Sari direct la conținut

„Este o rușine totală”. Furie și frustrare, după ce mii de oameni dârdâie de frig în case, în Rusia

HotNews.ro
În Podolsk, oraș aflat la 30 de km de Moscova, locuitorii au fost lăsați în frig, Foto: Valery Sharifulin / TASS / Profimedia
În Podolsk, oraș aflat la 30 de km de Moscova, locuitorii au fost lăsați în frig, Foto: Valery Sharifulin / TASS / Profimedia

În timp ce Europa revendică victoria în războiul energetic cu Vladimir Putin, tot mai mulți ruși se plâng că îngheață de frig în case. Potrivit The Moscow Times, locuitorii din întreaga Rusie sunt afectați de întreruperi fără precedent ale încălzirii în ultimele zile.

În Podolsk, un oraș situat la aproximativ 30 de kilometri sud de Moscova, cel puțin 149.000 de locuitori – aproape jumătate din populație – au fost lăsați în frig când o conductă de încălzire a explodat la o uzină privată de muniții din apropiere.

„Este o rușine totală. Nu există încălzire și nici apă caldă. Trebuie să dormim în saci de dormit”, a declarat Yuri pentru The Moscow Times.

„Nu am cuvinte pentru a descrie cât de gravă este situația”, a spus Yuri, care a refuzat să își precizeze numele de familie. „Nu avem încălzire de aproape șase zile”.

Regiunea Moscovei, unde temperaturile au coborât până la minus 20 de grade Celsius în ultima săptămână, precum și regiunea Primorie din Extremul Orient, orașele Moscova și Sankt Petersburg, Penza, regiunile sudice Voronej și Volgograd și altele, au fost afectate de întreruperi ale agentului termic în această iarnă.

„Suntem literalmente uciși de frig”

În regiunea Tver, un grup de locuitori a filmat un apel către președintele Vladimir Putin, spunând că „îngheață de frig” în satul Novozavidovsky.

„Suntem literalmente uciși de frig”, a declarat o femeie din videoclip, adăugând că au trimis cereri autorităților locale încă din septembrie, după ce casele lor au fost conectate la un punct termic a cărui putere ar fi fost insuficientă.

„Acesta este un fel de tortură și de exterminare a populației la 100 de kilometri de Moscova”, a adăugat ea.

Locuitorii din orașul Elektrostal, din regiunea Moscovei, au aprins un foc în stradă pentru a atrage atenția autorităților asupra problemei încălzirii.

„Este imposibil să stăm în casele noastre. Înghețăm!”, a declarat un grup de femei din videoclip.

Rușii trimit plângeri peste tot

Suferind din cauza temperaturilor sub zero grade, locuitorii dau vina pe autoritățile locale și pe serviciile de utilități pentru că nu au luat măsurile de precauție necesare și nu au acționat pentru a rezolva situația.

„Trimitem plângeri peste tot, dar nimeni nu ne ascultă. Avem încălzitoare portabile care funcționează în fiecare cameră, dar temperatura din interior este încă de 10 grade Celsius”, a declarat Yelena din Podolsk.

„Există o clinică și un spital, precum și grădinițe, unde nu există încălzire. Și nu avem niciun răspuns, nicio asistență, nicio explicație”, a adăugat Yelena.

Autoritățile locale spun că încălzirea este asigurară o centrală termică deținută de Uzina Specializată de Muniții Klimovsk, o fabrică privată de muniții și una dintre cele mai mari întreprinderi de producție de cartușe de armament din țară.

„Instalația are condiții de securitate stricte, ceea ce limitează capacitatea noastră de a supraveghea pregătirile de iarnă”, a declarat săptămâna trecută viceguvernatorul regiunii Moscova, Evgheni Khromușin. „Nu am fost la curent cu problema timp de aproape o zi”.

Un oficial din regiunea Moscovei și doi directori de rang înalt de la uzină au fost arestați sub suspiciunea de a furniza servicii nesigure, a declarat marți Comitetul de Investigații al Rusiei, care investighează infracțiunile majore.

Reacția lui Putin

Anchetatorii au precizat că viceprimarul din Podolsk a fost acuzat de abuz de putere prin emiterea unui certificat de pregătire pentru camera cazanelor de la uzină.

În regiunea învecinată Tver, autoritățile au deschis un dosar penal pentru deturnare a peste 84 de milioane de ruble, aproximativ un milion de dolari, din facturile de încălzire ale locuitorilor, a relatat săptămâna aceasta canalul Astra, citând surse anonime.

Reacționând la defecțiunile din sistemul termic, Vladimir Putin i-a cerut marți ministrului pentru Situații de Urgență, Alexander Kurenkov, să furnizeze căldură și electricitate rezidenților afectați.

Întreruperile de energie termică par a fi cel mai recent efect al mai multor decenii de infrastructură defectuoasă, care a fost legată de corupția endemică și de proasta gestionare.

Degradarea generală a rețelei de termoficare din Rusia a depășit 70% în 2022, a relatat ziarul pro-Kremlin Izvestia.

Urmărește ultimele evoluții din a 687-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro