Sari direct la conținut

Eran Shayshon, analist israelian: Obiectivul flotilei nu a fost pacea

HotNews.ro
Eran Shayshon, Foto: Arhiva personala
Eran Shayshon, Foto: Arhiva personala

„Scopul flotilei ce a incercat sa sparga blocada din Gaza nu a fost pacea”, a declarat Eran Shayshon, analist in cadrul Reut Institute, un think tank din Israel, referindu-se la convoiul naval care a fost luat cu asalt de soldatii israelieni, la 31 mai. In opinia expertului, „succesul” flotilei a constat in deteriorarea relatilor dintre Israel si Turcia, in intarirea considerabila a organizatiei teroriste Hamas si in lovitura data moderatilor palestinieni si procesului de pace din Orientul Mijlociu.

N.A. Raidul israelian asupra convoiului de nave ce se indrepta spre Fasia Gaza a starnit discutii aprinse nu doar in regiunea Orientului Mijlociu si lumea araba, ci in intreaga lume. Unele voci au condamnat Israelul pentru „piraterie”, in timp ce altele au salutat interventia trupelor de comando impotriva „teroristilor”. Israelienii au fost aratati cu degetul pentru victimele rezultate in urma operatiunii, in timp ce altii au criticat scopurile ascunse ale „activistilor”. Pentru a intelege ce se intampla in regiune, am incercat sa vedem ce parere au israelienii si palestinienii despre aceasta criza si despre conflictul ce macina de ani de zile regiunea. Acest material face parte din efortul nostru de a intelege Orientul Mijlociu.

Iata declaratiile facute pentru HotNews.ro de Eran Shayshon:

„As vrea sa incep prin a-mi exprima tristetea sincera si regretul pentru faptul ca atat de multi oameni au murit in raidul asupra flotilei si sa subliniez ca acesta nu fost, desigur, rezultatul operational anticipat sau dorit.

Rezultatul operational pentru cei aflati pe vaporul Mavi Marmara a fost, cu toate acestea, un succes. Scopul lor nu a fost niciodata acela de a confrunta Israelul din punct de vedere militar sau de a sparge blocada. Mai degraba, obiectivul lor principal a fost sa pateze reputatia Israelului, prin crearea unei provocari imposibile cu scopul de a manipula scena diplomatiei si a opiniei publice internationale.

Succesul lor poate fi masurat prin disputa rezultata intre Israel si Turcia, in intarirea considerabila a Hamas si prin aceasta noua lovitura data moderatilor palestinieni si procesului de pace.

Au existat sase vapoare in aceasta flotila. Cinci dintre ele aveau la bord activisti pentru drepturile omului si transportau ajutoare umanitare. Mavi Marmara a fost singurul vapor pe care nu s-au gasit provizii umanitare si care avea la bord activisti islamici ce au urmarit declansarea unei confruntari violente. Inregistrarile video de la bordul navei si care au fost date publicitatii arata in mod clar cum trupele israeliene de comando au fost atacate in memomentul in care au ajuns pe nava; prima lor reactie de a folosi armamentul a avut loc cu mult dupa aceea, in legitima aparare.

analist senior in Departamentul de securitate nationala din cadrul Reut Institute, un think tank din Israel * echipa sa ofera sprijin in timp real pentru facatorii de decizie cisraelieni ce se confrunta cu provocari legate de delegitimizarea Israelului si cu alte probleme de securitate nationala

Eran Shayshon

Un obiectiv suplimentar al pasagerilor ce controlau nava Mavi Marmara a fost acela de a intari Hamas, o organizatie terorista care a preluat controlul Fasiei Gaza printr-o lovitura de stat sangeroasa. Pentru a oferi negocierilor apropiate o sansa reala de succes, comunitatea internationala trebuie sa intareasca Autoritatea palestiniana si pe Abu Mazen – nu pe Hamas. Acesti factori combinati ofera concluzia clara ca scopul flotilei nu a fost pacea”.

Israelul si comunitatea internationala nu trebuie sa permita distragerea atentiei de la radacina raului care afecteaza Orientul Mijlociu si intreaga lume – un Iran ce detine arme nucleare. Iranul incearca fiecare metoda pentru a abate atentia internationala de la procesul sau de inarmare nucleara, ca urmare a celei mai recente rezolutii a Consiliului de Securitate in aceasta chestiune. Iranul foloseste organizatii si tari extremiste pentru a distrage atentia de la activitatile sale si nu e greu de conceput ca sincronizarea cu momentul flotilei nu a fost o coincidenta, ci un lucru coordonat.

Cat priveste relatiile dintre Turcia si Israel: disputa dintre cei doi aliati nu a inceput odata cu problema flotilei. Declinul in relatia lor poate fi gasit cu cel putin un an in urma, in momentul in care se pare ca Turcia a facut in mod constient o schimbare strategica in orientarea sa spre est. Problema flotilei a incitat in mod clar o confruntare, insa orientarea generala poate fi observata in publicul turc tot mai mult anti-israelian, prin retorica oficiala de incitare impotriva Israelului folosita de premierul Recep Tayyp Erdogan dar si prin fenomenele culturale, cum sunt productiile televiziunilor turcesti care-i prezinta pe israelieni ca asasini brutali”.

Citeste mai multe pe site-ul Reut Institute.

Vezi alte date despre Eran Shayshon.

.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro