Epidemia de rujeolă din România „s-a rezolvat”, dar nu datorită vaccinării, spune Rafila
Epidemia de rujeolă cu care România s-a confruntat în ultima perioadă „s-a rezolvat”, dar nu prin vaccinare, ci prin îmbolnăvirea persoanelor care nu au fost imunizate şi care au fost receptive la boală, a afirmat marți seară ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
„La vaccinurile copilăriei nu s-au schimbat semnificativ cifrele, dar nici nu ne aflăm, în momentul de faţă, pe un trend descendent”, a spus Rafila, la Medika Tv, potrivit News.ro.
„Rujeola s-a rezolvat, dar acest lucru nu s-a rezolvat prin vaccinare, ci prin îmbolnăvirea populaţiei receptive care nu era vaccinată şi acum a scăzut foarte mult incidenţa rujeolei”, a explicat el.
Ministrul Sănătății a subliniat că este nevoie de măsuri pe termen mediu pentru recâştigarea încrederii părinţilor în vaccinurile tradiţionale.
„Pe termen mediu trebuie să restabilim încrederea în vaccinare, iar aceste vaccinuri tradiţionale să fie în atenţia părinţilor, ca să îşi protejeze copiii şi, de foarte multe ori, chiar pe ei sau alte rude vârstnice care sunt la risc în cazul în care interacţionează cu un copil nevaccinat”, a precizat oficialul guvernamental.
Sursa foto: Dreamstime.com