Sari direct la conținut

Expoziția "Războiul la feminin: româncele în Primul Război Mondial" vernisata la Londra

HotNews.ro

Programul de celebrare a Centenarului Marii Uniri continuă la Institutul Cultural Român din Londra cu expoziția „Războiul la feminin: româncele în Marele Război”, o evocare a excepționalei contribuții a femeilor române la victoria din Primul Război Mondial.

Printr-un montaj expresiv de imagini de epocă, portrete și citate, expoziția prezintă acest aspect mai puțin cunoscut al participării românești la marea conflagrație, dar fără îndoială cu atât mai important cu cât eroismul și devotamentul femeilor în teatrele marilor bătălii și în spatele frontului, ca protagoniste și inițiatoare ale unor importante demersuri medicale, umanitare și diplomatice, au contribuit nu numai la victoria militară, ci și la reconsiderarea radicală a poziției social-politice a femeii în societate.

Expoziția a fost vernisată miercuri, 28 martie, printr-un dialog despre rolul femeilor în Primul Război Mondial, în România dar și în Marea Britanie, susținut de jurnalista BBC Kate Adie și de universitarii Lucy Noakes (Universitatea din Essex), Alin Ciupală (Universitatea din București) și Ecaterina Lung (Universitatea din București), care au examinat, în studii de referință, impactul complex al participării femeilor în Mare Război și modul radical în care implicarea acestora a schimbat pentru totdeauna profilul social și politic al societăților europene și nu numai. Dezbaterea a fost moderată de directorul ICR Londra, Dorian Branea.

Potrivit ICR Londra, cu prilejul acestui eveniment a fost lansat albumul profesorului Alin Ciupală, România în timpul Primului Război Mondial. Aliați, adversari și propagandă. O istorie ilustrată, publicat în ediție bilingvă româno-engleză și în excelente condiții grafice la Editura Monitorul Oficial. De asemenea, Kate Adie, fostă șefă a departamentului corespondenți al BBC, a oferit autografe pe celebra sa Fighting on the Home Front. The Legacy of Women in World War One, un mare succes de librărie al anilor trecuți.

Expoziţia „Războiul la feminin: româncele în Primul Război Mondial” are la bază studiile profesorului Alin Ciupală de la Universitatea București și ale cercetătoarei dr. Cristina Păiuşan-Nuică de la Muzeul Naţional de Istorie a României și a fost realizată cu sprijinul Muzeului Naţional de Istorie a Românei, Arhivelor Naționale ale României, Muzeului Județean Gorj dar și Imperial War Museum și Edinburgh Libraries. Concepția grafică a panourilor expoziționale îi aparține lui Radu Manelici.

Expoziția și evenimentele conexe completează programul ICR Londra de celebrare a Centenarului care a mai cuprins, până acum, realizarea și lansarea website-ului Marii Uniri pentru publicul anglofon de pretutindeni, disponibil la adresa www.romaniancentenary.org, dar și o serie de concerte tematice și conferințe, care au pus în evidență Marea Unire sau participarea românilor la Primul Război Mondial din unghiuri inedite sau mai puțin cunoscute.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro