„Este o victorie importantă”. Expert militar despre cum au găsit piloții F-16 o soluție de tragere la altitudine joasă
Misiunea în care a fost doborâtă drona din județul Buzău a fost un „efort deosebit”, spune comandorul (r) Sandu Valentin Mateiu, care explică că avioanele românești F-16 au radare mai puțin performante decât cele ale italienilor.
Drona a zburat o oră și 20 de minute în spațiul aerian al României, deși a fost detectată inițial la 20 de kilometri est de Sulina.
„Ulterior a zburat pe un traseu care i-a permis să treacă nu numai pe lângă centre populate, dar și pe lângă obiective importante. S-a apropiat de Fetești, dacă nu și de Cernavodă, a zburat pe traseul Sulina-Brăila-Fetești, a surovat Bărăganul, îndreptându-se, probabil, spre alte baze pe care le avem noi, mă refer la Bobocu, în județul Buzău, și așa mai departe”, a declarat expertul militar, vineri, la Digi24.
El a spus că avioanele F-16 sunt dotate cu echipamente radar mai puțin performante față de alte avioane.
„Radiolocatoriștii noștri a trebuit să urmărească o țintă care a zburat cu o viteză mică, avansând vreo 200 și ceva de kilometri într-o oră și 20 de minute, la o altitudine joasă. Dispozitivul a funcționat. Am trimis două celule, inițial italienii, care au un radiolocator foarte bun, dar probabil nu au găsit soluție de tragere, ori era deasupra localității, ori situația nu a permis, ulterior am trimis o celulă cu F-16 românesc, F-16 are un radiolocator mai prost decât al unui Eurofighter”.
Radiolocatorul avionului F-16 „merge în două moduri – look up (aer-aer) și look down (aer-sol). Paradoxul face ca atunci când vânează dronele să lucreze în modul aer-sol, pentru că dronele zboară la o altitudine mică”, a mai arătat el.
El spune că militarii români au avut acest sistem sniper care permite să se vadă infraroșu și au reușit să găsească ținta.
„Au găsit o soluție de tragere și în final este o victorie foarte importantă de moral. Descurajăm agresorul și forțele noastre aeriene”, a mai spus Sandu Valentin Mateiu.