Eveniment Victor Ieronim Stoichita sambata, 18 aprilie, la Libraria Humanitas de la Cismigiu
Editura Humanitas vă invită sâmbătă, 18 aprilie, ora 17.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu pentru o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă prilejută de lansarea noului său volum Cum se savurează un tablou și alte studii de istoria artei.
Alături de autor, la eveniment vor participa prof. univ. Anca Oroveanu, Universitatea Naţională de Arte, prof. univ. Ruxandra Demetrescu, Universitatea Naţională de Arte, dr. Ioana Măgureanu, Facultatea de Istoria şi Teoria Artei, Universitatea Naţională de Arte şi dr. Cosmin Ungureanu, Muzeul Naţional de Artă al României.
„Știm de mult timp că opera de artă este un obiect de plăcere. Paginile ce urmează nu-și propun totuși să dea rețete privitoare la «degustarea» unei opere de artă. Ele au o țintă mai degrabă polemică: se îndoiesc de posibilitatea de a «savura» un tablou în absența «înțelegerii» sale. Ele ilustrează modul în care atât «înțelegerea» și percepția, cât și bucuria «înțelegerii» și bucuria percepției pot aduce, împreună, desfătarea majoră oferită de exercițiul cultural. Cartea reunește o serie de studii de caz, pornind de la o operă al cărei caracter erotic a fost declarat de la bun început: Sărbătoarea lui Venus, realizată de Tițian pentru un nobil comanditar cu experiență în desfătarea simțurilor. Prin acest prim eseu, cartea vrea să atragă atenția asupra forței detaliului și a bucuriei produse de descoperirea amănuntului revelator. Analizele care urmează oferă incursiuni multiple și variate în lumea interpretării operei de artă, dezvăluind contexte, uneori nebănuite, care nu fac decât să mărească satisfacția «savurării» dublate de înțelegere.“ (Victor Ieronim STOICHIȚĂ)