Sari direct la conținut

Evoluție fulminantă a valului Omicron în Rusia: Nouă zile consecutive cu bilanțuri record

HotNews.ro
Coronavirus Rusia, Foto: ITAR-TASS / Alamy / Profimedia Images
Coronavirus Rusia, Foto: ITAR-TASS / Alamy / Profimedia Images

Rusia a depășit sâmbătă, pentru prima dată, pragul simbolic de 100.000 de infecții zilnice cu coronavirus, un record care ilustrează forța noului val al contagioasei variante Omicron, transmite AFP.

Potrivit statisticilor guvernamentale, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 113.122 de cazuri noi, iar 668 de persoane au murit.

Moscova rămâne principalul focar al epidemiei din Rusia, cu 26.488 de noi infecții cu Sars-Cov-2 și 76 de decese Covid-19.

Este a noua zi consecutivă în care autoritățile ruse transmit un bilanț record de cazuri de coronanvirus.

Pandemia a agravat mult criza demografică cu care se confruntă Rusia de 30 de ani, ea pierzând peste un milion de persoane în anul 2020.

Deși autoritățile au numărat 330.111 decese cauzate de Covid-19 de la începutul pandemiei, agenția de statistică Rosstat, care are o definiție mai largă a bolii, a contabilizat peste 660.000, dublu față de cifra oficială.

Chiar dacă Rusia dispune de câteva vaccinuri de concepție proprie, inclusiv Sputnik V, mai puțin de jumătate din cei 145 de milioane de locuitori ai Rusiei sunt complet vaccinați la acest moment, potrivit site-ului specializat Gogov.

După o carantină strictă în primăvara anului 2020, autoritățile ruse au refuzat să mai reintroducă astfel de restricții, în ciuda noilor valuri epidemice, pentru a limita pierderile din economie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro