Fake-ul trece, marca rămâne. O poveste despre ceasurile ROLEX şi altele asemenea lor
De ce cumpărătorii sunt atraşi de falsuri strălucitoare (ne referim aici ȋn special la ceasuri, marochinărie, instrumente de scris), chiar dacă ştiu că nu au nici calitatea, nici valoarea reală a originalului? Există pe piaţă o ȋntreagă literatură de specialitate dedicată atracţiei nefaste, aproape iraţionale, a fake-urilor asociate mărcilor notorii, asupra psihicului şi comportamentului de consum.
Ele scot ȋn evidenţă dorinţa puternică de a accede la un statut social superior. Vrem să arătăm cu orice preţ că am reuşit ȋn viaţă, am avut succes ȋn afaceri etc. Un ceas de lux sau o poşetă zisă “de firmă” cresc ȋncrederea ȋn forţele proprii, dau o aură de autoritate, confirmă individual. Numai că această scurtătură culturală, de status, se face fără a plăti preţul corect, de fapt, ȋn detrimentul celor care investesc mult timp, inovaţie şi pasiune pentru a da naştere unor astfel de obiecte mult râvnite. Dacă probabilitatea de a fi demascat este mică, beneficiul social astfel câştigat depăseşte riscul moral asociat. Ca o concluzie parţială, clientul falsului vrea să beneficieze de succes, tot ce aduce acesta pe plan social şi relaţional, dar fără să aibă ȋn realitate mijloacele reale de achiziţie.
Situaţia se complică considerabil, inclusiv din punct de vedere juridic, pentru clienţii care au şi mijlocele necesare şi buna credinţă, dar achiziţionează fără să ştie falsuri scumpe, atât de bine imitate ȋncă doar specialiştii adevăraţi mai pot face cu adevărat diferenţa. În ultima vreme piaţa luxului a fost invadată de aşa-numitele super-clone, contrafaceri hibride, carcase originale sau perfect imitate, echipate cu mecanisme false sau invers. Ele s-au ȋnmulţit deoarece printarea tridimensională, 3D, s-a banalizat, costul replicării exacte a scăzut considerabil. Alte cazuri, ceasurile zise Frankenstein, asamblate din piese disparate: carcase replicate, cadrane originale, mecanisme vintage refurbished, dar care dau iluzia originalului la prima vedere, când ceasul este examinat superficial. Identificarea falsului devine dificilă, posibilă doar făcând apel la specialişti agreaţi. Iată de ce site-urile elveţiene de profil sau manualele de identificare ale marilor case de licitaţie pun accentul pe perfecţiunea execuţiei, pe senzaţia subtilă că totul este fluid şi nimic forţat. În continuare, câteva elemente de identificare de bază pentru ROLEX, care continuă să rămână ceasul cel mai falsificat din lume. Majoritatea dintre ele se pot ȋnsă aplica şi altor mărci de renume.
Primul şi cel mai important element, sesizabil la prima vedere, este legată de mişcarea acului secundar. La toate ceasurile haut de gamme el avansează fluid, parcă ar pluti de fapt deasupra cadranului, ȋntr-un lichid virtual, nevăzut. Efectul vizual este greu de descris ȋn cuvinte, el se vede şi se simte, mai degrabă, fiind explicat de faptul că secundarul este gândit să avanseze cu un număr foarte mare de paşi pe secundă. Dacă secundarul dă senzaţia că “sare” secundă după secundă, este foarte sigur că este vorba de un fals. Atenţie, există şi cazuri ȋn care mecanisme asiatice ieftine, dar de o bună calitate aparentă, sunt instalate ȋn carcase bine imitate, exact ceea ce spuneam mai sus.
Luxul este greu. Cântăreşte greu, nu doar ȋn portofel, dar şi atunci când este evaluat. În imensa majoritate a cazurilor, mai puţin când este vorba de ceasuri ultra-rare, realizate pe comandă specială, ROLEX foloseşte un oţel special (Oyster), aur masiv sau platină. Un ceas autentic dă senzaţia de soliditate, de siguranţă imediată, se poate face analogia cu portiera unui automobil de lux, zgomotul şi senzaţia de plin, de greu pe care acesta o dă la ȋnchidere, la urcare sau coborârea din maşină.. Aici am mai putea adăuga faptul că ideea de “chilipir”, cuvânt balcanic, de târguială, nu prea are ce căuta ȋn lumea ceasurilor de lux. Atunci când clientul potenţial are ȋn faţă un preţ mult redus faţă de valoarea de piaţă, este aproape sigur că vorbim de un fals. Sau, mai grav, de un obiect furat.
De o bună perioadă de timp, ceasurile ROLEX au un număr de serie şi o coroană micuţă, foarte discretă, gravată cu laser ȋn jurul orei şase. Este o gravură foarte fină, adevărată operă de artă, greu vizibilă cu ochiul liber, doar ȋntr-un anumit unghi şi intensitate luminoasă. Falsurile fie o omit, ori o fac prea vizibilă, grosolan realizată. Este vorba de ultima barieră ȋmpotriva falsurilor, fiind vorba de o tehnologie specială, (ȋncă) greu imitabilă, la fel ca şi roţile şi punţile dinamice din interior, greu de replicat şi, paradoxal, de certificat, pe care doar ceasornicarii autorizaţi o pot face.
Perfecţiune. Totul, la un ceas de mare calibru, este net, curat, clean. Ecranul este şi el foarte clar, perfect, nimic nu lasă senzaţia că ar fi ȋn plus sau ȋn minus. Carcasa (corpul) ceasului este şi ea finisată impecabil, nu “agaţă”, nu au nicio urmă de imperfecţiune. La rândul lor, marginile sau brăţările nu zgârie, nu sunt tăioase, este clar că este vorba de o producţie industrială şi nu de răbdarea manufacturii. În fine, cel mai greu de prins ȋn cuvinte, dar foarte eficace ca metodă de depistare a falsului, este senzaţia tactilă.
Pasionaţii de artă horologieră ştiu exact la ce facem referinţă: curelele din piele sunt lucrate impecabil, cusătura este clară, netă, se vede “desenul” natural rămas după prelucrare. Iar dacă sunt din cauciuc (modele de ceasuri pentru scufundare sunt gândite astfel), curelele sunt suple, elastice, placute la atingere, un miros subtil de vanilie sau scorţişoară, în timp ce falsurile miros urât, la propriu, nu doar la figurat. Senzaţia tactilă poate fi utilizată atunci când e vorba de safirul autentic, care furnizează o plăcută senzaţie de “răcoare” la atingere, se ȋncălzeşte greu la variaţiile de temperatură, având o transparenţă totală, adâncă, la fel ca o apă limpede de munte.
Ce ar mai fi de spus? Trebuie preferat ȋntotdeauna originalul, oricât de atrăgător ar fi falsul. Nu este vorba doar de “statutul” evocat anterior, ci şi de suflet al obiectului. Un ceas de lux este o capodoperă de inginerie şi artă care poate rezista zeci de ani, dacă este ȋntreţinut corect. O replică-fake oarecare, doar imită ceva. Odată stricat, va ajunge imediat la coşul de gunoi, acolo unde va şi rămâne, definitiv, pentru că nimeni nu va manifesta interes să-l repare. Valoarea materială şi intelectuală adevărată, respectul datorat mărcii, garanție a originalității, trec ȋmpreună mereu proba timpului.
N.Red: Paul Cosmovici este Managing Partner la Cosmovici Intellectual Property