Sari direct la conținut

Estonia spune că ar fi putut fi în situația de acum a Ucrainei dacă nu intra în NATO

HotNews.ro
Margus Tsahkna (centru), ministrul eston al externelor, alaturi de premierul Kaja Kallas si ministrul eston al apararii Hanno Pevkur, Foto: Mindaugas Kulbis / Associated Press / Profimedia Images
Margus Tsahkna (centru), ministrul eston al externelor, alaturi de premierul Kaja Kallas si ministrul eston al apararii Hanno Pevkur, Foto: Mindaugas Kulbis / Associated Press / Profimedia Images

Conflictul actual din Ucraina arată ce s-ar fi putut întâmpla Estoniei dacă nu ar fi devenit membră a NATO acum 20 de ani, a afirmat vineri ministrul de externe eston Margus Tsahkna, citat de DPA și Agerpres.

„Nu poate fi exclus faptul că fără aderarea la NATO independenţa noastră ar fi fost acum în pericol. Dacă Estonia ar fi rămas în aşa-numita zonă gri, ceea ce vedem în prezent în Ucraina ar fi fost posibil să se întâmple pe teritoriul nostru”, a declarat Tsahkna cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la intrarea ţării sale în Alianţa Nord-Atlantică.

În afară de Estonia, pe 29 martie 2004 la NATO au mai aderat Bulgaria, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia.

„Pentru că atunci am luat deciziile necesare, acum trăim într-o Estonie sigură şi liberă”, a subliniat, la rândul său, şefa executivului eston Kaja Kallas. Estonia are la est frontieră cu Rusia şi simte ameninţarea forţei ruse încă de la invadarea Ucrainei cu peste doi ani în urmă, a explicat Kallas, pe care Rusia a dat-o în urmărire.

În urmă cu zece zile, Kaja Kallas le-a cerut celorlalte state din NATO să-şi sporească cheltuielile pentru apărare la cel puţin 3% din produsul lor intern brut.

„Estonia deja investeşte în apărare peste 3% din PIB şi toţi aliaţii din NATO ar trebui să îi urmeze” exemplul, a afirmat ea la un eveniment media organizat la Berlin.

NATO a ajuns la 32 de membri după începerea războiului din Ucraina

Actuala ţintă NATO privind cheltuielile pentru apărare prevede ca ţările membre să investească anual cel puţin 2% din PIB pe termen lung şi a fost convenită în vara anului trecut în contextul perceperii unei ameninţări venite dinspre Rusia.

Anterior, Alianţa Nord-Atlantică le ceruse statelor sale membre ca bugetul lor pentru apărare să se apropie de 2% din PIB până în 2024.

Suedia a devenit pe 7 martie a 32-a țară membră a NATO, după ce Finlanda s-a alăturat alianței în aprilie anul trecut.

Ambele țări nordice au decis la scurt timp după începerea invaziei rusești din Ucraina să renunțe la neutralitatea lor istorică și să ceară aderarea la NATO, însă aprobarea intrării lor în alianță a fost tergiversată de Ungaria și Turcia.

„După peste 200 de ani de nealiniere, Suedia se bucură acum de protecția acordată în temeiul articolului 5, garanția supremă a libertății și securității aliaților”, a declarat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg după aderarea Suediei.

Ultima oară când țara nordică participase la un conflict militar a fost în timpul Războaielor Napoleoniene din secolul XIX.

Urmărește ultimele evoluții din a 765-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro