Expozitie de pictura si grafica cu lucrari semnate de artista Rodica Maniu
Expozitia de pictura si grafica ce cuprinde cuprinde o selectie de 91 de lucrari apartinand artistei Rodica Maniu este gazduita in Salile Kretzulescu ale Muzeului National de Arta al Romaniei.
Reprezentativa pentru perioada interbelica, Rodica Maniu a abordat cu predilectie in operele sale, peisajul, folosind ca tehnica atat acuarela, cat si pictura in ulei.
In prima perioada, artista a pictat imagini ale locurilor prin care a trecut, cu precadere din Franta si Italia (Havuz la Tivoli, Peisaj-Cenzano, Peisaj din Roma, Peisaj din Corsica).
Dupa casatoria cu Samuel M?tzner – alaturi de care a facut lungi calatorii – Rodica Maniu descopera farmecul Orientului. O atrage arhitectura asezarilor (Pravalii din Damasc, Strada din Orient), forfota bazarelor (Interior de bazar la Ierusalim), viata cotidiana a localnicilor (Arabi, Moscheea Omar).
Rodica Maniu a intrat in constiinta contemporanilor si ca poeta a marii, a Dobrogei, a privelistilor din Balcic, Caliacra, Cavarna (Stanci la Caliacra, Capul Caliacra).
Artista s-a remarcat, de asemenea, prin interesul constant acordat vietii rustice (Culesul bumbacului, Fete la cules de mere, Cules de vie, La vie, Sezatoare la tara) si portretisticii (Femeie in albastru, Balerina, Femeie cu mandolina, Cantareata din lauta, Portret de copil, Portret de batrana, Mama artistei).
Rodica Maniu s-a nascut la Bucuresti in 1890, intr-o familie de reputati intelectuali. Mentorul care a initiat-o in limbajul plastic a fost pictorul Nicolae Vermont, recomandat de Nicolae Grigorescu la solicitarea familiei. Intre 1905-1908, isi insuseste sub indrumarea acestuia mai intai gramatica desenului, acoperind saptamanal un caiet cu „impresii grafice”.
Ulterior abordeaza pictura, vadind inclinatii pentru peisaj. Dupa absolvirea liceului, se indreapta spre Paris, unde, incepand cu 1909, frecventeaza cunoscutele Academii Julian si La Grande Chaumière, cultivandu-si tehnica picturala, informeaza site-ul Muzeului National de Arta al Romaniei.
Dupa o jumatate de veac de la ultima aparitie in fata publicului, Rodica Maniu demonstreaza, prin lucrarile reunite in aceasta expozitie, ca este un important punct de referinta in plastica romaneasca. Creatoare a unei opere cu structura polifonica, ea adreseaza artistului si privitorului de astazi intrebari ce isi pastreaza o nealterata actualitate.
Expozitia este deschisa pana pe 30 septembrie la Muzeul National de Arta al Romaniei.