Sari direct la conținut

Emisfera nordică începe o nouă săptămână de caniculă

HotNews.ro
Canicula, Foto: C Whangchom, Dreamstime.com
Canicula, Foto: C Whangchom, Dreamstime.com

Emisfera nordică începe luni o nouă săptămână sub o căldură apăsătoare, în Europa fiind aşteptate temperaturi de peste 40°C cum este cazul în Italia sau chiar alerte de caniculă în Spania, incendii devastatoare care continuă să facă ravagii în Canada şi California, relatează AFP.

Până la 48°C sunt aşteptate la începutul săptămânii în Sardinia. În Spania, care iese deja dintr-o săptămână înăbuşitoare, agenţia meteorologică a emis duminică un cod portocaliu pentru luni, anunţând temperaturi de 38°C până la 42°C pe zone mari din peninsulă şi în Insulele Baleare, precum şi cod roşu (pericol extrem) pentru luni în zone din Andaluzia şi marţi în Aragon, Catalonia şi Mallorca (42°C până la 44°C).

Consecinţele acestor temperaturi crescute s-au simţit deja în Insulele Canare, pe insula La Palma, unde un incendiu a devastat 5.000 de hectare de teren în acest weekend şi a cauzat evacuarea a 4.000 de persoane.

În Europa, unde încălzirea globală evoluează într-un ritm de două ori mai rapid decât media globală, potrivit experţilor, mai multe ţări sunt afectate în mod deosebit.

În Italia, 16 oraşe sunt sub cod roşu în toată ţara, unde termometrul va oscila în jurul valorii de 36/37°C, dar temperatura resimţită ar putea depăşi 40°C.

Înfruntând căldura, 15.000 de pelerini şi turişti, potrivit jandarmeriei Vaticanului, s-au aflat duminică în Piaţa Sfântul Petru pentru a asculta tradiţionala rugăciune Angelus rostită pe Papa Francisc.

În România, temperaturile vor fi luni în jur de 39 de grade Celsius.

În Grecia, unde temperaturile urmează să scadă uşor, Acropola din Atena a fost închisă publicului duminică între orele 13:00 şi 17:00. Autorităţile locale au cerut populaţiei să fie precaută şi au avertizat cu privire la riscul crescut de incendii.

În Statele Unite, din Florida (sud-est) până în California (vest) trecând prin Texas (sud), o mare parte din sudul ţării s-a aflat din nou duminică sub un val de căldură descris drept „opresiv” de către serviciile meteorologice, care anunţă mai multe recorduri de temperatură.

În faimoasa Vale a Morţii din California, unul dintre cele mai fierbinţi locuri de pe planetă, termometrul indica 51°C sâmbătă seara, iar în orele următoare erau aşteptate 54°C.

Pe lângă temperaturile crescute, sudul Californiei este afectat de mai multe incendii foarte violente încă în desfăşurare care au devastat deja peste 3.000 de hectare şi au dus la evacuarea populaţiei.

În Florida, oraşul Miami a emis prima alertă de „căldură excesivă” din istoria sa. Alte regiuni ale Statelor Unite sunt expuse riscului de vreme severă.

„Sunt posibile furtuni puternice sau violente, precipitaţii abundente şi inundaţii în multe locuri, în special şi, din păcate, în New England, deja afectată de precipitaţii”, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie.

În Canada, peste zece milioane de hectare au ars deja în acest an, mai mult decât s-a înregistrat în ţară vreodată, potrivit unui bilanţ care rămâne provizoriu cu 906 incendii încă active sâmbătă, dintre care 570 considerate a fi scăpate de sub control, potrivit datelor furnizate de Canadian Interagency Forest Fire Centre (CIFFC) (Centrul Canadian Interagenţii pentru Incendii de Vegetaţie).

În Asia, Japonia a emis duminică alerte de căldură pentru zecile de milioane de locuitori, care trăiesc în 20 din cele 47 de prefecturi, în timp ce temperaturi aproape record au lovit o mare parte a ţării.

De asemenea, ţara se confruntă cu ploi torenţiale care au ucis cel puţin opt persoane, între care un bărbat găsit mort sâmbătă într-o maşină inundată, în nordul arhipelagului.

În Coreea de Sud, salvatorii au făcut eforturi să ajungă la oamenii prinşi într-un tunel inundat, ploile abundente din ultimele zile făcând cel puţin 37 de morţi şi nouă dispăruţi.

Serviciile meteo din China au emis mai multe mesaje de alertă, prognozând temperaturi care ar putea atinge 45°C în regiunea parţial deşertică Xinjiang şi 39°C în regiunea de sud Guangxi.

Căldura este unul dintre fenomenele meteorologice cu cel mai mare grad de mortalitate, a reamintit recent Organizaţia Meteorologică Mondială. Vara trecută, numai în Europa, temperaturile crescute au cauzat peste 60.000 de decese, potrivit unui studiu recent.

(Sursa foto: C Whangchom, Dreamstime.com )

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro