Erdogan intervine în conflictul din Nagorno-Karabah: Armenia a dovedit că este principala amenințare pentru pacea din regiune
Președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan a transmis președintelui azer că poate conta pe solidaritatea Ankarei în conflictul din Nagorno-Karabah, adăugând că, prin recentele acțiuni, Armenia a dovedit încă o dată că este cea mai mare amenințare pentru pacea din regiune.
El a mai făcut apel la armeni să ia atitudine față de liderii lor despre care Erdogan spune că îi târăsc într-o catastrofă.
Erdogan a avut o convorbire telefonică cu omologul său azer, Ilham Aliyev, pe care l-a asigurat de sprijinul său după ciocnirile dintre forțele armene și cele azere, scrie Reuters.
După ciocniri, Armenia a declarat legea marțială și și-a mobilizat populația masculină.
Într-o declarație pe twitter, după convorbirea telefonică, președintele turc a lansat un apel la armeni să ia atitudine față de proprii lideri care îi conduc spre o ”catastrofă ” și care îi folosesc ca pe ”marionete”.
„Armenia, care a lansat încă un atact împotriva Azerbaijan, a demonstrat încă o dată că este cea mai mare amenințare la adresa păcii din regiune”, a transmis Erdogan, adăugând că reacția internațională față de conflict nu este de ajuns.
Turcia face ”apel la întreaga lume să fie alături de Azerbaijan în bătălia ei împotriva invaziei și a cruzimii”, a mai susținut Erdogan.
Autoritățile armene au decretat mobilizarea generală și legea marțială, duminică, după ce noi confruntări au izbucnit între separatiștii din Nagorno-Karabah, susținuți de Erevan și forțele azere.