FAO: Preţurile mărfurilor alimentare au atins un nivel record în 2022
Creşterea preţurilor mărfurilor alimentare de anul trecut, ca efect al invaziei Rusiei în Ucraina, calculat de agenţia pentru alimente a Naţiunilor Unite (FAO), a urcat la un nivel istoric, transmite Reuters.
Indicele preţurilor alimentelor, care urmăreşte preţurile internaţionale ale celor mai comercializate mărfuri alimentare, a atins o medie de 143,7 puncte în 2022, în creştere cu 14,3% faţă de 2021, şi cel mai mare de când au început înregistrările în 1990, potrivit FAO.
Indicele crescuse deja cu 28% în 2021, faţă de anul precedent, ca urmare a revenirii economiei mondiale după impactul pandemiei.
Preţurile alimentelor au crescut după invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie anul trecut, din cauza temerilor de perturbare a comerţului în regiunea Mării Negre.
Ulterior creşterile s-au redus parţial, după crearea unui canal de export de cereale din Ucraina, susţinut de ONU, şi a îmbunătăţirii perspectivei de aprovizionare din ţările producătoare.
În decembrie, indicele de referinţă a scăzut pentru a noua lună consecutiv, la 132,4 puncte, comparativ cu 135,00 puncte revizuite pentru noiembrie.
Cifra din noiembrie a fost dată anterior la 135,7 puncte.
”Preţurile mai temperate ale produselor alimentare sunt binevenite după doi ani foarte volatili”, a spus economistul şef al FAO, Maximo Torero.
Scăderea indicelui în decembrie a fost determinată de o scădere a preţului internaţional al uleiurilor vegetale, împreună cu unele scăderi ale preţurilor cerealelor şi cărnii, dar atenuate de creşteri uşoare ale celor pentru zahăr şi lactate, a spus FAO.
Tot de-a lungul anului 2022, patru dintre cei cinci subindici alimentari ai FAO – cereale, carne, lactate şi uleiuri vegetale – atinseseră cote record, în timp ce al cincilea, zahărul, a fost la cel mai mare nivel din ultimii 10 ani.
Indicele FAO al preţurilor cerealelor a crescut cu 17,9% în 2022, din cauza unor factori care includ perturbări semnificative ale pieţei, costuri mai mari ale energiei şi ale inputurilor, vremea nefavorabilă şi cererea continuă puternică de alimente la nivel mondial, a spus FAO.
(sursa:news.ro / sursa foto: Dreamstime)