Evaluarea Națională 2026. Modele de subiecte la Română pentru elevii de clasa a VIII-a. Ce exerciții pot primi la examen
Evaluarea Națională 2026 la clasa a VIII-a începe pe 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. În pregătirea examenului, elevii au la dispoziție modelul oficial de subiecte publicat de Ministerul Educației, care arată structura probei și tipurile de cerințe care pot apărea la examen.
Potrivit calendarului oficial, absolvenții clasei a VIII-a vor susține proba scrisă la limba și literatura română pe 22 iunie 2026.
Primele rezultate vor fi afișate pe 1 iulie, iar rezultatele finale, după contestații, pe 8 iulie.
Modele de subiecte la Română pentru Evaluarea Națională 2026 clasa a VIII-a
Modelul publicat de Ministerul Educației arată că proba este alcătuită din două subiecte și valorează 90 de puncte, la care se adaugă 10 puncte din oficiu. Timpul de lucru este de două ore.
Subiectul I. Exerciții pe baza a două texte
Primul subiect valorează 70 de puncte și pornește de la două texte-suport, unul literar și unul nonliterar. În modelul pentru anul școlar 2025-2026, elevii primesc un fragment din „Dansul ursului”, de Ion D. Sîrbu, și un interviu cu scriitoarea Ioana Pârvulescu.
Pe baza acestora, elevii trebuie să răspundă la întrebări care verifică dacă au înțeles textele. Ei trebuie să găsească informații din text, să aleagă răspunsul corect la unele cerințe, să explice sensul unor cuvinte și expresii și să identifice asemănări între cele două texte.
Unele exerciții cer și răspunsuri mai dezvoltate. De exemplu, elevii trebuie să explice, în 50-100 de cuvinte, de ce întâmplările din copilărie pot deveni o sursă de inspirație pentru scrierea unui text.
Subiectul al II-lea. Caracterizarea unui personaj
La al doilea subiect, elevii trebuie să scrie o compunere în care să prezinte și să descrie un personaj din textul literar. În modelul publicat de Ministerul Educației, cerința este caracterizarea personajului Yolanda.
Elevii trebuie să arate ce trăsături are personajul și să le susțină cu exemple din text. De asemenea, sunt punctate organizarea ideilor, exprimarea clară și respectarea regulilor de scriere.
Baremul de corectare model subiecte Evaluarea Națională 2026 clasa a VIII-a
Calendar Evaluarea Națională 2026 pentru elevii de clasa a VIII-a
- 22 iunie 2026 – Limba și literatura română, probă scrisă
- 24 iunie 2026 – Matematică, probă scrisă
- 26 iunie 2026 – Limba și literatura maternă, probă scrisă
- 1 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor inițiale până la ora 12:00; vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor, în intervalul orar 14:00-18:00
- 2-3 iulie 2026 – Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 4-7 iulie 2026 – Soluționarea contestațiilor
- 8 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor finale.