Sari direct la conținut

Europol anunță rezultatele cele mai mari operațiuni din istoria sa recentă: Peste 6.500 de arestări și aproape un miliard de euro în bunuri confiscate de la utilizatorii rețelei Encrochat

HotNews.ro
Encrochat, Foto: Sebastian Kahnert / AFP / Profimedia Images
Encrochat, Foto: Sebastian Kahnert / AFP / Profimedia Images

Operaţiunea de anihilare a Encrochat, o firmă clandestină care le oferea infractorilor comunicaţii criptate presupus sigure, a condus la peste 6.500 de arestări şi confiscări de bunuri de 900 milioane de euro, a anunţat marţi Europol într-un comunicat citat de Reuters și Agerpres.

Sistemul avea un număr estimat de 60.000 de utilizatori atunci când a fost închis brusc în iunie 2020. Europol a dezvăluit în iulie 2020 că instituţii de aplicare a legii interceptaseră timp de luni de zile comunicaţii ale utilizatorilor, efectuând la momentul respectiv 764 de arestări.

În comunicatul de marţi, Europol a oferit prima sa prezentare generală a rezultatelor operaţiunii, despre care afirmă că „a trimis unde şoc în grupările de crimă organizată din Europa şi dincolo de ea”.

Poliţiştii au analizat peste 115 milioane de „conversaţii de natură infracţională”, ajutând la prevenirea unor „atacuri violente, tentative de omor, corupţie şi transporturi de droguri pe scară mare”, afirmă Europol.

Potrivit agenţiei europene, anchetele declanşate au condus până acum la confiscarea a 100 tone de cocaină, 30 milioane de comprimate de „droguri sintetice”, aproape 1.000 de vehicule, sute de proprietăţi şi zeci de ambarcaţiuni şi avioane.

Comunicatul nu precizează dacă proprietarii Encrochat se află printre cei arestaţi.

Rezultate parţiale ale anchetelor legate de Encrochat au fost comunicate anterior de poliţiile franceză, olandeză şi britanică în 2020 şi de cea germană în 2021.

Cum funcționa Encrochat

Encrochat vindea dispozitive mobile Android modificate, pentru circa 1.000 de euro fiecare, şi le cerea utilizatorilor taxe de abonament substanţiale, promiţându-le că comunicaţiile lor vor rămâne criptate şi secrete.

Encrochat a fost închis brusc în iunie 2020 după ce operatorii săi neidentificaţi au părut să îşi fi dat seama că au fost descoperiţi.

Potrivit Europol, firma ruta comunicaţiile criptate prin servere din Franţa.

„În cele din urmă, a fost posibil să fie plasat un dispozitiv tehnic cu care să se treacă de tehnica de criptare şi să se obţină acces la corespondenţa utilizatorilor”, a explicat Europol în comunicatul de marţi.

Luna trecută poliția italiană a invocat la rândul său decriptarea conversațiilor purtate pe Encrochat când a anunțat „cea mai dură lovitură” dată grupării mafiote ‘Ndrangheta în urma unei operațiuni care a vizat arestarea a 132 de persoane, precum și percheziţii şi la confiscări de bunuri în zece ţări, între care Italia, Germania, Franţa şi România.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro