Skip to content

„Escaladare majoră” a Rusiei, la o zi după declarația lui Putin despre pace: Sediul SBU, lovit de o dronă în plină zi

O dronă a forțelor ruse a lovit sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), vineri, la Kiev, rănind cinci persoane, potrivit președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

„Din păcate, o dronă rusească a lovit clădirea centrală a Serviciului de Securitate al Ucrainei de pe strada Volodimirska din Kiev, vizavi de Catedrala Sfânta Sofia”, a declarat el la X după ce a vorbit cu șeful interimar al serviciului, Oleksandr Poklad.

„Drona a fost îndreptată direct spre biroul șefului Serviciului de Securitate din clădirea respectivă”, a adăugat Zelenski.

Președintele Ucrainei a precizat că i-a cerut șefului SBU să „ofere rușilor un răspuns adecvat, tangibil și, acolo unde este posibil, unul care să oglindească acest atac”.

Primarul Kievului a afirmat pe Telegram că în atac au fost rănite cinci persoane.

Ministrul ucrainean al afacerilor externe, Andrii Sibiha, i-a îndemnat vineri pe aliații Kievului să intensifice presiunea asupra Moscovei, catalogând atacul Rusiei asupra sediului SBU drept o „respingere a diplomației”.

„Atacul rusesc asupra sediului Serviciului de Securitate al Ucrainei este o escaladare majoră care necesită răspunsuri ferme”, a declarat el într-o postare pe platforma X.

„Moscova a lansat acest atac în timpul unui efort reînnoit pentru pace – dezvăluind adevărata sa respingere a diplomației”, a adăugat șeful diplomației ucrainene.

În atac a fost distrusă clădirea în care se află o populară brutărie, Zavertailo, conform proprietarului.

Capitala Ucrainei este atacată constant de dronele ruse de 10 zile. Miercuri, o universitate din centrul orașului a fost, de asemenea, lovită.

Putin vorbea joi despre pace

Atacul asupra sediului SBU vine la o zi după declarația președintelui rus Vladimir Putin cu privire la perspectivele de pace.

„În cele din urmă, însă, problema trebuie rezolvată de țările implicate în conflict – Rusia și Ucraina”, a declarat Putin, joi, potrivit Reuters.

Liderul rus a susținut că există o șansă de a se ajunge la un acord de pace care să pună capăt războiului din Ucraina.

„Există o șansă? În opinia mea, da, există”, a mai afirmat el, joi, în cadrul unui forum economic din Extremul Orient al Rusiei.