Femeie înjunghiată de fostul partener în timp ce se afla într-un centru maternal din Călăraşi
O femeie a fost înjunghiată, duminică, de către fostul partener, în timp ce se afla în incinta unui centru maternal din orașul Călăraşi, anunţă Poliția. Victima a fost transportată la spital, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru tentativă de omor, bărbatul fiind identificat și dus la sediul Poliţiei Călăraşi.
- „La data de 17 august a.c., în jurul orei 13:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Călăraşi au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie a fost înjunghiată.
- Din primele verificări a reieşit că, în timp ce se afla în incinta unui centru maternal din municipiul Călăraşi, o femeie, de 36 de ani, a fost agresată cu un obiect tăietor-înţepător de către fostul concubin, pe fondul unui conflict spontan.
- După comiterea faptei, bărbatul a părăsit locul incidentului”, anunţă IPJ Călăraşi, citat de News.ro.
Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, fiind conştientă la momentul sosirii echipajului de prim ajutor.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor”, mai anunţă autorităţile.
Ulterior, în urma activităţilor operative desfăşurate, poliţiştii l-au identificat pe bărbat la domiciliul său, acesta fiind condus la sediul Poliţiei Municipiului Călăraşi.
„În prezent, cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptei”, precizează comunicatul oficial.
Zeci de cazuri de femicid în România de la începutul anului
De la începutul anului, în România cel puțin 30 de femei au fost ucise, fie de partenerii lor de la acea vreme, fie de foști parteneri.
În iunie, peste 1.000 de persoane au participat la un protest în fața Guvernului pentru a cere autorităților măsuri ferme pentru a preveni violența de gen.
Despre acest fenomen s-a pronunţat şi preşedintele Nicusor Dan, care crede că femicidul este „o problemă gravă” în România şi că statul român „nu dă o impresie de forţă, de fermitate”.
