Primarul Clujului, Emil Boc, spune că Viena a făcut o mare nedreptate blocând intrarea României în Schengen și că „până la urmă va înțelege că trebuie să trateze de la egal la egal partenerii din UE”. „Austria este Rusia Uniunii Europene”, a declarat Boc într-un interviu pentru Ziua de Cluj.
Primarul Clujului spune că România a pierdut o bătălie, dar nu și războiul, și că „există o stare de supărare și frustrare, dar întotdeauna găsești putere să mergi mai departe când istoria e de partea ta”.
- „Austria a făcut un mare act de nedreptate României. Austria este Rusia Uniunii Europene.
- Are aceeași veche idee imperială, dar uită că a pierdut imperiul. Până la urmă va înțelege că trebuie să trateze de la egal la egal partenerii din UE. Nu mai este mult până vom ajunge acolo”, a declarat primarul Clujului.
El spune că trebuie văzută și partea plină a paharului: România are de partea sa 26 de state UE.
Legat de argumentul Austriei privind migrația ilegală, Boc a acuzat Viena de sfidare și minciună:
- „Chestiunea scoasă din joben, în ultima secundă, cum că România este pe ruta de migrație, este cea mai mare minciună pe care poate să o rostească un stat UE cu privire la România.
- Au spus austriecii că sunt 100.000 de imigranți la graniță și ei au venit în mare parte prin România.
- Cum îți permiți să minți și să sfidezi realitatea în halul acesta doar pentru a-ți arăta mușchii imperiali, în condițiile în care știm că Serbia nu cere viză la indonezieni, indieni, thailandezi și alte 25 de țări? Mie să nu-mi spună austriacul că vine ălă prin Serbia și România și după pleacă în Austria. (…) Nu au învățat nimic austriecii din istorie”.
România, care așteaptă intrarea în Schengen de 11 ani, nu a intrat în spațiul european de liberă circulație nici de această dată, deși a avut sprijinul a 26 de state membre ale UE. Austria a reușit să blocheze decizia favorabilă în Consiliul JAI, pentru aderarea la Schengen fiind necesară unanimitate. Olanda i s-a alăturat, în condițiile în care se opune aderării Bulgariei, iar votul a fost dat „la pachet cu România”.