Femeie lovită în cap în București de o bucată desprinsă dintr-un balcon / Vijeliile au provocat pagube mari în țară FOTO
O femeie a fost rănită vineri în Sectorul 5 al Capitalei, după ce a fost lovită în zona capului de o bucată de material dur desprinsă dintr-un balcon. Meteorologii au emis vineri dimineață un cod portocaliu de vânt puternic, valabil până la ora 20:00, pentru mai multe județe din sudul țării, inclusiv București și Ilfov.
Conform Poliției Capitalei, la fața locului unde femeia a fost rănită s-au deplasat și echipaje de pompieri din cadrul ISU-BIF, care au procedat la îndepărtarea resturilor de material de pe marginea balconului. Femeia a primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.
Tot azi, mai mulți șoferi din Capitală au distribuit pe rețelele sociale imagini cu copaci căzuți pe mașini sau pe carosabil, pe Strada Mihaela Ruxandra Marcu și în zona Grădinii Zoologice București.



(Sursa foto: Facebook / Info Trafic București-Ilfov)
În județul Prahova, un arbore doborât de vânt a căzut peste un autoturism aflat în mers în care se aflau două persoane, un adult şi un copil.
Oficialii ISU Prahova au declarat pentru News.ro că în urma incidentului adultul a suferit un atac de panică, însă a refuzat transportul la spital. Minorul nu a fost rănit în urma incidentului.
Echipajele ISU au intervenit vineri în 16 localități din 7 județe (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Hunedoara, Mureș, Olt) pentru înlăturarea efectelor vântului puternic, care a provocat prăbușirea a 21 de copaci și 2 stâlpi de electricitate pe carosabil, a transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
21 de autoturisme au fost avariate, iar pompierii au intervenit și pentru îndepărtarea unor elemente de construcție de la 27 de imobile.


(Sursa foto: IGSU)
