Expozitia "Portrete de la Sapanta" vernisata la Tel Aviv
Sediul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv gazduieste expozitia „Portrete de la Săpânța” ce prezinta lucrări ale artistului și istoricului de artă prof. Haim Maor. Expozitia organizata de Institutul Cultural Român de la Tel Aviv și Hitachdut Olei Romania (H.O.R.) va fi vernisata în data de joi, 4 iulie 2013, ora 17:00.
Cu prilejul vernisajului, Prof. Haim Maor va prezenta Săpânța din perspectiva artei contemporane profesioniste, va argumenta legătura dintre folclorul autentic și omul contemporan și va explica valorile folclorului românesc pentru publicul israelian.
Invitat la eveniment dl Zeev Schwartz, președintele Hitachdut Olei Romania (H.O.R.).
Expoziția poate fi vizionată până la data de 15 septembrie 2013, de luni până joi între orele 10:00 – 15:00, la sediul ICR Tel Aviv, B-dul Shaul Hamelech 8, etaj 6, informeaza ICR Tel Aviv.