Fara urmari: deshumarea lui Milea si inhumarea lui Iliescu (de Traian Ungureanu)

Fiindca tot a trecut Ziua Victoriei, imaginati-va scena: demnitarii straini sosesc la Berlin. Guvernul german a organizat a 60-a aniversare a armistitiului cu aliatii. Toate cuvantarile lauda intelepciunea istorica a fostului guvern nazist care a stiut, „intr-un moment de cumpana”, sa slujeasca interesul national.

In tribune, ultimii veterani dau interviuri si povestesc a nu stiu cata oara cum a fost atunci: cum a fost rasturnat Hitler, cum a iesit la suprafata Frontul Unit German si cum a format FUG primul guvern democrat.

Daca exercitiul vi se pare comic, puteti lucra cu varianta reala: Rusia 1991. Daca exemplul e prea complicat, aveti la dispozitie specialitatea casei: Romania ’89. Grupuri din partid sunt nemultumite. Ion Iliescu isi pune, pentru prima oara, problema puterii. Esalonul doi organizeaza o mascarada tragica si devine regizor democratic.

Copiii lor, laolalta cu copiii aliatilor si ai admiratorilor vor da, curand, aripa tanara a dinastiei. Am primit aceasta veste minunata de curand, dupa ce am vazut, la un loc, grupul de prietenie pentru blocarea viitorului romanesc, asa cum s-a reunit el la inmormantarea lui Razvan Mizil.

Axa 1945-2005. Ea incepe – funebru, cum se cuvine la o inmormantare – cu Iulia Marinescu, primul colonel de Securitate femeie din Romania, si se incheie cu Fane Spoitoru, Harnagea, odraslele lui Radu Vasile si Alexandru Erbasu, copilasii ambasadorului Palestinei, doamna Tender-RAFO si alte vedete ale VIPocratiei, prezente la inmormantare.

PSD e Ion Iliescu

Adunarea mai sus pomenita a fost cel mai important eveniment politic viitor al Romaniei urmatorilor 20 de ani. Brucan are abia acum dreptate: ne mai trebuie 20 de ani pana sa devenim o oligarhie completa. Din acest punct de vedere, Consiliul National PSD a fost la fel de util ca exhumarea lui Milea.

Propunandu-si inhumarea lui Iliescu, PSD nu iese din sahul etern in care a intrat indata dupa „accidentul” generalului Milea. Caci PSD e Ion Iliescu. Partidul lui Ion Iliescu nu e un partid, ci intruchiparea de grup a momentului in care Ion Iliescu si-a pus pentru prima oara problema puterii.

De la Nastase la Mitrea si de la Geoana la Hrebenciuc, nici unul din titanii partidului nu e un exemplu de reusita personala. Acesti oameni sunt bogati si puternici. Ei stapanesc judete si ziare, industrii si televiziuni, pocnesc din degete si schimba relieful, rup din priviri un teren viran si fac din el cartier rezidential construit cu mistrii romanesti si antreprenori arabi.

Al cui e acest succes? In nici un caz al titularilor. Acesti oameni nu sunt cavalerii noii Romanii pentru ca sunt isteti, harnici sau bolnavi de microb capitalist. Succesul lor vine din simplul fapt ca stau de 15 ani in pozitia favorabila pe care le-a construit-o Ion Iliescu – patron de regim, sef de dinastie, partid si, daca asta vor copiii lui rataciti, fantoma care ii va bantui.

Partidul nu poate deveni altceva.

La contactul cu aerul, s-ar sufoca

Aici e drama din care PSD a facut destinul romanilor. Partidul e victima propriei lipse de istorie. Fiind un clan, el nu admite dezvoltarea. El conteaza pe conservare, nu pe schimbare. Dan Voiculescu si-a renumerotat umanismul, dar singurul si adevaratul partid conservator din Romania e PSD.

El conteaza pe un anume gen de stabilitate: pe nemiscarea principiilor si valorilor sau, mai exact spus, pe absenta lor. Acest blocaj e un mecanism vast si nenatural. Partidul poate respira perfect doar in lipsa aerului. Din acest motiv el a avut nevoie mereu de pompe perfecte, in stare sa scoata aerul din societate, cam asa cum o fac, acum, utilajele ce aduna apele din campurile Banatului.

Din acest punct de vedere, adevaratele instrumente ale partidului au fost si sunt grupurile conspirative: ieri Securitatea, astazi magistratii. Sa nu ne miram! Magistratii care incearca acum sa doboare noul Cod Penal si sa sufoce reforma justitei sunt ingineri de sistem incercati. Ei stiu ca edificiul nu depinde de figura din tabloul de pe perete.

Ceausescu si Iliescu au fost trecatori si tot asa sunt Geoana, Nastase sau Hrebenciuc. Nu aici trebuie cautata cheia sistemului. Edificiul sta in picioare doar daca e ferit, in principiu, de principii. PSD, si o data cu el numerosi comentatori care cauta sa ghiceasca ceva in fiecare gest al lui Iliescu, isi fac iluzii. PSD nu poate deveni altceva. La contactul cu aerul, partidul s-ar sufoca.