Sari direct la conținut

„Fără imigrație, Germania ar fi, fără îndoială, o țară mai săracă”, spune președintele Steinmeier

HotNews.ro
Frank-Walter Steinmeier, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia
Frank-Walter Steinmeier, Foto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Președintele german Frank-Walter Steinmeier a făcut apel vineri la dezbateri „raționale” cu privire la migrație, pe fondul intensificării controalelor la frontieră decise de noul guvern al țării, relatează dpa, conform Agerpres.

„Imigrația nu a fost niciodată ușoară”, a declarat Steinmeier la Berlin, la un eveniment care a marcat cea de-a 50-a aniversare a Săptămânii Interculturale, o inițiativă la nivel național împotriva rasismului.

„În același timp, nu este doar o poveste cu probleme. De asemenea, este întotdeauna o parte importantă din povestea de succes a țării noastre”, a subliniat șeful statului.

Potrivit lui Steinmeier, discuțiile privind politica de migrație ar trebui să cuprindă atât o „poziție sinceră privind ceea ce vrem și putem face”, precum și un „consens asupra faptului că suntem și vom rămâne o țară cu numeroase medii, religii și culturi”.

„A fi german astăzi înseamnă și drepturi egale pentru cei cu biografii de imigrație”, a adăugat președintele.

Circa 21 de milioane de oameni din Germania – aproximativ un sfert din populație – fie au migrat în această țară, fie sunt copii de migranți, a notat Steinmeier.

„Suntem mai mult decât o țară cu oameni cu origini din imigrație”, a spus președintele. Germania este o „țară cu origini în imigrație”.

„Fără imigrație, Germania ar fi, fără îndoială, o țară mai săracă”, a conchis Steinmeier.

INTERVIURILE HotNews.ro