Skip to content

Favorită pentru portofoliul Energiei: vine din Republica Moldova, e susținută de PSD și a fost despăgubită de stat cu 680.000 de euro când a fost concediată

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Numele Corinei Popescu e puțin cunoscut publicului larg din România, dar a avut multiple poziții de conducere în zona energiei. Popescu are mari șanse să ocupe poziția de ministru a unuia dintre cele mai economice domenii din „guvernul Tomac”.

  • Popescu, 58 de ani, a fost secretar de stat în Guvernul Cioloș.
  • Ce a făcut după, la stat și la privat.
  • Afacerile cu energie alături de un fost general SIE. 

Restructurarea companiilor de stat a fost una dintre divergențele majore ale fostei coaliții PSD, PNL, USR, UDMR. Nu termenul „restructurare” în sine, unde toți erau de acord, cât aplicarea lui.

Negocierile care au început între partide țin cont acum de pierderea de coeziune anterioară. Partidele încearcă soluții care să păstreze companiile de stat sub control politic, dar nu atât de vizibil, au explicat pentru HotNews o sursă la curent cu unele dintre negocieri. 

Cele mai profitabile companii de stat sunt în energie. Miza aici e imensă. Discuțiile informale intre partide se poartă cu listele companiilor de stat pe masă și componența consiliilor de administrație, fiind împărțite funcții, susține un alt om, din domeniul energiei. 

Din 2025, Corina Popescu este președinte CA al companiei naționale de energie din Chișinău

Personalitatea care are cele mai mari șanse să devină ministrul Energiei se numește Corina Popescu. Numită în 2025 președintele Consiliul de Administrație al Moldelectrica, operatorul de sistem energetic din Republica Moldova, Popescu nu se află la prima poziție importantă, chiar dacă e puțin cunoscută dincolo de mediile profesionale.

În România, a fost director la Transelectrica (2017-2018) și apoi la Electrica (2019-2022). 

Corina Popescu a fost director general al Electrica din februarie 2019 şi până în primăvara lui 2022. Deoarece a fost revocată fără motiv cu un an înainte de încetarea mandatului, a primit o compensație de 680.000 de euro.

În CA al Moldelectrica Corina Popescu a fost însoțită de Bogdan Toncescu, fost și el în conducerea Transelectrica. 

Vicepreședinte la o firmă cu sediul în Boston

Favorita pentru poziția de ministru al Energiei în guvernul Tomac, Popescu deține și funcția de vicepreședinte strategie și dezvoltare al grupului Enevo, companie de inginerie cu sediul în Boston, Massachusetts. 

În 2023, după plecarea din sistemul public, Corina Popescu a activat în domeniul privat. Revenirea ei ca secretar de stat, susțin surse din domeniul energetic, e relaționată cu sprijinul PSD.

Acționar la Swift Spot SRL, apoi a ieșit

Popescu a făcut afaceri cu energie, alături de Silviu-Bogdan Nicolae, general-maior în rezervă SIE, Dan-Cătălin Stancu – fost director general al Electrica SA și Nicolae Mergeani acționar Fratelli, conform siteului economic Profit. Ei au înființat firma de furnizare Swift Spot SRL. 

Swift Spot SRL este deținută integral de către Swift Energy SRL, firmă de consultanță. Potrivit datelor de pe Termene.ro, în 2025, Corina Popescu a ieșit din acționariat.