Eurostat: În 2018, rezidenții celor 27 state membre UE au efectuat 1,75 milioane călătorii în China
În 2018, rezidenții din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au efectuat 1,75 milioane de călătorii în China, care este a 11-a cea mai populară destinație din afara UE, potrivit datelor Eurostat, publicate luni, citează Mediafax.
Astfel, călătoriile în China au reprezentat, în 2018, aproape 2% din numărul total al călătoriilor efectuate în afara Uniunii Europene, în creștere cu o treime (36%) față de anul precedent, după ce în 2017 au scăzut cu 21%, iar în 2016 au înregistrat un avans de 50%.
Potrivit sursei citate, aproximativ jumătate din călătoriile statelor membre ale UE către China, în 2018, au fost destinate călătoriilor de afaceri (48%), iar restul pentru motive personale, în special pentru vacanţe (35% din total) sau pentru vizitarea prietenilor şi a rudelor (15%). În anul menționat, călătoriile locuitorilor europeni spre China au durat de la 4 la 7 zile (31%), între 8-14 zile (31%) sau între 15-28 de zile (34%).
Totodată, 47% din numărul călătoriilor rezidenților din statele membre UE spre China au avut loc în perioada februarie-mai, iar martie şi aprilie au fost lunile cu cel mai mare număr de călătorii, fiecare din cele două luni reprezentând 14% din totalul înregistrat în 2018.
UE este o destinaţie importantă pentru turiştii chinezi, iar vizitatorii din statul asiatic sunt importanţi pentru sectorul turistic din multe părţi ale blocului comunitar.
În 2018, hotelurile şi alte facilităţi de cazare din UE au înregistrat aproape 22 milioane de înnoptări ale turiştilor din China, o creștere de 7% faţă de 2017 şi de aproape cinci ori mai mult decât în urmă cu zece ani.
În 2018, principalele destinaţii pentru turiştii chinezi care au călătorit în UE au fost: Italia (5,3 milioane de nopţi), Franţa (patru milioane de nopţi), Germania (trei milioane de nopţi) şi Spania (2,5 milioane de nopţi).