Sari direct la conținut

Explozii Beirut: Arhitectul francez Jean-Marc Bonfils se numără printre victime

HotNews.ro
Explozii Beirut: Arhitectul francez Jean-Marc Bonfils se numără printre victime

Arhitectul Jean-Marc Bonfils, cu sediul în Liban, unde activitatea sa s-a remarcat mai ales prin proiectele de restaurare a clădirilor distruse de război, se numără printre victimele exploziilor mortale care au făcut ravagii în Beirut, a anunţat ministrul francez al culturii, Roselyne Bachelot, transmite joi AFP, citat de Agerpres.

„Arhitectul francez Jean-Marc Bonfils a murit în teribilul dezastru din Beirut. Aduc un omagiu lucrărilor sale importante, precum restaurarea clădirilor de patrimoniu distruse de războiul din Liban. Franţa şi Libanul sunt unite în durerea provocată de moartea sa”, se arată într-un mesaj postat în noaptea de miercuri spre joi pe contul ei de Twitter.

Conform celui mai recent bilanţ provizoriu al ministerului libanez al sănătăţii, cel puţin 113 persoane au murit şi 4.000 au fost rănite în urma exploziilor. Printre cei decedaţi au fost identificaţi cel puţin 21 de cetăţeni francezi, conform Parchetului din Paris, care a deschis miercuri o anchetă.

Preşedintele Emmanuel Macron se deplasează joi în Liban, însoţit de ministrul de externe Jean-Yves Le Drian, „pentru a aduce mesajul fraternităţii şi solidarităţii din partea francezilor” şi pentru a „face bilanţul situaţiei cu autorităţile politice”.

ARHIVĂ COMENTARII
Sakelariu • 2011-03-15 16:37:07
Plecarea lui sta sub semnul doliului.E mester la rima. Daca nu vedeam asta nici nu mi se parea nimic deosebit ca pleaca omul de acolo ce vroiatzi sa faca??
24 7
dadan • 2011-03-15 19:09:11
pe Patriciu inteleg ca-l misca o dorinta de razbunare pe filosofenii astia care-i dau peste nas in ultima vreme....dar ce treaba avem noi cu ce face fiul sau? cand a plecat in Japan a cerut voie lui Patriciu sa mearga acolo? l-a intrebat macar cineva? NU - atunci ce treaba au astia de la Adevarul //? eu unu i-as recomanda sa-si ia parintii si sa se mute in Japan unde bunul simt este o stare de normalitate iar respectul este o calitate ce se invata de toate clasele sociale....in tara noastra traim in aceasta imensa mocirla morala si spirituala doar din patriotism....
2 17
SS • 2011-03-16 13:22:26
Esti carcotas si nici cu gramatica nu te prea impaci.
1 1
cir • 2011-03-15 16:46:51
Orice om normal la cap paraseste o zona periculoasa, cu atat mai mult cu cat este vorba de un dezastru nuclear. Comentariile pe tema eroismului vs lasitatea fugii in acest caz sunt deplasate. Eroi sunt acei care-si pierd viata in aceste momente ca sa limiteze amploarea dezastrului, chiar langa reactoare. Restul trebuie sa evacueze zona de risc, altfel pun in pericol alti semeni.
1 37
Florian • 2011-03-15 16:55:37
absolut de acord cu comentariul dumneavoastra! este chiar recomabndat tuturor romanilor care nu sunt absolut necesari in japonia sa plece in acest moment de acolo. asta nu inseamna fuga de responsabilitate sau lasitate ci discernamant! verificati ceea ce recomanda toate ministerele de externe serioase si o sa vedeti ca acesta este mesajul: la acest moment este inutil sa va ruiscati viata incurcand mai mult autoritatile japoneze! pacat ca si intr-un astfel de scenariu trist si real exista politicianismul partinic nu partidic!
1 17
Clujeanul • 2011-03-15 20:34:57
Total adevarat. Orice om normal la cap, pleaca dintr-o zona care ar putea fi calamitata. Pe de o parte articolul din Adevarul e penibil si un atac de doi bani fata de Liiceanu. Dar si raspunsul lui Liiceanu e genul parintelui care isi lauda copilul exagerat indiferent de ce face copilul. Pai fiul sau nu e nici las si nici erau, e un om normal. Baiatul lui Liiceanu e un om matur si mi se pare si foarte echilibrat (nu-l cunosc, dar faptul ca lucra in lumea financiar-bancara a Japoniei si intoarcerea in tara in actualul context, imi arata ca e un om echilibrat).
2 8
Vlad-I • 2011-03-16 02:51:23
Cred ca japonia peste 6 luni va fi aproape la fel ca inainte, este o forta economica de temut a 3 putere ec. a lumii, si a fost a doua pana acum cateva luni, are tot cei trebuie: oameni supercalificati, finante, coruptie mica, 800 mii cercetatori, un popor harnic, invatamant ok.Radioactivitatea este minima, sa fim seriosi, in anumite tari in afara urss, concentratia a crescut de sute de ori, dupa cernobil, in Japonia nu stau pe roze dar de moment nu se compara catastrofele. Nu poti iesi la tv, si sa zici ca radiatia este vitamina pura, pt. ca nu este asa, dar victimele vor fi extrem de putine si in multi zeci de ani, in alte domenii victimele vor fi mult mai numeroase doar in anul acesta, accidente de munca, pe anul in curs, accidete de circulatie, sinucideri. Uneori presa si barfa mondiala nu au o logica riguroasa.
2 7
anonim • 2011-03-16 11:50:58
Corect. Totusi, pe mine m-a mirat putin articolul. Oare sufera domnul Liiceanu de vreun complex de vinovatie privind lipsa eroismului? Ca altfel, nu imi explic de ce a simtit nevoia sa foloseasca atit de multe cuvinte pentru a justifica o decizie absolut normala si rationala a fiului sau. Evident ca in astfel de momente, daca esti expatriat, e absolut logic sa pleci de acolo, indiferent daca decizia de a parasi Japonia era deja luata de ceva vreme sau nu si indiferent ce ai facut pina in acel moment acolo.
1 0
Sile • 2011-03-17 15:51:54
Nici un complex de vinovatie. Incearca doar sa explice unor oameni anormali cum trebuie sa se comporte un om normal.Poate ca greseste punindu.-si mintea cu ei, dar orice parinte simte nevoia sa-si apere copilul. Dvs. cum ati reactiona daca ar incerca cineva sa-l aplice copilului dvs. o bidinea cu cxxxt? N-ati fi tentat sa-i smulgeti bidineaua si sa-i dati cu ea-n cap ? O zi buna !
1 0
sg • 2011-03-15 16:48:27
Nu stiu de ce Dl Liiceanu sr a simtit nevoia sa explice decizia fiului de a se intoarce in tara. e o deciziei privata, este o persoana independenta, nu ocupa functii publice, nu vad rostul explcatiei.Chiar si dl Liiceanu nu trebuie sa se explice publicului de ce nu ar alege sacrificiul. E conceptul liberului arbitru. Mai bine isi./ ne explica de ce pune umarul la o asanare civica si pe criterii de onestitate si patriotism a clasei politice.
1 18
Carmen din Canada • 2011-03-15 16:49:15
Nu stiu de ce trebuie sa criticati pe cineva ca incearca sa scape dintr-o regiune catastrofica, chiar nu inteleg! Peste tot in lume tarile incearca sa-si repatrieze oamenii, si ii intampina cu lacrimi in ochi, numai voua vi se pare incorect. Sunteti incredibili!!! De ce ar trebui sa ramana acolo, sa fie inca o gura de hranit in plus, degeaba?
3 25
nicole • 2011-03-15 18:43:56
...Ci niste indivizi decazuti din orice statut de umanitate, indivizi care se lafaie toata ziua-buna ziua pe televiziuni si sunt bucurosi sa mai dea una in plex copilului si familiei dusmanului. Descriu aici josnicia si animalitatea in stare pura!
3 13
Sile • 2011-03-17 15:57:04
Chiar daca traiesc in aceeas tara, nu pot fi bagati toti in aceeas oala. Tendinta asta de a generaliza ni se trage de pe urma socialismului victorios ce mergea spre comunism ca magarul lui Nastratin Hogea dupa scaiete.Fiecare din noi mai are cite o aschie din mintea de lemn, dar cu timpul prin efort propriu si ajutati si de ceilalti ne putem debarasa de ele. O zi buna !
1 0
nicole • 2011-03-17 17:12:42
Daca va referiti la postarea mea, veti putea observa ca am scris "Nu romanii au aceasta mentalitate, ci niste indivizi decazuti din orice statut de umanitate...". O zi buna si dumneavoastra!
1 0
Sile • 2011-03-18 10:13:02
Ma refeream la postarea dvs. iar titlul comentariului era de acord. Continutul comentariului se refera la anumite realitati din Romania pe care le-ati observat si dvs. O zi buna!
0 0
Dan • 2011-03-15 16:57:55
"Insa, tara natala nu mai este pe placul sau datorita lucrurilor pe care le vede in jurul sau aici. I se pare ca in Romania nu exista reguli, iar oamenii nu sunt suficient de civilizati."
Dar, oricum:
"Este foarte fascinat de cultura japoneza si a reusit sa invete 4500 de semne ale acestei limbi. Stefan a invatat ca totul este relativ in viata si ca trebuie sa fii detasat de orice aspect al realitatii. Nu planuieste sa ramana pentru tot restul vietii in Japonia."
0 7
Bogdan • 2011-03-15 17:07:26
Are dreptate, de ce sa ramana acolo?
2 9
Alex_Stef • 2011-03-15 17:18:29
Nu înțeleg pentru cine contează motivul întoarcerii și cred ca mai important ar fi cum am putea sa-i ajutam pe cei rămași acolo. Din păcate noi nu suntem în stare sa ne ajutam pe noi asa ca iese din discuție ajutorul altor persoane. Acest articol vine ca un răspuns în fata atitudinii noastre distrugătoare prin care ne dam în cap unii altora sau ne arătam cu degetul. Atitudinea Domnului Liiceanu mi se pare una corecta și normala dar nu pentru societatea actuala unde nu toți prefera sa fie mai întîi părinți decît personalități publice
1 17
revelare • 2011-03-15 17:53:26
vino acasa si invata-i si pe cei prostanaci de la noi. Daca pt. cei care pleaca, se impune obligativitatea sa sa isi plateasca scoala facuta gratis, tot tampitii or sa sara in sus.....
2 6
lili • 2011-03-15 18:16:46
pe fiul Dlui Liiceanu, fiecare face ce vrea cu viata lui, nu inteleg de ce Dl Liiceanu s-a ambalat asa, nu trebuie sa dea socoteala fiui lui nimanui din cei care-au comentat aiurea pe un forum sau altul.... Copilareli, de ce-o fi sarit asa Dl Liiceanu, l-am vazut pe Stefan Liiceanu la Profesionistii Dnei Eugenia Voda, un baiat de nota 10, cu capul pe umeri, performant in ceea ce face, nu inteleg de ce se zburleste tatal lui de cateva voci anonime care trancanesc pe forum sau gazete no name, cand alte treburi n-au de facut. Am mai auzit-o vorbind despre fiul ei in mai multe interviuri pe Dna Liiceanu, o Doamna in felul ei care la fel vorbeste despre admiratia fiului ei ptr Japonia, ptr japonezi. Nu trebuie sa plece urechea la trancanelile unora sau altora, e o vorba: nu poate sa te iubeasca toata lumea pe pamantul asta, mai ales daca ai si reusite care pe multi i-ar putea deranja, asta-i lumea noastra in care traim....din pacate...
2 7
menandy • 2011-03-15 18:17:22
...inainte de toate este tata !!! asa ca, nu-l mai criticati aiurea, voi cei care nu sunteti parinti...
1 8
Gina • 2011-03-15 20:12:02
Cand ar trebui sa fim mandri ca avem in lumea larga tineri de talia fiului d-lui Liiceanu care prin ceea ce fac in alte tari unde au studiat si s-au perfectionat intr-un anumit domeniu ,ne fac pe multi sa fim mandri de ei ca romani ,unii din noi nu stim decat sa improscam cu noroi.Este bine ca d-l Liiceanu a raspuns intrebarilor jurnalistilor ,sa poata dormi linistiti (poate aveau insomnii).Precizarile erau necesare pentru unii care erau ingrijorati in privinta hotararii ce urmeaza sa o ia D-l Stefan Liiceanu.
1 9
I • 2011-03-15 21:37:20
lasati-l sa vina. Cand o sa vada ce cocina e in Romania o sa fuga singur inapoi. Nici nu s-a intors si deja l-a lovit putoarea de la Adevarul. Adevarul e ziar?
1 2
merlin • 2011-03-15 21:53:05
Inca de la inceput v-ati pozitionat impotriva lichelelor; ati fost mereu printre cei care au scos la lumina uraciunea morala a celor care cumpara constiinte, distorsioneaza adevarul, manipuleaza pe cei mai slabi, fura din avutul obstesc. Acesti indivizi sunt lasii care nu vor avea niciodata curajul sa priveasca in interiorul lor, insa vor proiecta toata mizeria proprie asupra celor care indraznesc sa ii prezinte asa cum sunt. Nu cred ca merita sa le raspundeti, chiar daca mahnirea pe care asemenea mizerii le pot provoca in sufletul unui parinte ar putea sa justifice o reactie.
0 3
tornado77 • 2011-03-15 22:21:58
ce de gen se lucreza in tarile capitaliste germania japonia care am deosebit respect pentru acest popor dem incredibil prin cite au trecut si sau redesat nui avem 20 ani si nu putem sa ne redresam ei se vor pune pe linia de plutie in mai putin de 1 an!!
0 2
RADU • 2011-03-15 22:48:14
Stiu de mult ca trebuia sa se reintoarca in Romania. Sa vina mai repede in tara sanatos, sa-l facem ministru ! E destept foc, l-am vazut la emisiunea Profesionistii. ! Bravo lui ! Sa se intoarca toti tinerii capabili, poate ne mai "desteapta" si pe noi !
0 4
Dr Marutza • 2011-03-16 09:21:50
Nu! Un bine intentionat si categoric NU! Tinerii capabili,care prin munca si inteligenta lor si-au facut o cariera si un drum in strainatate, sa Nu revina in Romania! Dragilor, duceti-va intr-o tara care stie sa va aprecieze munca, sa va respecte aptitudinilre si sa onoreze ca atare eforturile voastre. Romania distruge! Romania alunga! Romania umileste! Romania e tara valorilor rasturnate unde cei cu merite reale n-au sanse in fata ipocriziei, mitocaniei si oportunismului! Cand oamenii ajung sa recurga la asemenea metode josnice de denigrare, nu mai e nici o speranta de mai bine!
2 0
lewis carroll • 2011-03-16 00:30:58
probabil ca romanii nostri care sunt intrigati de revenirea in tara a filului, domnului Liiceanu, isi exprima o dorinta nebanuita de a pleca in Japonia. pentru ca la nivel cosmic faceti iminent un cutremur in Romania, mai bine plecati voi care n-aveti alte treburi mai importante aici la noi, in Japonia. ce ziceti, va lansati? cata josnicie trebuie sa existe in romanii a caror minte a intrat in somaj? daca voluntariatul ar fi pe bani ati pleca????
2 2
Vlad-I • 2011-03-16 02:56:30
Cei care latra la televizor ca nu sta in Japonia sa manance salam de soia sunt aceiasi care in 90 ii criticau pe cei care se intorceau in tara, desi ei mancau numai la restaurantele partidului. Preacinstitul iliescu vroia proprietate la scorovistea, nu mai era un moft proprietatea.
2 3
dumi • 2011-03-16 02:26:17
... cum a sters-o. Dle Liiceanu, poate faceti un Apel catre... fiul dv. 17 ani petrecuti in mijlocul unui popor ar trebui sa faca un bond (filozofic si cioranian vorbind). A ajuns cam repede pe culmile disperarii.
3 2
Vival • 2011-03-16 08:44:11
.....de Apelul catre lichele al Dlui Liiceanu dovedeste ca pentru tine inca mai exista speranta de reabilitare, mai ai ceva urme de de buna cuviinta!
1 1
Dr Marutza • 2011-03-16 09:03:25
Cata micime sufleteasca, cata lipsa de caracter si nesimtire au cei care, pentru a da in Liiceanu, abordeaza astfel un subiect care zguduie intreaga lume! Dati in tot ce misca, cu ura si jiosnicie pentru a distruge tot ce nu va convine si nu corespunde micimii voastre! Ca Dl. Liiceanu e prea mare si incomod pentru voi, ca nu puteti dialoga cu el de la acelasi nivel, va face sa incercati a folosi metode suburbane si defaimatoare, conform caracterului vostru! Rusine sa va fie, dar voi nu stiti ce e rusinea!
1 1
dan ardelean • 2011-03-16 09:35:15
"Ne lipsim tare mult unii altora." se prea poate. cel puţin dn punctul de vedere al doamnei aurora liiceanu, părăsită de soţul ei şi tatăl copilului, încă de pe când acesta se afla, parcă, în faza prenatală... sau, oricum, în vîrstă de numai câteva săptămâni. cel mai îndurerat respect pentru doamna aurora liiceanu. şi toate cele cuvenite grijuliului tată.
0 0
liliana c • 2011-03-16 09:51:16
sa fiti fericiti si sanatosi dlor liiceani la fel si mama, sinteti oameni de calitate cu mult bun simt . numai cine nu vrea nu vede
0 2
bogdan • 2011-03-16 12:39:24
dar se pare ca dragostea de tata da la o parte frica de "demonetizare", vorba lu Liiceanu..
0 1
Baragladinu' • 2011-03-16 14:57:15
Nu inteleg de ce unii semnatari de mai jos, considera ca Liiceanu isi apara fiul...in prea multe cuvinte. Aici nu a vorbit "persoana publica Liiceanu". Va rog tineti cont de faptul ca orice "liicean" este in primul rand parinte in cazul subiectului in discutie.
0 3
mihaela • 2011-03-16 15:42:58
L-am vazut acum cativa ani buni pe fiul d.lui Liiceanu intr-un reportaj TV, cred putini dintre noi vom reusi sa atingem standardul lui, cu atat mai mult sa ne dam cu parerea. Un om de "talia lui" stie foarte bine si a analizat f.bine venirea in tara, sau plecarea in alta. Nu cred ca D-nul Liiceanu tatal trebuia sa justifice ceva,.. nu avea cui ...
0 1
gabish • 2011-03-17 08:27:09
singurul care va fi afectat este Stefan Liiceanu. El a iesit de 17 ani din aceasta mizerie romaneasca. Vor fi afectati si parintii pentru ca stiu ce este in sufletul copilului. Intoarcerea este normala, fireasca si ... o decizie personala. Faptul ca alde noi sau patricienii ne dam cu parerea este tipic romanesc, rautate si ... tiganeala.
0 0
Sile • 2011-03-17 15:42:03
Ca multi jurnalisti au tendinta sa trasnsforme un gest normal al unui om in ,,Basescu a lovit un copil".Acest exces mirlanesc de interpretare e tipic mentalitatii anilor 50(tovarasu' asta se poate interpreta).Incet incet, insa oamenii vor deprinde gindirea normala si vor taxa aceste devieri cum sunt taxate in lumea civilizata. O zi buna !
0 0
Yokohama • 2011-05-01 02:07:49
d-nule liiceanu,nu aveti dreptare..80000 $ fiul d-voastra ia primit in mana,cam aproximativ 1400 $ pe luna. dar statul japonez, oare? ..cat a cheltuit in cinci ani de scolarizare cu fiul d_voastra plus ca a fost sponsorizat de acel producator de ceai ?? cam cat se plateste in usa sau anglia sa poti face o facultate? tanand cont ca tokyo este cel mai scump oras din lume<yokohama tot pe-acolo.ba mai mult,guvernul japonez ai platise fiului d_voastra si celorlalti romanii si hrana si chiria si bani de buzunar si aveau voie sa si lucreze 20 de ore pe luna..vedeti ca mai sunt romanii care au facut si doctoratein tokyo si sunt considerati de japonezi genii<dar noi nu stim decat de fiul lui.........
0 0
INTERVIURILE HotNews.ro