Expozitii dedicate Primului Razboi Mondial vernisate joi la Arhivele Nationale
Două expoziţii documentare dedicate centenarului Primului Război Mondial – ‘România 1914-1916’ şi ‘Omagiu căpitanului Conan’ – vor fi vernisate, joi, la sediul Arhivelor Naţionale ale României, oferind nu doar o reconstituire istorică şi evenimenţială a subiectului, cât mai ales rememorarea unei istorii comune şi a unor experienţe militare care au influenţat durabil conştiinţa europeană.
Potrivit Agerpres, la acest dublu eveniment cultural, organizat împreună cu Institutul Francez din Bucureşti, vor fi prezenţi reprezentanţi diplomatici, reprezentanţi ai Ministerul Afacerilor Interne, cercetători, istorici, profesori, arhivişti.
Reunind fotografii, ilustrate, afişe, documente administrative, memorii şi jurnale, expoziţia ‘România 1914-1916’ prezintă efervescenţa vieţii româneşti în anii neutralităţii: preocupările mondene ale protipendadei (curse de cai, plimbări cu barca, concerte, partide de vânătoare şi călărie etc.).
De asemenea, se evidenţiază virulenţa dezbaterilor dintre liberali şi conservatori (antantofili şi germanofili) cu privire la orientarea politicii externe româneşti, pregătirea intrării în război şi iniţiativele publice şi private menite să susţină efortul militar al societăţii româneşti, degradarea produsă de război, dificultăţile refugiului şi propunerile mediilor politice privind combaterea defetismului şi a influenţei crescânde a ideilor bolşevice.
Conform sursei citate, expoziţia documentară surprinde nu doar evoluţia fenomenelor politice, ci evocă şi o parte a personalităţilor care au contribuit decisiv la producerea lor: regele Carol I, regele Ferdinand, regina Maria, Ionel Brătianu, Nicolae Iorga, Take Ionescu, Alexandru Marghiloman, Alexandru Vaida-Voevod, Sabina Cantacuzino etc.
În paralel, Arhivele Naţionale ale României vor găzdui expoziţia ‘Omagiu căpitanului Conan’, care valorifică numeroase documente istorice din fondurile şi colecţiile deţinute de instituţia noastră şi arhivele Bibliotecii Municipale din Dinan (Franţa).
Având ca punct de reper un roman emblematic pentru istoria Marelui Război, scris de Roger Vercel şi premiat cu Premiul Goncourt în 1934, expoziţia relatează nu doar despre avatarurile acestui roman celebru, dar şi despre Bucureştiul anilor 1918-1919, marcat de război şi regimul de ocupaţie germană datorită descrierilor autorului și a bogatei documentări din colecțiile Arhivelor Naționale ale României. Expoziția deschisa la Arhivele Nationale ale României (Bd. Regina Elisabeta nr. 49, București) va fi prezentată și în provincie, în lunile următoare.
Ca în fiecare an, Arhivele Naționale ale României participă la Noaptea Europeană a muzeelor. Noaptea de sâmbătă, 17 mai, poate fi o ocazie perfectă pentru a descoperi expoziția Omagiu Căpitanului Conan și de a asista la o serie de lecturi, acompaniate de doi muzicieni pasionați de muzica românească și franceză din perioada Belle Epoque.