Fabrica de armament Tohan isi marita acoperirea: bicicletele

Intr-o vreme in care satelitii militari deosebesc broasca de nufarul pe care sta, fabrica Tohan Zarnesti pazeste, ca in vremea razboiului rece, un mare secret militar: o racheta senzationala, pe care armata n-o vrea. Intreprinderea n-are bani de o racheta mai buna si atunci mai coboara putin nivelul protectiei informative: isi vinde sectia de biciclete.

Trenul particular Brasov-Zarnesti are halta chiar in fata fabricii Tohan, acolo unde, din 1938, se face munitie de artilerie si, de prin 1980, se fac rachete. Ca sa ia ochii curiosilor de la indeletnicirile militare ale uzinei, statul roman a imbracat „obiectivul”, chiar de la inceputurile lui, in haina civila: Tohan, fabrica de biciclete. Acum, lantul care a tinut 66 de ani a ruginit si a cazut.

Pentru a salva fabrica de la pierzanie, conducerea Tohan a hotarit sa renunte la linia de biciclete. O dau la privatizare, cum da o mama amarita copilul la orfelinat.

A umplut tara

Prin anii ’70, ulitele Romaniei pareau o pista uriasa calcata de sute de mii de biciclete Tohan, prietene de nadejde pentru drumuri la C.A.P., la doctor sau la oras. E drept ca flacaii satelor tinjeau dupa o semicursiera, cu care sa fi rupt gura codanelor, sau macar o „Ukraina” sovietica, dar costa cam mult. Un Tohan era 600 de lei, iar un muncitor cistiga lunar 2.000-3.

000 de lei, isi aminteste Doru Tudose, sef peste bicicletele Tohan. Fabrica producea pe atunci cite 16.000-17.000 de biciclete pe luna, acum face 1.000 pe an si nici pe alea nu reuseste sa le vinda. Din cauza chinezilor, spune Tudose, ca trimit componente citorva firme care le asambleaza si bicicletele lor intra pe piata romaneasca la preturi pentru orice buzunar.

„Aia au cheltuieli mici, ca-s preturile mici la energie, la materia prima… Pe chinezi cine dracu’ ii controleaza? Pe ei nu-i cauta FMI-ul”, zice cu ciuda Tudose.

Biciclete calibru 30 mm

Dupa revolutie, toate modelele de biciclete Tohan au fost facute KO de „chinezariile de doi lei”. Pe nedrept, crede directorul general al Tohan, Dan Tache, inciudat ca romanul n-a stiut niciodata sa investeasca „in produse de calitate”.

Dintre cele 29 de tipuri de biciclete Tohan, cea mai buna, dupa parerea directorului adjunct, Mircea Tantau, este Arrow, cu amortizor. Dar tot nu se vinde. E si cea mai scumpa – 115 euro. Nici Pegasul, bicicleta copilariei, mai ieftina, nu mai are succes de mult, iar directorii fabricii par sa nu-si dea seama de ce. „O bicicleta Tohan te tine o viata, o lasi si la nepoti.

Alea chinezesti te tin un sezon”, e convins Tache, si ne arata demonstrativ bicicleta Montana, cu 18 viteze, a fiica-sii, ignorind ca pe cadrul de calibru 30 mm ies in relief, ca niste riduri de batrinete, sudurile. Cum spunea un posesor de Tohan batrin, „parca-s finisate cu toporul”.

Fabrica din Zarnesti nu mai are nici o sansa de a reveni in forta pe piata cu doua roti. O linie de facut cadre si furci ar costa vreo 600.000 de dolari, „si nu cred ca mai renteaza”, e de parere Tudose.

Cel mai bine ar fi, spune el, ca Tohan sa lase nasul mai jos, sa se lase cumparata de firma romanului cu care conducerea fabricii e in tratative de vreun an si sa treaca la asamblarea de componente de la firme straine.

Si n-ar fi rau pentru bugetul sectiei sa se dea o lege prin care toate bicicletele care intra pe piata romaneasca sa fie scoase la vinzare doar dupa ce sint testate in laboratorul de la Tohan, singurul din tara.

Lovitura nedorita

O data purificata de toate sectiile auxiliare, inclusiv de biciclete, fabrica Tohan se va pune pe treaba doar pentru munitie. Deocamdata, ultima racheta made in Zarnesti, la care angajatii fabricii au muncit cinci ani, asteapta de alti cinci ani sa fie omologata in Romania.

De aceasta „lovitura”, cum boteaza specialistii racheta, atirna speranta fabricii de a redeveni, ca inainte de ’90, uzina care tinea tot Zarnestiul in spate. Daca Tohan nu primeste comenzi de la armata pentru „122″, nu va putea omologa „lovitura” si atunci a cheltuit degeaba sute de mii de dolari cu demonstratiile prin poligoane din Romania, Turcia si Emirate.

„Ar vrea ei, irakienii, racheta asta…”

Fotografiatul e strict interzis in toata incinta fabricii, chiar si la sectia de biciclete. Si expozitia fabricii e tot secret militar, ca nu se stie cum vede dusmanul. Printre artificii si capse cit un bob de piper, racheta cea noua sta ca un pix uriesesc in sala unde si-a expus Tohan produsele – focoase, mine, proiectile mari si mici pentru armata sau marina.

E lunga de 2,5 m, la vreo 60-70 kg, calibru 122 mm.

Cea mai moderna de acest fel, cea mai buna din lume la acest calibru, au dovedit-o testele internationale – o lauda, ca pe propriul copil, directorul Tache. Adjunctul sau, Tantau, marseaza: „Irakienii… hm, ar vrea ei sa aiba racheta asta…”. E mai buna decit sora ei, facuta de Tohan cu citiva ani mai devreme, pentru ca motorul, cumparat cu vreo 3.

000 de euro de la un producator strain – nu spun din ce tara, cica e secret -, arunca racheta la 40 km, fata de modelul vechi folosit de armata, care bate la doar 20 km.

Omologarea, un milion de euro

„Tohan e Mercedesul in domeniul rachetelor de 122 mm cu focoase de proximitate”, spune tantos Mircea Tantau, explicindu-ne diferenta intre focosul de impact, care produce detonarea rachetei la impactul cu solul, si focosul de proximitate, care explodeaza deasupra solului si, deci, are efect pe o arie mai mare.

Cu toate astea, armata romana nu vrea nici anul asta racheta de 122 mm, nu este prevazuta in planul de achizitii publice al MApN pe 2005. Poate anul viitor…

„E pacat sa nu cumpere armata de la noi”, se revolta directorul Tache. „Toti uritii si toti pirlitii isi doteaza armata, iar romanii nu-s in stare sa ia racheta asta!” Dar el mai trage nadejde, mai ales ca, de curind, deputatul PD Dumitru Puchianu, originar din zona Zarnestiului, a cerut Ministerului Economiei sa dea un milion de euro pentru omologarea „loviturii”.

Ar mai face si Tohan bani si „s-ar crea si 300 de locuri de munca anual, fara subventii de la bugetul pentru industria de aparare”.

Zarnestiul nu mai crede-n rachete

Pentru ca nu mai are bani de cercetari, Tohan isi joaca ultima carte: incearca sa colaboreze cu firme din alte tari membre NATO. Mai ales ca in 2007 va trebui, cu dotarile ei batrine, sa faca fata concurentei nemiloase a firmelor mari din strainatate. Conducerea Tohan incearca de pe acum sa-si asigure spatele, sperind la o colaborare cu firma germana Junghans, cea mai tare in lume la focoase.

Si, ca sa nu fie prinsi cu temele nefacute, cei 20 de cercetatori ramasi in fabrica, din vreo 130 citi erau odata, asuda pe schite si studii pentru o racheta de 270 mm.

Revenirea in forta a fabricii i-ar face pe zarnesteni sa creada in miracole, e de parere o fosta lucratoare la Tohan, Maria, care acum are pensiune si nu mai vrea sa munceasca pentru altii. Directorul adjunct Tantau viseaza ca, in 2007, Tohan va fi pregatita sa dea rachete la tot NATO. Bune si ieftine, ca sa sparga concurenta.

Munitie, mobila, confectii, sirme, frectii

In fiecare dimineata, intra pe poarta fabricii, intr-un ritm parca acelasi dintotdeauna, muncitori in halate patate. Cu totul, sint vreo 1.200, ca atitia au mai ramas, din 12.000 de angajati, dupa tsunami-urile disponibilizarilor din ’91 incoace. Dintre ei, o parte sint platiti cu 75% din salariu si vin la munca doar ca sa fie de fata la restructurare.

„Din ’90 n-a mai mers Tohan, care inainte de ’89 a avut cea mai mare contributie la stingerea datoriei externe a Romaniei”, spune directorul Dan Tache.

Ca sa poata fi salvata, privatizarea fabricii trebuia sa inceapa prin 1994, nu in 2004, adauga Tantau, fost lider sindical al uzinei pina acum citiva ani si, in timpul liber, sculptor si pictor de icoane, „ca sa ma ierte Dumnezeu ca ma ocup cu fabricarea de munitie”.

Din marea fabrica Tohan, intinsa altadata pe 280 de hectare, s-a tot rupt cite o bucatica, ba pentru a fi vinduta unui italian care, pina a pus firma de confectii pe picioare, a dormit o iarna intreaga in rulota cu nevasta, la marginea drumului, ba pentru un alt italian cu firma de cablaraie sau pentru o societate ce-a facut acolo o sectie de mobilier si timplarie.

Bucatile de fabrica vindute lor au fost despartite de Tohan si bagate in parcul industrial. Au ramas 240 de hectare, din care o sa se mai rupa cite ceva, ca Tohan e in tratative cu o firma de transport pentru care la Zarnesti se vor monta autobuze utilitare facute din motoare si punti romanesti si caroserii aduse din Ucraina.