EMA evaluează o posibilă conexiune între vaccinul de la Moderna şi sindromul de extravazare capilară
Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA) a anunţat vineri că a început să analizeze pe baza datelor disponibile dacă există vreo conexiune între vaccinul anti-COVID-19 de la Moderna şi mai multe cazuri înregistrate cu sindromul de extravazare capilară, relatează EFE, potrivit Agerpres.
EMA a început să revizuiască ceea ce a numit drept „un semn de avertizare” al acestui sindrom puţin obişnuit apărut la şase persoane care au primit o injecţie cu vaccinul de la Moderna (Spikevax, numele de comercializare).
Sindromul de extravazare capilară este o afecţiune foarte rară, gravă, care provoacă scurgerea fluidului din vasele de sânge mici (capilare), rezultând în principal inflamaţii la nivelul extremităţilor (braţe şi picioare), tensiune arterială scăzută, îngroşarea sângelui şi scăderea nivelurilor de albumină din sânge (o proteină importantă din sânge).
Informaţiile privind aceste cazuri au fost notificate în baza de date europeană privind posibile efecte secundare (EudraVigilance) pentru ţările din Spaţiul Economic European (SEE), care include 27 de state ale Uniunii Europene (UE), alături de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia.
Demararea acestei investigaţii nu înseamnă neapărat că există o relaţie cauză-efect cu vaccinul, având în vedere că un „semn de avertizare” intervine după ce profesioniştii din domeniul medical informează despre reacţiile adverse care au loc după administrarea unui medicament sau al unui vaccin, fapt ce justifică începerea unei investigaţii.
Comitetul pentru siguranţă al EMA a informat, pe de altă parte, că nu are suficiente evidenţe care să coreleze vaccinurile anti-COVID-19 cu mai multe cazuri rare cu Sindromul inflamator multisistemic (MIS).
MIS produce inflamaţii în diferite părţi ale corpului precum şi stări de oboseală accentuată, febră, diaree, dureri stomacale, dureri de cap, dureri în piept şi dificultăţi în respiraţie. Comitetul va continua să monitorizeze orice informaţie privind cazurile cu acest sindrom la persoanele care au primit vaccinul anti-COVID-19.
EMA evaluează în continuare datele privind riscul apariţiei unor cazuri de miocardită şi pericardită, ambele infecţii inflamatoare ale inimii, la unele persoane care au primit vaccinuri cu ARNm (de la Pfizer şi Moderna).