Festivalul de Film Transilvania: Cand realitatea e cel mai bun film

A saptea editie a Festivalului International de Film Transilvania se apropie incet-incet de final, desi catalogul tot nu s-a tiparit. Nu pare sa sufere prea multa lume din aceasta pricina. Spectatorii, preponderent tineri, continua sa mearga cu harnicie la cat de multe filme reusesc. Cine sta pana noaptea tarziu si la proiectiile in aer liber incepe ziua mai tarziu. Am intalnit cativa cunoscuti din Bucuresti care si-au luat libere de la serviciu ca sa vada filme à la Cluj. Potrivit revistei festivalului, acestia se numesc „tiffari”:)

Pentru ca Mihai Chirilov, directorul festivalului, a recomandat la festivitatea de deschidere filmul mexican „Shakespeare colt cu Victor Hugo”, sala de la cinematograful Victoria gemea miercuri seara de oameni. „Shakespeare colt cu Victor Hugo” este primul documentar care intra in competitia TIFF-ului, iar autoarea sa, Yulene Olaizola, a venit taman din Mexico City ca sa discute cu publicul dupa proiectie.

„Ii cel mai bun film pe care l-am vazut pana acum”, spunea o doamna, localnica dupa accent, la iesirea din sala. Nu stiu daca e cel mai bun film din festival, dar e fara indoiala unul dintre cele mai interesante.

Jorge si bunica

Autoarea, care l-a realizat ca proiect de anul IV la facultatea de film (pe care n-a terminat-o inca) s-a oprit la cel mai fabulos personaj pe care-l cunoaste, bunica sa, si la relatia pe care aceasta, in calitate de proprietara a unei case de oaspeti, a avut-o cu un tanar la fel de fabulos, Jorge, care a murit in 1993 in urma unui incendiu.

Desi crescut fara parinti, Jorge era un autodidact, canta bine, era talentat si la pictura, era frumos, schizofrenic, izolat si se pare ca ii placeau barbatii. In bunica cineastei a vazut femeia care i-ar fi placut sa fie, dar si un substitut de mama.

Cand in povestile bunicii isi face loc si amintirea cazului unui criminal in serie care ucidea femei, nu trece mult timp pana cand ea incepe sa ne impartaseasca banuielile ca misteriosul Jorge, pe care l-a adapostit opt ani, ar fi putut fi acel psihopat niciodata prins.

De fapt, insa, nu stii cat din amintirile bunicii e fabricat de imaginatia ei si cat e realitate. Iar filmul stie sa pastreze misterul.

A fost prima oara la aceasta editie de festival cand am vazut atata lume ramasa dupa proiectie pentru sesiunea de intrebari si raspunsuri. „Oricum bunica n-ar fi venit la Cluj pentru ca se teme de avioane”, a spus Yulene Olaizola, care a adaugat ca a dorit sa faca un film despre relatia dintre bunica sa si misteriosul Jorge inca de cand a intrat la scoala de film, si de asemenea, ca productia a costat doar 600 de euro, postproductia facand-o in cadrul facultatii.

Cred ca majoritatea spectatorilor au fost cuceriti nu doar de intriga politista – a fost frumosul Jorge psihopatul care ucidea femei sarace? -, nu doar de faptul ca prin amintiri, inregistrarile pieselor sale si picturi acest Jorge devine un personaj aproape vizibil, si nu doar de personalitatea bunicii, ci tocmai de faptul ca, atunci cand stii sa faci film, poti face film din orice. Viata imediata iti ofera mii de subiecte, trebuie doar sa fii atent.

Actiune columbiana filmata pe video

Acelasi lucru cred ca si l-a spus si Spiros Stathoulopoulos, autorul filmului columbian „PVC-1”, prezentat in sectiunea necompetitiva „in timp real”. Cineastul a plecat de la tragedia adevarata a unei familii terorizate de un grup de banditi care patrund in casa izolata de la tara a acesteia si prind de gatul femeii un colac in care spun ca e o bomba actionata de la distanta. In schimbul a 15 milioane de dolari, vor desface bomba de la gatul femeii.

Pentru ca raufacatorii dispar, femeia, insotita de sot si de una dintre fiice, porneste intr-o goana disperata spre locul de intalnire cu politistii pe care-i anunta la telefon si care vor incerca sa dezamorseze dispozitivul.

Filmat pe video, imaginea avand rugozitatea celei din „Blair Witch Project”, nu si miscarile terorizante ale aparatului sau unghiul subiectiv, „PVC-1” te trimite o vreme spre „Funny Games” (de Michael Haneke), pentru a te mentine pana la final, in ciuda unor accente patetice si a unor tergiversari (desi graba e mare, nu?) cu sufletul la gura. Tragedia nu va intarzia sa apara. Dispozitivul de la gatul femeii explodeaza, omorand-o pe ea si pe trei politisti. Filmul ii este dedicat insa doar ei.

Aventura maghiara in Transilvania

Tot miercuri a fost proiectat in competitie, si in prezenta autorului, Bela Paczolay, filmul maghiar „Aventurierii”. O comedie lipsita de pretentii, filmata in Transilvania, despre trei generatii de barbati ai unei familii in care neseriozitatea se pare ca e ereditara. Bela, care canta la trompeta prin Budapesta, si fiul sau, Andras, care tocmai a devalizat contul iubitei, vin in Romania la chemarea expresa a bunicului.

Alarma e faptul ca acesta s-a certat cu nevasta lui, care face crize de gelozie, si ca vrea sa se mute la Budapesta. Road-movie-ul (vorbit aproape numai in ungureste) bifeaza o femeie care arunca inghetata peste sotul mort din portbagaj, un politist roman beat, tigani care traiesc in vile cu turnulete, dar care sunt simpatici si darnici, dar nu are prea multe de oferit. Prezenta filmului in competitie are darul de a o colora si de a o face cat mai diversa.

Trebuie sa spun ca unele lucruri nu se schimba la Cluj, si asta iti da un sentiment de siguranta. stiu inca din primul an Varzaria si Pastaria din centru, doua restaurante populare unde se manca bine si ieftin. Exista si azi, si se pare ca le merge bine, din moment ce, cu trei ore inainte de inchidere, nu mai au decat doua feluri de mancare.

In gangul de la Pastarie poti manca la aer varza à la Cluj, varza cu ciolan sau fasole cu carnati, in vreme ce o pisica vine pe la picioarele tale iar chelneritele, imbracate in fuste negre si bluze albe, te intreaba matern: „V-ati saturat?” Asta nu se intampla la McDonald’s.