Explozia de la podul Kerci, doar „începutul”, anunță un consilier al lui Zelenski / Ce spuneau ucrainenii în vară despre „ținta numărul 1” și cu ce represalii amenințau rușii
Consilierul prezidențial ucrainean Mikhailo Podolyak spune, comentând incidentul de sâmbătă dimineață de la Podul Kerci din Crimeea, că e doar „începutul”.
„Crimeea, podul, începutul. Tot ceea ce este ilegal trebuie distrus, tot ceea ce a fost furat trebuie returnat Ucrainei, tot ceea ce este ocupat de Rusia trebuie alungat”, a scris pe Twitter.
Consilierul lui Volodimir Zelenski nu spune direct că lovitura asupra podului a fost efectuată de ucraineni, dar este cunoscut că acesta este o țintă veche a Kievului, care a subliniat în mai multe rânduri că este vorba de o construcție ilegală.
Ucraina a spus din vară că Podul Kerci e „ținta numărul 1”
Ucraina a sugerat la jumătatea lunii iunie că va ataca podul construit de ruşi, serviciile secrete ucrainene publicând un document de 300 de pagini cu detaliile tehnice ale construcției.
Documentul a fost dat publicităţii la o zi după ce generalul ucrainean Dmitro Marcenko a declarat că podul va fi „ţinta numărul unu” dacă Kievul va obţine armele necesare.
Generalul Philip Breedlove, care a fost comandantul suprem al NATO pentru Europa din 2013 până în 2016, a declarat că un atac asupra podului este justificat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
„Câțiva oameni cu care am vorbit spun că distrugerea podului Kerci ar fi o lovitură uriașă pentru Rusia. Podul Kerci este o țintă legitimă”, a spus Breedlove în vară.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declara în iunie că au fost luate toate măsurile de precauţie pentru a asigura securitatea Crimeei. Kremlinul este conştient de ultimele ameninţări ale Kievului de a lua drept ţintă podul, a adăugat Peskov.
Moscova a ameninţat că va bombarda Kievul dacă această structură este atacată.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că ameninţarea generalului ucrainean Marcenko contravine promisiunilor făcute de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski partenerilor occidentali de a nu folosi arme cu rază lungă de acţiune pentru a ataca teritoriul rus.
La mijlocul lunii august, senatorul rus de Crimeea Serghei Tsekov a declarat că este foarte posibil ca Ucraina să încerce să atace podul Kerci pentru „a ridica moralul armatei”, însă construcția care face legătură între Rusia și peninsula Crimeea este foarte bine apărată și „practic este imposibil să fie afectată”.