Eurodeputat PPE: În continuare e nepermis că actele comise la Revoluție nu au fost judecate
Europarlamentarul PPE Kinga Gal a afirmat că este nepermis faptul că actele comise la Revoluție nu au fost judecate nici acum, la 30 de ani distanță. În schimb, eurodeputatul Stângii Verzi Nordice Clare Daly a spus că persistă corupția în țara noastră, de aceea România are o Diaspora așa mare, potrivit Mediafax.
„Acum 30 de ani, pe 15 decembrie, prin Piața Maria s-a născut Revoluția dintr-un protest în care români, maghiari, germani și sârbi se opuneau evacuării cu forța a pastorului reformat Laszlo Tokes. Prin atitudinea lor, au luat și atitudine împotriva comunismului. Nu au mai vrut să suporte teroarea, represiunea, metodele securității statului. Împreună cu arhiepiscopia reformată Tokes a protestat încercând să își protejeze familia și familiile de enoriași. A fost însă și o luptă pentru libertate a tuturor românilor și maghiarilor deopotrivă. Trebuie să plecăm așadar capul în fața tuturor acelora care au avut curajul de a se opune. Revoluția de la Timișoara a doborât comunismul în întreaga Românie și a creat premisele libertății”, a declarat Kinga Gal, eurodeputat PPE, la dezbaterea din PE cu ocazia comemorării a 30 de ani de la Revoluția română.
Ea a adăugat că Revoluția română a fost unul dintre puținele momente în care statele Europei au fost solidare.
„În continuare însă, până acum, ceea ce este nepermis, este că actele comise la Revoluție nu au fost analizate și nu au fost judecate. Tocmai de aceea trebuie să nu uităm pe cei aproape 1.200 de morți ai Revoluției. A fost unul dintre puținele momente în care toate națiunile Europei au fost solidare unele cu altele și toate au realizat că avem o identitate comună. Revoluția de la Timișoara, spiritul revoluției române este o valoare comună a noastră a tuturor. Să respectăm această valoare și s-o protejăm pentru viitor”, a conchis Kinga Gal.
Europarlamentarul grupului Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, Clare Daly, a precizat că a trăit evenimentele de la Revoluție în perioada studenției și că a fost atunci la București și la Timișoara, fiind o experiență definitorie pentru viața ei.
„Am fost lider studențesc în Irlanda acum 30 de ani și am fost inspirată de eroismul studenților români. M-am dus la București și la Timișoara și am petrecut peste o lună acolo, în mijlocul acelor zile revoluționare. Trebuie să spun că a fost una dintre cele mai definitorii experiențe din viața mea. Pentru a asista la această opresiune a regimului totalitar care pe seama populației a dezvoltat un aparat vicios de securitate. A fost o experiență incredibilă. A simți această speranță de viitor pentru democrație și pentru o mai mare stabilitate economică”, a explicat Clare Daly, în plenul de luni al PE de la Strasbourg.
Aceasta a mai spus că ar trebui să recunoaștem că în România încă persistă corupția și din acest punct de vedere, revoluția nu a fost finalizată în țara noastră.
„Însă cred că trebuie să fim și sinceri. Ce a obținut? Până la urmă a obținut aceeași elită combinată cu o nouă elită liberală și au rămas chestiuni nesoluționate. De ce România are a doua Diaspora ca mărire, doar în urma Siriei? Pentru că persistă corupția și de aceea eu în continuare sunt solidară cu acești oameni, pentru că Revoluția nu a fost finalizată acolo”, a subliniat Clare Daly.
La rândul său Reinhard Butikofer, eurodeputat al grupului Verzilor a spus că nu ar trebui instaurată în Parlamentul European o practică a rezoluțiilor care să stabilească adevărul despre istoria europeană.
„Pentru cei care au fost răniți în Revoluția română, pentru familiile victimelor nu putem avea decât plecăciune și respect. Cred că cea mai frumoasă moștenire în Europa este faptul că avem atâtea exemple de curaj, de oameni curajoși care s-au implicat pentru democrație și au plătit un preț foarte scump. Eu cred că acest Parlament poate să se bucure de consens pe acest subiect, însă mai puțin consens avem noi cu eforturile de a instaura o nouă practică care cere rezoluții mai multe despre istoria Europei și a stabili adevărul despre istoria europeană. Nu e sarcina unui Parlament să decidă care este adevărul despre fapte istorice și cred că nu ajută. Eu cred că e un drum care nu duce nicăieri, acela pe care s-a pornit și de aceea grupul nostru are o cerere, dacă vrem să intrăm pe această cale, există un respect fără a intra în impas”, a susținut Reinhard Butikofer.
Eurodeputatul grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, Nicola Procaccini a precizat că idealurile pe care le-au avut tinerii români în urmă cu 30 de ani continuă și acum în întreaga lume, dându-i ca exemplu pe cei persecutați în prezent de regimul chinez.
„Sărbătorim curajul miilor de femei și bărbați care și-au sacrificat viața pentru a scăpa România de opresiunea comunistă. Ideile pentru care au luptat tinerii români continuă în întreaga lume, pentru că cei persecutați azi de regimul chinez sunt visători ca cei de la Timișoara și București din 1989”, a afirmat Nicola Procaccini, europarlamentar al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni.
Parlamentul European a dezbătut, luni la Strasbourg, o rezoluție pentru comemorarea a 30 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989. Votul asupra rezoluției urmează să fie dat în plenul de joi al PE.