Fals Boris Johnson, reţinut în Olanda, după un accident produs probabil în stare de ebrietate
Poliţia olandeză a anunţat luni că a reţinut în weekend un bărbat care deţinea un permis de conducere fals pe numele Boris Johnson, după un accident despre care se crede că l-a produs în stare de ebrietate, relatează agențiile France-Presse și Agerpres.
Documentul, emis în Ucraina în 2019 şi valabil până la sfârşitul anului 3000, purta numele, fotografia şi data de naştere ale fostului prim-ministru britanic.
A fost găsit după un accident produs după miezul nopţii de duminică, în care un autoturism a intrat într-un stâlp în oraşul Groningen (nordul Olandei).
„Din nefericire pentru respectivul, nu am căzut în capcană”, a ironizat poliţia pe Instagram.
Politie houdt man aan met vervalst Oekraïens rijbewijs van ‘Boris Johnson’ https://t.co/Op6smueipI
— NOS (@NOS) April 30, 2023
Maşina a fost abandonată, dar poliţia l-a găsit repede pe şofer, care nu a vrut să se supună etilotestului.
Bărbatul de 35 de ani, originar din Zuidhorn, la vest de Groningen, a fost arestat.
Poliţia olandeză nu a precizat unde a fost fabricat permisul fals, dar potrivit jurnalistei Kysia Hekster de la radiodifuziunea publică neerlandeză NOS şi fostă corespondentă în Rusia, astfel de permise pot fi cumpărate foarte uşor în buticuri turistice din Ucraina.
This is hilarious. You can buy this fake Boris Johnson driver’s licence at the tchotchke stands in Kyiv’s metrograd or street markets in Lviv. They’ve got other world leaders, too. https://t.co/1LHHErXqxl
— Christopher Miller (@ChristopherJM) May 1, 2023