EXCLUSIV Cu Regele in patru timpi. Momente inedite cu Regele Mihai relatate de Emil Hurezeanu, singurul jurnalist care l-a insotit in Romania in cele doua vizite din anii 90

Ultimii doi ani , primii doi ani. Inainte si dupa Revolutie. Este perioada mea de intilniri cu Regele in imprejurari neobisnuite si, pentru mine, tulburatoare, neasteptate si nerepetate. Am incercat sa adun insemnarile acelor vremuri, mi-am reluat , sub ochelarii cu dioptrii marite , dupa un sfert de secol, amintirile si chiar textele mai vechi in care, de-a lungul anilor am mai vorbit sau scris despre aceste intimplari.

La sfirsitul anilor `80 ai secolului trecut , in Uniunea Sovietica si in restul blocului comunist est-european, semnele unor transformari dramatice ale sistemului comunist nu mai puteau fi nesocotite. La Moscova functiona din 1985 noua strategie a reformei si transparantei, perestroika si glasnost, poate un pas mic pentru istoria universala a libertatii, dar un pas imens pentru cetatenii realcomunismului.

Pretutindeni, la Varsovia , indeosebi, unde rezistenta anticomunista prin Biserica Catolica si Solidaritatea era deja o izbinda a intregii societati, dar si la Budapesta sau Praga, baraci comuniste mai vesele, ba chiar la Sofia sau in Berlinul rasaritean, unde dogmatismul conducatorilor prosovietici n-a produs exclusiv umilinta nesfirsita a propriilor cetateni, comunismul dadea semne de oboseala si cangrena. Nu exista nicio certiudine ca el se va prabusi. Nici macar nu se putea anticipa cadenta si amploarea rasturnarilor in interiorul sistemului comunist din a doua jumatate a anului 1989.

Bucurestiul era insa marea exceptie, in acest cimp subminat de aspiratii antitotalitare subit ingaduite , cu voie de la politia Kremlinului. In definitiv, ei ne-au dat comunismul, ei sa-l ia inapoi, isi spuneau oamenii. Doar Romania parea colonia penitenciara ireductibila a lagarului.

Saracia, frigul, supravegherea , un amestec buf de national-comunism folcloric in care darimarea bisericilor, infometarea , interdictia avorturilor si intunecarea completa, la propriu si la figurat a spatiului public asigurau rezistenta imuno-deficitara la presiunile metropolei comuniste. O reteta de continuitate sigura, in tumultul dezghetului central-est-european. Dar acest cocktail a provocat si a facut posibila cea mai singeroasa solutie de iesire din comunism, in decembrie l989.

Eram redactor la Radio Europa Libera, la München, unde, seara de seara, impreuna cu colegii N.C.Munteanu, Serban Orescu, Gelu Ionescu, mail ales, ne citeam comentariile in emisiunea Actualitatea Romaneasca. O atmosfera viciata de impresia ca nimic nu se mai schimba, la noi.

In noiembrie 1987 insa, protestul la inceput salarial si apoi imediat incandescent anti-comunist al brasovenilor a fost primul semn al schimbarilor posibile. A fost o turnanta severa , din letargie in explozie sociala . Bravura anti-ceausista a lui Radu Filipescu, scrisorile Doinei Cornea, dizidenta intelectuala lui Dorin Tudoran si Mihai Botez, cea sindicala a lui Vasile Paraschiv, pamfletele lui Mircea Dinescu , reanimarea fostilor granguri comunisti , in frunte cu Silviu Brucan , scrisorile de protest impotriva darimarii bisericilor si a tentativelor de punere in opera a sistematizarii rurale, o solidaritate calda, expansiva cu romancele si romanii, in lumea occidentala, mai ales dupa filmele anti-ceusiste „Dezastrul rosu“ (Belgia, l988) sau un „Cezar intirziat“, (Austria, 1986) dar si compararea , seara de seara cu situatia din tarile vecine, unde conducatorii cedau, faceau concesii, atunci cind oamenii isi cereau drepturile, asigurau combustia emisiunilor noastre .

Regele Mihai era de multa vreme un simbol al rezistentei anti-comuniste. Jucase un rol vital, intre 23 august 1944 pina la abdicarea fortata din 1947, fiind custodele formulei de stat prooccidentale, intruchipata de Coroana Romaniei, inca nescoasa definitiv din istorie. Sau daca aceasta formula devenise scadenta, inca nu stiau romanii si liderii lor istorici.

Exilul in Elvetia, demnitatea si simplitatea cu care Regele a inteles sa ramina aproape de Romania, in conditiile in care autoritatile elvetiene nu-i incurajau exercitiul politic public, ii creasera regelui Mihai un loc sigur, de lider national in asteptare, „in pectore“, mai mult decit in culisele scenei reale.

In fiecare an, de Craciun, Regele se adresa prin Radio Europa Libera, ascultatorilor din Romania. Erau mesaje scurte de imbarbatare , de trista dar nu resemnata obisnuinta cu fatalitatea. Autoritatile americane ale Europei Libere acceptau aceste mesaje regale de Craciun, care, la fel ca restul emisiunilor, nu puteau sa indemne la revolta sau nesupunere civica.

„Americanii“ , cum le spuneam noi generic, aveau suficienta intelegere pentru criticarea sistemului politic din Romania, dar functiona acolo si o foarte paradoxala, in fond complice, cenzura post-factum. Emisiunile erau transcrise si ascultate dupa difuzare, iar criticile cenzorilor , uneori severe, puteau fi interpretate si ca metode de incurajare, din moment ce ajungeau prea tirziu.

In acest context, am solicitat responsabililor americani , la inceputul lunii mai 1989, in plina ebulitie politica in lagarul comunist , permisiunea de a lua un interviu, mai amplu, pe teme politice interne si internationale de actualitate, Regelui Mihai.

Joel Blocker, fost corespondent la Paris al revistei Newsweek, erau un ziarist profesionist sevronat. La fel , chiar daca mult mai calm , venind dinspre zona cercetarilor militare, Ross Johnson, ca sa nu mai vorbim de cel care l-a inlocuit in a doua parte a anului pe Blocker, excelentul ziarist de la Los Angeles Times, ani de zile corespondent la Moscova , in anii primei descompuneri post-brejneviste, Robert Gillette.

“Americanii“ au fost de acord. Impreuna cu Nestor Rates, directorul interimar al redactiei romane, dupa moartea lui Vlad Georgescu, in noiembrie l988, am plecat la Geneva. Aici, dr. Nicoale Stroescu, directorul adjunct si apoi succesorul lui Rates, ne-a inlesnit , printr-o persoana apropiata familiei , o intilnire cu Regele. Ne insotea, venind din Berlinul de Vest, Helmut Frauendorfer, scriitor si junalist originar din Romania, fost membru al lui Aktionsgruppe Banat, alaturi de Herta Müller, Richard Wagner and comp. El, la propunerea mea, urma sa participe la interviu, si sa publice o versiune mai redusa in „tageszeitung“.

Discutia prorpiu-zisa a durat doua ore. Vizita , aproape dublu. Am ajuns in fata casei, iar poarta era legata cu o sfoara, ca la noi la tara. Locuinta era oarecum modesta, fie si pentru un Rege in exil, dar in interior, confortabila, radiind seninatate si bun gust. Un interior mai mult prietenos decit prosper. Portrete mari in ulei al Reginei Maria , al Reginei Elena si al Regelui Mihai copil, ferestrele generoase dand inspre peluza cu iarba nesigura a primaverii, canapelele de tip american, adinci, doua-trei vase chinezesti. Era alveola Regelui nostru dupa 40 de ani de exil . Regina, in pantaloni, volubila, simpatica si practica, ca o burgheza scandinava , ne-a turnat mereu ceai in cesti, facind glume si asezindu-se direct pe covor, cu o vioiciune prea incurajatoare pentru plebeii instrusi.

Sunem, deci , in mai aprilie 1989. Pe-atunci, Regele era vizitat doar de un cerc restrins de persoane si lideri ai exilului, locuinta sa de la Versoix devenind loc de pelerinaj de-abia dupa 1990. Eram intre primii jurnalisti din lume admisi in proximitatea imediata a fostului suveran al Romaniei.

Mi-amintesc cit de apasatoare a fost emotia acestei intilniri. Atit de buimac eram incit n-am fost atent cu aparatul de inregistrat si calitatea sunetului n-a fost grozava. Producatorii de la München s-au declarat foarte nemultumiti de rezultat, la sosire.

Dar despre ce n-am vorbit? Despre viata din Romania, despre abuzurile autoritatilor comuniste, despre izolarea noastra in raport cu vecinii si Occidentul, despre 23 august 1944, greva regala de mai tirziu, gratierea sau refuzul gratierii pentru generalul Antonescu, intilnirea cu Visinski si impunerea actului de abdicare. Regele avea 68 de ani, cu eterna sa silueta sportiva , era bine dispus, chiar daca cu acea masura de ingindurare tristete laconica. Punea si el intrebari si vroia sa stie de la noi „cit a mai ramas“. Ne-a aratat Jeepul primit de la generalul Patton, in 1945, citeva albume de fotografii, ne-a intrebat daca stim bancuri cu Ceausescu, care, i s-a povestit, sunt inca savuroase, semn ca nemultumirea n-a atins cotele exasperarii finale. Interviul la fost difuzat in doua- trei emisiuni, in mai 1989 si a avut, am aflat, un mare ecou in tara. O versiune tiparita , mai scurta, a aparut in „tageszeitung“ si ulterior in alte publicatii occidentale. Acesta a fost primul amplu interviu politic al regelui, frontal critic la adresa regimului politic din Romania, dupa decenii.

Plecind spre oras, in acea seara de primavara elvetiana , promitatoare pe malul lacurilor altora, intunecata in imaginea noastra romaneasca , am stiut ca acesta era un moment de cotitura. Dupa patru decenii, Regele se adresa romanilor cu un mesaj de incredere in viitorul mai bun al Romaniei , cu speranta cumpanita de intelepciune, cu solidaritatea atit de incercata in singuratatea exilului, cu acea inefabila competenta empatica a suveranului care intotdeuna lasa sa se inteleaga mai mult decit spune. Interviul a fost transcris si tradus in engleza, pentru toate celelate redactii est – europene ale Europei Libere si pentru tarile din Uniunea Sovietica. O versiune in limba franceza a aparut in „Journal de Genève“, datorita prietenei mele Thérèse Obrecht, foarte apropiata de cauza romaneasca in acei ani, corespondent vedeta la televiziunea elvetiana, inclusiv la Moscova , dupa 1990.

Dupa Revolutie, inaintea primei incercari de revenire in tara a Rgelui, de Craciun, in 1990, Stelian Tanase a publicat interviul si in Romania. Am avut mai multe fotografii facute atunci la Versoix, dar plecarile si venirile repetate, gindurile noptii si fricile zilei le-au risipit in toate colturile. Banuiesc ca a ramas inregistrarea discutiei noastre si ea ca se gaseste inca in arhiva sonora a Europei Libere de la Universitatea Stanford, din California .Vocile , imaginile, cuvintele ramin dincolo de timp, de viata si de moarte. Uneori, tot mai des, ma intreb, pentru cine , de fapt?

II Intors din drum

In decembrie 1990, eram la Bucuresti, in asteptarea vizitei regelui Mihai, inainte de Craciun. Vensiem de la München in orasul pe care in primavara aceluiasi an il descoperisem in exercitiul reluat al libertatii sale fulminante si apoi frinte, din Piata Universitatii. In primavara statusem la Hotelul Continental, din aprilie pina la inceputul lui iunie. In fiecare noapte, eram in Piata unde aspiram ideogramele noii revolutii. Le editam pe loc, vazind , auzind si inregistrand, urcam apoi la Intercontiental, unde cu complicitatea telefonistei Magda desurubam receptorul si, cu asa-zisul „crocodil“ bransam casetofonul la inregistrarea celor 60 de minute ale serii. Sunam la München , unde producatorul Constantin Caragea, urmasul domnitorului si al diplomatului care a salvat sute de evrei in timpul celui de-al doilea razboi mondial, ma certa ca sunt prea lung si am prea multe voci. Apoi, inainte de miezul noptii, in locul emisiunii lui Andrei Voiculescu, de-a lungul a 53 de zile, au intrat emisiunile mele din Piata Universitatii. Am plecat inainte de a veni minerii.

Revenisem, asadar, in decembrie 1990. Locuiam acum la Intercontinental. Am refacut traseul ritualic , in jurul perimetrului sacrificial din Piata Universitatii, cu cruci noi de piatra in locul troitelor de lemn , am citit mesajele de pe peretii Universitatii, intre care, „Monarhia salveaza Romania“, care cred ca mai exista si azi. „Parcursul combatantului“, ca sa asa, era umed, intunecat, depresiv. Amintirile, la un an de la Revolutie si sase luni de la revolta Pietei, erau inca jilave dar oarecum inutile.

Catre seara, am plecat spre Aeroportul Otopeni. Acolo era asteptat Regele, impreuna cu Regina. Fusesem informat ca a intrat in aeroport, a primit viza pe pasaport si, in citeva minute, coloana de masini s-a pus in miscare spre Curtea de Arges. Regele si Regina voiau sa viziteze necropola regala inainte de Craciun. Prea multe nu se stiau, sau, cel putin, n-am stiut eu.

In acea seara, de Ajun, fusesem invitat la sluijba, la Biserica Silvestru, de Parintele Galeriu, si apoi de Sorin Dumitrescu, in familia sa. Mai traia foarte distinsa sa mama, erau de fata sotia si sora, fiica inca mica , cu ochi mari de icoana. Un Craciun predestinat, cu infrigurarea calda si tandra a tuturor asteptarilor.

In timpul zilei auzisem, ca de obicei, toate nazdravaniile posible. Ca un anumit general, eventual Stanculescu, e gata sa foloseasca vizita Regelui pentru o noua lovitua de stat, de aceasta data in favoarea monarhiei. Ca sindicatele si Alianta Civica intentionau sa declanseze o greva generala, tocmai pentru a bloca orasul, unde, nu-i asa, urmau sa soseasca trupele pucistilor pentru impunerea noului regim. Ani in sir, atunci, inainte si dupa Revolutie, acea postfactualitate strerila dar inhibanta, neabatuta a comunicarii. Daca-i spunem „fake news“ coborim nivelul de amplitudine a contrafacerii dominante in epoca.

In fine, in masina, la un moment dat, pe autostrada spre Pitesti si apoi pe drumul spre Tirgoviste apar soldati, se aud comenzi severe, se fac gesturi bruste. Automobilele , dupa o scurta ezitare, fac stinga- mprejur. Ma trezesc si eu cu semnul schimbat, in directia Bucuresti.Trecem pe linga aeroportul Otopeni, unde n-avem voie sa oprim. Aflu doar ca Regele si Regina au fosti imbarcati manu militari intr-un Antonov 26 militar, cu piloti romani, si expediati la Geneva. In cursul aceleeasi nopti , imi revad acum insemnarile, am stat multe ore de vorba, in locuinta Siminei Mezincescu , din strada gen. Berthlot, cu Printesa Margareta , venita de mai multa vreme in tara cu actiuni caritative, si ambasadorul Danemarcei. Un om curajos si cordial , ulterior secretar general al MAE danez. D-na Mezincescu, barbatoasa, mondena, foarte conectata. Printesa povestea repeede in franceza si engleza, socata de expulzarea familiei dar stapina ee sine, in plina acomodare cu Romania si politicienii ei.

Noaptea oficiala si oficioasa a fost framintata de scandalul acestui episod irational, urmat imediat de manipularea informatiei. Ba ca pilotii elvetieni erau beti, deci au fost necesari militarii nostri si o aeronava antediluviana, ba ca Regele ar fi fortat granita de stat, desi primise vize si trecuse cu onor frontiera, salutat respectuos de graniceri si vamesi. Si toate celelalte.

A doua zi am primit permisiunea sa-l vizitez pe generalul Rozoleanu, comandantul dispozitivului militar care l-a intors din drum si l-a expulzat pe Rege. I-am luat un interviu la sediul din str. Nicolae Iorga, cartierul general, de sumbra amintire, al pasapoartelor. Generalul parea odihnit si pus pe glume. In realitate, un Mos Teaca, ca la carte. Cretin, siret, alunecos, periculos. Versiunea lui, atit de hilara, incit a meritat difuzata cap-coada si apoi transcrisa. Interviul la fost difuzat in aceeasi seara la Europa Libera, si a aparut in cartea mea de interviuri Cutia Neagra, ed. Albatros, l996. Agramat si manipulativ, Generalul vorbea mereu de „Domnu‘ rege“ care a facut si a dres, „impotriva poporului nostru“. Omul asuma cu mindrie patriotica intreaga operatiune, ascunzind implicarea directa a primului ministru Petre Roman si a presedintelui Iliescu. Exclus ca ea sa nu fi existat.

Iesind de la generalul tembel, dar atit de potrivit si la locul potrivit, aflu ca Andrei Plesu si-a dat demisia din guvernul Roman, in semn de protest fata de inscenarea noptii trecute. A doua zi, la München, Ion Ioanid, colegul de radio si autorul extraordinarelor memorii „Inchisoarea noastra cea de toate zilele“ imi spune ca interviul cu generalul R. intra in antologia universala a propagandei delirante . Cu cit mai stupida, cu atit mai eficienta. Dar de toate aceste lucruri, ne-am dat seama mai tirziu. Nici azi nu suntem dumiriti.

III O vizita la Europa Libera

In decembrie 1991, Regele Mihai si Regina Ana au vizitat sediul de la München al Europei Libere. Trecuse un an de la (prima) interzicere a Regelui din Romania. Atmosfera era sarbatoreasca dar sobra. Toti redactorii, crainicii, producatorii Europei Libere erau pregatiti pentru o intilnire istorica. Simteam ca ne revedem nu doar suveranul in exil, colaboratorul de Craciun si „raisonneur“-ul undelor scurte ale Europei libere din ultimile decenii, dar eram pregatiti parca pentru intilnirea decisiva a vietii noastre, cu trecutul tarii. Si noi in exil, precum Regele. Si noi indoiti de dorul de tara, frustrati de refuzul normalizarii ei. Intilnirea Europei Libere cu Regele Mihai , pentru prima oara fata in fata, a fost tulburatoare.

„Americanii“ impartaseau emotiile romanilor. Presedintele posturilor Free Europe si Liberty, atotputernicul Gene Pell , i-a primit pe Rege si Regina cu deplina curtoazie, ba chiar cu acel dram de modestie ipocrita a americanului defectiv de monarhie, fudul si nitel complexat din acest motiv. Ceilalti , americani si alte semintii caucaziene sau nu , iesisera la ferestrele radioului si pe coridoare sa-l vada pe King. „Gorgious“ ,striga negresa foarte simpatica, si deci mai plinuta, Daisy, de la IT. Ungurii , polonezii, bulgarii, rusii dadeau si ei tircoale ceremoniei romanesti, atit de bizara, in fond.Toti vecinii nostri aveau in urma o revolutie, mai precis o schimbare eminamente pozitiva, cu Havel , Walesa, Eltin etc. la crima, cu impliniri mai multe decit iluzii inselate sau suspendate. Doar noi avem un Rege expulzat, o revolutie intrerupta, dupa jertfa celor 1100 , o noua iarna pe vechile dureri. Regele si Regina au trecut in revista echipajul Europei Libere. Au intrat in birouri.Intilnire miscatoare cu Mircea Carp, fost coleg, aproape, cu Mihai la liceul militar de la Manastirea Dealu, cu printul si istoricul Mihai Sturza. Cu noi toti, romanii , evreii, grecii, armenii , sasii si germanii acestei Romanii remanente , o nava a lui Noe, epitom de dificile experimente ale libertatii expatriate.

A fost , mai ales, intilnirea cu Dolly Steriopol , dactilografa la pensie, cea mai frumoasa femeie din Bucuresti, inainte de 1947, prietena mondena a fostului suveran flacau. Vedeta primelor pagini din „Tout Bucarest“, in masinile decapotate ale Regelui intre Sinaia si cutare cofetarie din Fagaras, de neocolit pentru amandine si savarine. Dolly, blonda cu ochi verzi, nepoata de amiral, pe jumatate ucraineanca alba a rams in tara, dupa plecarea Regelui. Doar pentru ca i-a fost aproape, a facut 4 ani de inchisoare politica grea la Rimnicul Sarat si Tirgsor. A emigrat cu mama ei la sfirsitul anilor 6o prin asa-zisul „efect Coanda“. Henry Coanda, marele inventator al motorului cu reactie, sedus si repatriat de Ceausescu, fost membru al patriciatului bucurestean a reusit, prin presiuni sentimentale la adresa dictatorului, sa obtina pasapoarte pentru citiva din prietenii lui de tinerete, intre care Dolly.

Dolly a fost angajata la Europa Libera de Noel Bernard, la rugamintea Regelui, se spunea. Ani in sir, vara da vara, Dolly si mama sa plecau la Versoix, si se instalau pe malul opus al lacului unde locuia regele. Urmarea ore in sir , cu binoclul, miscarile din spatele perdelelor regale, doar-doar il intrezarea pe iubitul de altadata. Revederea lor din l991 n-a fost spectaculoasa. L-am urmarit atent pe Rege, Dolly era oricum topita. Regele ii intinde mina, firesc. „Ce mai faci Dolly?“. Dolly se inclina ireprosabil, Regina ii zimbeste cu subintelesuri. Biata Dolly, vecina mea de apartament din Elisabethstrassee 24, in Schwabing, mi-a spus in aceeasi seara ca nu vroia decit sa dispara, sa se faca una cu trecutul , pentru totdeauna.

Regele a tinut un discurs demn si ferm. Ca unul care l-am intilnit in 1989, si deci, sa admitem, il cunoasteam mai bine decit colegii mei, am fost desemnat de conducerea radioului sa-l primesc dimineata, la intrarea principala din Englischer Garten. L-am condus apoi dupa-amiaza, la masina. Era deja intuneric. Am ramas citeva clipe impreuna in holul radioului , asteptind-o pe Regina. „Nu-mi place iarna“, spune brusc Regele. „Probabil pentru c-ati plecat iarna din Romania, in 1947, si ati fost alungat din nou iarna, din Romania , anul trecut, Sire“? Spun aceste cuvinte si stiu imediat ca am depasit oarecum masura. Ma priveste atent si apoi, imediat , preocupat .“Da, poate.“

IV In Romania, de Pasti

Aprilie 1992. Premierul Stolojan, de fapt regimul Iliescu, intr-o faza de acalmie impusa , dupa mineriade si exercitii liber alese de neocomunism accepta vizita de Pasti in Romania a cuplului regal. Gazdele oficiale sunt inaltii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe. Programul e restrins si dens. Suceava, Manastirea Putna, cu noaptea de Inviere , apoi in Duminica de Pasti sosirea la Bucuresti, popas la biserica Sf.Gheorghe, cu slujba, inoptare la Hotelul Continental. A doua si ultima zi, vizita la manastirea si mormintele Regilor si Reginelor de la Curtea de Arges, intoarcerea la Bucuresti si plecarea spre Elvetia.

Aflu de planul vizitei, dupa ce primesc invitatia de a ma alatura suitei regale. Membrii ei, Regele, Regina, Constantin Brincoveanu, urmasul voievodului, profesor de istoria Rusiei la universitatea din Manchester, consilier personal al Regelui, doi ofiteri de protectie personala pusi la dispozitie de Casa Regala britanica si fotograful unei mari agentii internationale. Sunt singurul jurnalist acceptat . Voi face reportajul complet al vizitei, pentru Europa Libera. Sosesc in Elvetia in Vinerea Mare, cu o cursa München-Geneva. Deasupra Alpilor se defecteaza aerul conditionat. Noroc cu zborul scurt, pentru ca atmosfera in avion e irespirabila , in jur de 40 de grade. Imi spun ca aceasta calatorie incepe prost, dar ce bine ca se intimpla acum, poate asa scapam de ghinion in Romania.

La Geneva sunt asteptat de un domn simpatic, portughez, care se recomanda valetul regelui. Ne urcam intr-un Subaru 4×4, faimoasa masina veche si credincioasa a fostului Suveran. La Versoix, unde revin dupa trei ani , o revolutie si o expulzare reinnoita , de la primul interviu, ii cunosc pe companionii de calatorie. Printul Brincoveanu, jovial, cultivat , politicos, cei doi englezi inalti, roscati, pistruiati, musculosi.

La cina, frugala, cu supa de legume , peste fiert si vinul portughez dulce cu dop de metal apar, bineinteles, oarecum nelinistiti, Regele si Regina. „Domnilor, plecam miine, asadar, in Romania“, spune Regina Ana, abia stapinindu-si emotia. „V-am invitat aici, mai devreme cu o zi, ca sa discutam ultimile amanunte ale vizitei“. Regele ne priveste oarecum amuzat, si astepta sa ne jucam rolul. Printul Brincoveanu descrie situatia din tara si din estul Europei, apoi eu sunt convocat sa fac o analiza a societatii romanesti, a schimbarilor politice, a starii de spirit in asteptarea vizitei regale. Regele si Regina au infomatii ca s-ar pune la cale o demonstratie anti-monarhica. Contrazic , in lipsa de date concrete. „Sunteti invitatii oficiali ai Guvernului, lumea va asteapta cu dragoste si incredere, nu cred ca cineva risca sa se puna de-a curmezisul“ . Cina se termina repede. Miine plecam in zori, la ora 6, cu un avion privat. La 5 parasim locuinta, la 4 scularea. „Daca va e foame in timpul noptii , cautati in frigider“, ne indica cu familiaritatea ei stenica Regina.

In spate isi fac de lucru valetul si camerista, amindoi, inteleg, platiti de familia regala a Danemarcei.

Majestatile lor se retrag la culcare. Raman cu printul Brincoveanu si tragatorii de elita. Intre ei, eu cred ca stiu cel mai bine , totusi, Romania, despre care scriu in fiecare seara, de aproape 10 ani, si unde, dupa decembrie 1989 revin practic in fiecare luna. Brincoveanu vrea sa afle cum arata opozitia politica, ai carei lideri il vor intilni duminica pe Rege. Vrea sa evalueze sansele unei posibile monarhii constitutionale in Romania si cere explicatii legate de guvernul „tehnocratului“ Stolojan. Baietii musculosi, pe post de ingeri pazitori desfasoara harti ale Bucurestiului, cu Piata Revolutiei si a arterelor centrale. Ne asigura ca singuri, fara arma, pot sa tina la distanta pina la 50 de persoane, in cazul unui busculade sau al unui atac al neasteptat . Le descurajez ingrijorarea, desi n-am nicio certitudine in legatura cu organizarea si functionarea dispozitivului de protectie al statului roman. Ne despartim. Eu inoptez in camera printesei Margareta, agreabila, calda, plina cu forografii din liceu si studentie ale Altetei sale Regale. Iarasi o senzatie tare, ca si cum n-ar fi fost de-ajuns si asa.

„Asadar, miine, il insotesti pe Regele Mihai in Romania, in prima sa vizita care pune cu adevarat capat exilului“, imi spun. Numar minutele, nu reusesc sa citesc si, in cele din urma, cobor in sufragerie, facind uz de permisiunea accesului la frigider. Se face ora 3. In linistea noptii aud zgomote de pasi, voci, soapte. Banuiesc ca nimeni nu poate dormi intr-o astfel de noapte. La ora patru, pregatit de drum , frint, cu cercane dar dopat de chemarea stralucitoare a zilei, cobor cu valijoara in sufragerie. Imi fac o cafea si astept. Aud pasi grei si, brusc, il vad in fata mea pe Rege, in halat si pantofi de casa. Eu, paralizat de insolitul intilnirii. Isi face un ceai, ma intreaba daca doresc ceva anume. Sunt atit de intimidat , incit abia reusesc sa biigui cite ceva. Din camera de alaturi se aude un zgomot de fax. Regele revine cu doi foi in mina si ma roaga sa le citesc. Era mesajul de salut si de bun venit in Romania al Ligii Studentilor. Liric, bine formulat, foarte emotionant, indeosebi in context. Il citesc greu, cu intonatii involuntare. Regele priveste lung si spune:“Deci, mergem in Romania. Dupa 48 de ani. Daca tinerii ma asteapta, sunt increzator ca va fi bine.“ Se retrage.

Intre timp, coboara Regina, Constantin Brincoveanu si fostii ofiteri SAS. Le aflasem povestea cu scene antiteroriste din Ulsterul anilor 7o, cu o seara inainte. Nimeni nu vorbeste, doar zgomotul cestilor de cafea si de ceai. Apare si Regele. Bagajele sunt duse la masina, iar in holul casei, valetul si camerista in costume de ceremonie, ca in filmele englezesti, (the remains of the day…) se inclina si au ochii in lacrimi. Pentru prima oara fac oficiile de menaj pentru un Rege si o Regina gata sa dea un exil pentru un regat. Regele isi conduce automobilul, ca de obicei. Pe strada matinala vecinii isi duc laptele si bagheta acasa, fac semne discrete si politicoase cu mina, ca si cum ar sti ce se petrece. Aflu ca ziarele de cartier anuntau cu litere de-o schioapa intoarcerea in Romania a lui mai celebru vecin.

La aeropot, un jurul avionului , mai multe peroane din anturajul elvetian si britanic al Regelui, intre care cei care au organizat vizita. Avionul porneste. Mi-l amintesc pe extraordinarul arhitect si intim al regelui, dl. Badic, in primul rind. Un Gulfstream de 10-15 locuri , cu doi piloti elvetieni, dar oarecum vorbareti. Aflu ca tocmai s-au intors din Kazahstan cu seful firmei Nestlé, aseara. „Stiti cu cine sunteti acum?“ „E, sigur, cu fostul Rege al Romaniei. De fapt, ce faceti in Romania?“ Ii raspund , cu toata solemnitatea de care sunt in stare, ca e una din marile zile istorice ale Romaniei. Regele Mihai, alaturi de Regina se intorc acasa, invitati si asteptati de intreaga tara, dupa 44 de ani. „Il mai cunoaste cineva?“. „Veti vedea cu ochii vostri“. Ii rog ca in momentul intrarii in spatiul aerian romanesc, inainte de mesajul primului turn de control, sa-mi faca un semn. Vreau sa inregistrez mesajul . Usa va ramine mereu deschisa, intre piloti si noi. Regele priveste lung pe fereastra. Regina vorbeste cu Brincoveanu, glumeste. Simt ca vrea sa risipeasca emotia adinca a Regelui. Fac primele interviuri. Doar cu Regina si Constantin Brincoveanu. Trecem deasupra Münchenului, apoi Salzburg si Budapesta. Intram in tara prin nord, deasupra Oradiei. Aici pilotii imi fac semn.“Sa nu va faceti iluzii, controlorii de zbor nu au mesaje , dau doar coordonate“, imi spune unul din ei. Ma-ntorc la locul meu. Dupa vreo cinci minute, sunt chemat urgent in cockpit. Tocmai a vorbit controlorul roman . I-au comunicat ca vrea sa-l auda si sa-l inregistreze cineva de la Europa Libera si omul a inchis incurcat. Bun. O lasam asa, nu ne mai complicam.

Coborim la Suceava. Ziua e blinda cu lumina gri si joasa. In holul aeroportului , asezat la o masa plina cu stampile, generalul Suceava, seful dispozitivului de paza si protectie, pe durata intregii vizite. Greoi, intuitiv, cinic , in fond cumsecade, dar sub multa zgura, cu umor militienesc autocritic, fortind familiaritatea dar oprindu-se la timp cind n-are cu cine. Catre Putna. Pe drum, mai multi politisti decit oameni. Cei mai multi, descumpaniti de sirene si girofaruri. Nu cred ca stiau cine trece prin satele lor. Brincoveanu imi face un repros blind. Unde e entuziasmul pro-rege de care vorbeai aseara? Mai vedem. La Putna, mare sobor preotesc, cu Arhiepiscopul Pimen, inconjurat de doi trei civili vioi, care fac repede aluzii proamericane si promonarhice, fara sa le ceara nimeni.“Intellingence monahal“, glumesc cu englezii vigilenti.

Dar dincolo de preoti si baietii cu ochi albastri, sute de tarani in costume populare , incacati cu stergare si flori. Regele si Regina se pregatesc de slujba de Inviere. Printul , jurnalistul , englezii, generalul, o traducatoate frumusica si poticnita si proamericanii promonarhici , de imprumut, ramin in pivnita manastirii, cu gustari si snapsuri. In asteptarea Invierii din biserica, noi, insotitorii din subsol ne descoasem, ne luam masura. Suceava si oamenii lui ii provoaca pe englezi.“ Ma baieti, voi deci n-aveti arme. Nici nu stiu de ce-ati mai venit, zau asa“. Englezii isi cer scuze si dau asigurari ca sunt si ei buni la ceva, probabil. “Hai sa facem un Skanderberg atunci“, propune Suceava“. Apare un zdrahon congestionat in civil , isi sufleca mineca ca inainte de injectia in vena , trage aer in piept , isi inclesteaza falcile. Englezul il rapune instantaneu, cu un zimbet jenat . Oamenii lui Suceava schiteaza figuri de jujitzu, nu se dau batuti. Remarc ca tuica pe stomacul gol provoaca o stare de buna dispozitie bataioasa la romani si de descumpanire uimita la englezi. In citeva miscari englezii nostri culca doi-trei-patru ciobanasi mioritici la pamint, cu menajamente si scuze. Suceava se dumireste, accepta infringerea , isi exprima formal admiratia:“Gata, m-am lamurit, sunteti buni , mai englezoilor – nu tradu asta , draga – dar fara noi si armele noastre sunteti pierduti miine la Bucuresti“. Ne despartim prieteni. Intre timp bat clopotele de Inviere.

Dimineata de Pasti, la Putna. Irealitatea sarbatorii. E ca in rai. Curat si luminos. Cosuri cu oua rosii, cozonaci , multi tarani foarte frumosi si bucovinence ca niste zeite. E si Sofia Vicoveanca, inconjurata de episcopi si stareti. Curtea manastirii plina acum cu de mii de oameni care-si aclama in sarbatoare Regele. Suceava si baietii lui, nicaieri. Au plecat in toiul noptii la Bucuresti, pentru ca trebuie sa-l astepte pe Rege la aeroport. Scrofulosi la datorie , buni incasatori.

Avionul nostru decoleaza dinspre Suceava spre Bucuresti. Pilotii, care au dormit si ei la Putna, nu mai prea au cuvinte. Au aflat acum cu cine si de ce suntem aici. In avion, Regina ma roaga sa-i spun cind zburam deasupra Palatului Peles. Nu stiu de ce-i promit, pentru ca zburam la inaltime si nici macar nu stiu daca zburam deasupra Vaii Prahovei. Regele, foarte destins, repeta anecdota spusa , se pare, de Iorga copiilor din clasa regala odinioara, cu Constantinescu Porcu , incurajat da faptul ca si pamintul are , la rindul lui, doi poli . „Si se-nvirteste, se-nvirteste“, repeta Regele amuzat. Un fel de istorioara a coruptiei interbelice duioase, pret de un un pol-doi. N-am prea inteles bancul, dar ma prefac ca rad.

Constat, pentru mine insumi, cum butada asta de altadata il amuza acum pe Rege cu precizia reactiei celor care au ascultat-o atunci, mai mult decit poanta propriu-zisa. Era, poate, o forma de aparare in fata emotiilor coplesitoare de-acum.

Deasupra Bucurestiului, 26 aprilie, 1992, ora 12. Duminica de Pasti. Pilotul ma intreaba ce a acolo jos cu pata aia mare si neagra, chiar la capatul pistei, in dreptul salonului oficial. Sunt oamenii care-l asteapta pe Rege. Cind coborim mai mult , se vad mii de oameni pe platoul din fata aerogarii. E toata lumea buna a Capitalei. Octavian Paler, Sorin Dumitrescu, Gabriel Liiceanu, Stefan Aug. Doinas, Geta si Gabriel Dimiseanu, actori si sportivi celebri. Agatati cu voia si fara voia lor de Mitul Regelui. Mai mult decit de Regele real, al ultimului trecut al normalitatii pre-comuniste, de Regele posibil al noii irealitati post-comuniste. Mitul ne e mai aproape decit persoanjul propriu-zis. Ca si cum Regele singur ne-ar fi putut scoate vreodata din marea noastra incurcatura, din care nu putem, dar, poate nici nu vrem sa iesim decit prin miracol. Atmosfera coplesitoare. Lacrimi, mesaje intretaiate de elocventa sentimentala si nervozitate greu disimulata.

Oamenii isi salutau Regele cu un fel de bucurie vehementa, care in traducere putea sa insemne.“cui ne-ai lasat pina acum, ce-ai de gind cu noi?“. N-am mai trait vreodata o asemenea stare colectiva de transfigurare si chiar levitatie. Ne-a insotit de-a lungul intregii zile la Bucuresti, chiar si la propriu, cind limuzina verde a Regelui si Reginei a fost practic purtata de brate, a plutit pe bulevardele orasului , ca un dar ceresc, ca o cometa rara , prinsa la timp de paminteni, purtata de dragostea si puterea regasite ale oamenilor. In asa fel incit, la biserica Sfintul Gheorghe, masina verzuie, un Mecedes 280 SEL cu tabla groasa, arata ca o oala de cupru batuta rabdator de faurari, sau ca o bucata de matase mingiiata de prea multe brate dragastoase.

Pentru ca noaptea de la Putna ne „apropiase“, nu-i asa, in dezordinea de la Otopeni, am nimerit in automobilul generalului Suceava, un Renault 9 Chammade, la invitatia acestuia. Am stat pe bancheta din spate. In fata, generalul , in civil , soferul lui, in costum de subofiter de politie. Masina, gri sau albastru inchis, fara insemne. Era a treia din coloana, dupa autoturismele politiei propriu-zise. Limuzina Regelui, a lui Brincoveanu si a englezilor, in urma noastra. In masina noastra, generalul Suceava se rasteste esopic la statie, ca in taxiuri, si putea fi auzit. El era „no. 3“, un altul „no.2“, a aparut chiar si „no. 1“, dar pentru putina vreme. Nu i-am putut identifica. Miriiau toti la fel, cu parazitii de rigoare. Suceava mi-a dat sa inteleg ca sunt sefii supremi ai politiei si jandarmeriei. Si SRI? „Nu e treaba lor, e exclusiv treaba noastra, sa fim seriosi“, si-a soptit increzator in barba seful misiunii. Subofiterul de la volan il ingina sagalnic, se vedea ca face parte din familie. Pe-o parte si pe alta a drumului , mii de oameni entuziasmati.

Brusc, la aeroportul Baneasa, inaintea intersectiei spre Pipera-Ion Ionescu de la Brazi, masina din capul coloanei opreste fara motiv. Suceava accepta situatia, ca si cum n-avea de ales. Nu i-a dat nimeni vreun ordin prin statie . Generalul ma priveste peste umar si-mi spune: “ei aici, trebuie sa luam o decizie. Ni se comunica ca la Arcul de Triumf PRM-ul lui Vadim a scos citeva autobuze cu sute de oameni pregatiti sa-l agreseze pe Rege si sa-i interzica intrarea in Bucuresti. „Nu putem risca asa ceva“. Intorsatura mi se pare neverosimila. In jur , dupa aeroportul Otopeni, multimea asta imensa si fericita care-l aclama pe Rege si, acum asta. Coloana sta pe loc. Vin spre noi cei doi englezi si Brincoveanu. Afla despre ce e vorba, cer detalii si verificarea situatiei. Generalul insista s-o luam la stinga, si sa intram in Bucuresti pe la Ambasada Chinei, ocolind „pericolul“ de la Arcul de Triumf. Pauza se prelungeste. Pe laturi, oameni , curiosi si intrigati rup rindurile si se apropie de masina regelui.

Englezii se privesc rece , se duc la Rege si se intorc cu mesajul lui pentru Suceava. „Ne contiuam drumul inainte spre Fintina Miorita si Arcul de Triumf, orice-ar fi. Acesta este traseul acceptat si agreat cu autoritatile romane”. „Nu-mi asum riscul unei ambuscade“, raspunde casant generalul. „Noi il asumam“, dau replica englezii, cu un licar crud in privire, in care am citit rapid, si , banuiesc ca n-am fost singurul, episodul pumnilor iuti din cavele Putnei. Suceava, in absenta zgomotelor hirsiite ale statiei, comunica scurt pe un alt telefon al masinii, din acelea cu care Toma Caragiu vorbea din Volga neagra in „BD la munte si la mare“. „N-am ce sa le fac“, se screme la telefon , teatral, generalul asudat, „asta vor“. „Mai spune-le , adauga Brincoveanu, „ca daca nu ne lasati sa trecem sub Arcul de Triumf , Regele a hotarit sa ne-ntoarcem imediat la aeroport si sa anuntam ca vizita a fost anulata de autoritati“. Suceava cedeaza. Peste citeva minute demaram spre Arcul de Triumf. „Vedeti voi pe dracul acolo“, imi arunca peste umar, iar subofiterul da din cap , si el foarte mihnit, ca si cum ar vrea sa adauge :“inconstientilor, nu va mai jucati cu focul.“

La Arcul de Triumf am avut cea mai glorioasa experienta posibila. Oamenii au oprit convoiul , dar cu dragoste , euforici. Au dat lanturile la o parte, in ciuda politistilor pierduti cu firea, si au indemnat masina Regelui sa treaca sub Arc, ca noul invingator, primul dupa exemplul bunicului Intregitor. In acel moment, un strigat de satisfactie generala. Era ultima , sau prima victorie regala , dupa decenii de republica comunista. Atunci, de-abia, si acolo.

Pe Suceava il trec toate sudorile. Pe Kiseleff isi schimba brusc mina , ma tutuieste repede, ceva de genul „mai Emile, ti-am spus eu ca suntem un popor extraordinar“. Soferul cere permisiunea sa-si dea jos jacheta de politist: „sefu‘, eu trec la civili , la monarhisti, o las pe asta cu uniforma acum , am trecut in alta era“. Suceava ride zgomotos , eu ma amuz strimb, ca intr-un film cu timpiti in care am nimerit impins din sala pe ecran , de hazard. Si asa a fost calea regala a intorcerii cuvenite a Regelui in Capitala Romaniei.

La Sf.Gheorghe, in biserica, dl. Corneliu Coposu, surorile Bratianu, episcopi si multi preoti, Printul Nicolae, un copil de 9-10 ani cu ochi vii si un suris cuceritor, monarhisti, jurnalisti. Dupa slujba megem la Hotelul Continental. Aici , Regelui si familiei i se rezervase un etaj , noua o suita. Erau programate intilniri cu oamenii politici, sefii opozitiei democrate. In fata hotelului , deja mii de oameni. In Piata Revolutiei, invecinata, alte mii. O stare de neliniste si freamat jubilator dar nerabdator plutea deasupra multimilor in duminca de Pasti, in asteptarea Regelui. Intr-una din camere , multi generali si colonei foarte politicosi , care, cu draperiile trase fac planuri cu voce scazuta. Eu si Brincoveanu stam in anticamera Regelui, cu englezi cu tot. Forfota multimii razbate tot mai adinc.“Regele Mihai, Regele in tara“, se striga tot mai nervos.

In program nu figureaza un discurs al Regelui, ci doar intilnirile cu d-nii Coposu, Ratiu, Cimpeanu. Apar, la un etaj mai jos, Ana Blandiana, Ion Caramitru, Petre Mihai Bacanu, Constantin Ticu Dumitrescu, Parintele Galeriu. Bacanu si Caramitru ii propun lui Bricoveanu ca Regele sa vorbeasca din balconul Comitetului Central, acum sediul Senatului, inchis de Paste. De-acolo a plecat tiranul, acolo se intoarce Regele, e ideea. Discutii, nervi. Cineva spune ca orice fortare a balconului puterii echivaleaza cu o lovitura de stat . Cu atit mai bine, spun unii. Regele nu are parte de aceste discutii, ci doar de concluziile lor, care se lasa asteptate. Si apoi, intreaba cineva, cum traversam Piata Palatului? Prin tunel, ala facut de securitate. Regele in tunel? Imposibil, se aud vociferari. Apare si generalul Suceava.Il luam „en petit comité“, impreuna cu Brincoveanu.

„Domnule general, ideea este ca Regele trebuie sa se adreseze oamenilor. Un discurs din balconul hotelui, singurul balcon care da spre calea Victoriei si Telefoane e cea mai buna idee. Altminteri, multimea tot mai enervata va fi convinsa ca Regele fie nu vrea sa vorbeasca, fie e impiedicat. Nicicum nu e bine“. Suceava ne anunta cu tonul ridicat ca anume camera cu balconul e ocupata de un italian , un om de afaceri care sta aici de luni de zile. E plecat acum din Bucuresti, are bagajele si pijamaua imprastiate peste tot. Directoarea hotelului confirma lipsa oricarei alternative, ingrozita nu atit de situatie cit de foiala generalilor din jur. „Nu pot sa-i violez italianului domiciliul“, conchide sec Suceava.“Da-l afara din camera si baga-l in istorie,“ ii raspund atunci, spre amuzamentul printului Brincoveanu si angoasa definitiva a doamnei director. Suceava reflecteaza pe fundalul sonor al miilor de oameni care clameaza“Regele in tara“. Intre timp se aude , tot mai distinct, „Iliescu afara“. „Bine, scoateti boarfele italianului , curatati camera. Deschideti balconul .Citeva minute, Regele sa-i salute pe oameni. Nu intelegeti ca nu avem aprobare pentru un discurs?“ „Bun, domnule, spuneti-le atunci Dvs.oamenilor din piete acest lucru si rugati-i sa plece linistiti la casele lor, ca doar e duminica de Pasti“, sugereaza Brincoveanu.

Regele ne convoaca, pe Print si pe mine pentru redactarea unui discurs .Trebuie sa fie scurt, precis, fara retorica pompoasa sau incitare la noi revolutii sau lovituri de stat. E ca si cum ai ruga vulcanul, inaintea primei eruptii, sa-si amine emisia de lava, printr-un discurs bine ticluit. Asta e impresia. Brincoveanu, care-l cunoaste bine pe Rege, asterne pe hirtie, cu pixul, cu litere mari de tipar, citibile, propozitii scurte si miezoase. Eu sugerez ca dupa fiecare propozitie, Regele sa adauge:“Cristos a inviat“ . In felul acesta, Piata va intra in rezonanta cu sarbatoarea divina si cea omeneasca, suprapuse fericit in epifania Regala. Regele accepta discursul. Face mici adaugiri, mai taie citeva lucruri. Sunt uimit. Toate modificarile aduse sunt binevenite. Il credeam captivul acestui tumult, complet depasit de imprejurari. Nu , s-a concentrat imediat si a avut pe balcon cel mai bun discurs posibil. Printul Nicolae a fost adus si el pe balcon si ridicat in brate , alaturi de Rege, de parintele Iustin Marchis. Fotograful de la Magnum si eu, fiecare cu aparatul lui, stam in cite un colt al balconului . Incantatia , efuziunea, fuziunea sunt incandescente. Cind Regele spune „Cristos a inviat“ , replica multimii „Adevarat a inviat“ e ca un ecou din adincuri al resuscitarii .

Atmosfera e irespirabila. O tulburare infinita. Dupa acea, in culisele camerelor de hotel, un zvon. Patriarhul Teoctist ar vrea sa ciocneasca un ou rosu cu Regele si , apoi, sa-l invite la Cotroceni, pentru aceeasi operatiune, alaturi de Ion Iliescu. Zvonul pare absurd dar nu-i exclud justificarea. O singura scinteie ar fi fost de-ajuns ca un milion de oameni vrajiti de Rege si de propria lor reinviere sa porneasca spre Cotroceni. Regele n-a sugerat defel, ba chiar a contrazis imediat orice tentativa de transformare politica a momentului, impotriva legilor tarii. Sunt si contra-argumentele. „Asa cum Constitutia din 1991 a exclus un referendum republica-monarhie, asa cum comunistii l-au izgnoit pe Rege impotriva legii in 1947, asa cum comunismul si abolirea lui s-au facut prin lovitura de stat, tot asa, mintuirea nu se scoate la licitatie , si nici nu poate fi rezultatul interpretarii actelor normative in vigoare“. Discutiile pe aceasta tema au avut loc, intens, si in acea seara, si mult dupa aceea. Insemnarile mele le marturisesc doar existenta, nu si eficienta.

Lunea de Pasti, la Curtea de Arges. Spectacolul acesta al oamenilor de toate virstele, imbracati de sarbatoare , cu steaguri , ulcioare , iconite, ramuri de salcie in miini si lacrimi pe obraz.

O stare de comotie colectiva miraculoasa , ca si cum s-ar fi deschis un adinc al fiintei romanesti , pentru citeva clipe. La minastire, iar episcopi dar si ingindurare la mormintele Regilor Carol si Elisabeta, Ferdinand si Maria. Generalul Suceava, aparent complet convertit. Poarta o cravata cu insemnele coroanei norvegiene. Spune c-a primit-o de la colegii din Oslo si ca n-a indraznit s-o afiseze pina acum. Dar acum…“ Cristos a inviat, Majestatea Voastra, suspina generalul ciocnind oul rosu cu Regina Ana, care-i raspunde dupa datina, dar cu privirea ei amuzat burgheza, deloc sentimentala.

La Otopeni , inainte de plecare. Mai putini oameni ca la sosire, dar , oricum, sute. Pilotii il primesc si-l privesc pe Rege cu „Ehrfurcht“, spun germanii, cu spaima reverentioasa, sa zicem. Acum, dupa 48 de ore in Romania, stiu precis cine a stat in avionul lor, intre un oligarh elevetian si unul rus , pe traseele noii Europe. In avion, dupa decolare, unul din piloti ma chema in cockpit. Cineva din turnul de control vrea sa transmita un mesaj si a sugerat sa-l inregistrez pentru Europa Libera. Acum e invers decit la sosire. Deschid aparatul, vocea din radio, in ochiul de veghe al Gulfstreamului rasuna ca un fel de poem eroic. „Noi ,controlorii de zbor, pilotii si stewardesele din Romania, il salutam pe Majestatea Sa , ii multumim pentru aceasta trezire noua la viata si-l asteptam sa se intoarca acasa pentru totdeauna.“ Nu cred ca in eterul ultraparcelat al pilotilor si turnurilor de control ale zborurilor a mai rasunat vreodata o astfel de incantatie , intre pamint si ceruri.

Pilotii care nu intelegeau nimic isi pierdeau incet cumpatul. Vroiau sa auda , in sfirsit, coordonatele de zbor. N-aveau cum sa stie ei. Pina una alta, navigam intr-o libertate absoluta. Cu Regele in Romania, niciodata o libertate mai pura, mai putin amenintata dar si mai ireala. Dar si intr-o deplina , totusi, cunostinta de cauza.

Ultima seara, ultima noapte, la Versoix. Regasim casa Regelui, ca un muzeu al lumii dinaintea erei noastre. Dupa 48 de ore de triumf in Romania, totul pare strimt, surd si mut. Dar la masa, avem cu totii senzatia, Regele , Regina, Bricoveanu, englezii si jurnalistul , ca auzim chemarea miilor de glasuri, ca printr-o pilnie din adincuri marine. Asa cum se aude vuietul marii in scoica, ajungea la noi in surdina un coral profund al bucuriei si suferintei , rezumatul filtrat, mental dar parca si acustic inca, al marii comuniuni.

In timpul cinei, suna telefonul.

Raspunde Regina, vorbeste englezeste. Il chema , revenind, pe Rege: „Du-te la telefon, Michael, e Juan Carlos, Regele Spaniei, vrea sa te felicite“. Regele se supune si, cu receptorul in mina, mai mult priveste decit vorbeste. Se-ntoarce , se aseaza la masa si spune doar atit: „E varul nostru bun si apropiat. Am vorbit putin si cu Regina Sophia. Au spus ca au fost martorii unui miracol de Pasti in Romania, chiar daca doar la televizor. Sunt fericiti pentru noi. Ce vrei, familia tot familie…“

Regele isi stringe nesigur servetul in miini, cu un gest jenat, de taran calugar care-si face doar datoria cu nesfirsita credinta in Dumnezeu si poporul lui.

A cazut cortina. S-a lasat , pentru ultima oara, iarna adanca.