizui posibila adopție ilegală a unor copii străini, la trei ani de la izbucnirea unui scandal privind acuzații că unii copii adoptați din Sri Lanka ar fi fost furați de către traficanții de carne vie de la familiile lor biologice, relatează Reuters.

„Acceptăm și regretăm eșecul autorităților elvețiene de a preveni adopțiile din Sri Lanka până în anii 1990 în pofida semnalelor de, în unele cazuri, nereguli majore”, a afirmat cabinetul federal într-un comunicat.

Acesta a cerut de asemenea mai multă susținere pentru persoanele adoptate în Elveția la momentul respectiv și care s-au zbătut să afle mai multe despre originile lor.

Problema a apărut în spațiul public după ce un documentar difuzat de o televiziune olandeză în 2017 a relatat că mii de copii din Sri Lanka au fost dați spre adopție, adesea ilegal, în țările europene de-a lungul mai multor decenii.

Un studiu realizat la cererea guvernului elvețian și publicat mai devreme în cursul acestui an de Universitatea de Științe Aplicate din Zurich (ZHAW) a descoperit că autoritățile din această țară au aprobat adopția a cel puțin 950 de copii din Sri Lanka între 1973 și 1997.

Studiul subliniază însă că numărul exact al acestora este imposibil de stabilit.

Guvernul federal de la Berna a anunțat că intenționează să realizeze o analiză mai amănunțită cu privire la adopțiile ilegale după ce un parlamentar elvețian a provocat îngrijorări în 2017 potrivit cărora o parte a copiilor adoptați ar fi fost „furați sau vânduți” înainte de a ajunge în Elveția.

Guvernul olandez a declanșat la rândul său o investigație după difuzarea documentarului în urmă cu trei luni, un raport final asupra problemei fiind așteptat să apară în luna februarie a anului viitor, după mai multe amânări cauzate de pandemia de COVID-19.

Comisia de anchetă constituită în Olanda a revizuit adopțiile din Brazilia, Columbia, Indonezi, Sri Lanka și Bangladesh realizate în anii 1980 pentru a descoperi dacă angajați ai statului olandez au fost implicați în presupusele fraude.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro