Episcopul Petroniu al Sălajului, cercetat penal, într-un dosar de delapidare

Episcopul Sălajului, Petroniu, a fost audiat vineri, de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în calitate de suspect, într-un dosar de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată, informează Agerpres.
„Dosarul îl vizează pe domnul Florea Petru, care are calitatea de episcop al Sălajului. Dânsul are calitatea de suspect și este cercetat sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de delapidare în formă agravată și continuată, respectiv complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată”, a declarat procurorul Theodor Pavelescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Suma delapidată se ridică la aproximativ trei milioane de lei, conform unor surse judiciare.