Sari direct la conținut

Expozitia artistului cubanez Alexis Fernandez Arce vernisata la Muzeul Satului

HotNews.ro

Expoziţia de pictură „Encontrando Caminos / În căutarea drumurilor” a artistului cubanez Alexis Fernandez Arce va fi vernisată miercuri, la ora 18,00, în sala H.H. Stahl a Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, informeaza Agerpres.

Potrivit comunicatului, artistul foloseşte în lucrările sale reprezentări precum oul, scările şi labirinturile ca simboluri ale căutării şi hotărârea căilor pe care le apucă oamenii de-a lungul vieţii, de când apare ideea (oul), alegerea căii (labirintul), până când reuşeşte şi începe să urce (scările).

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 17 septembrie – 19 octombrie, de miercuri până duminică, între orele 11,00 şi 19,00.

Născut la Havana, în 1967, pasiunea pentru artă a pictorului cubanez s-a manifestat încă din copilărie, când a început să participe, la şcoala primară, la Cercuri de Interes şi Ateliere de Arte Plastice şi a culminat cu absolvirea Academiei de Arte Frumoase ‘San Alejandro’, Havana, în anul 2002.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro