Sari direct la conținut

Festivalul de Literatura ”European Borderlands” la cea de-a doua editie

HotNews.ro

Cea de-a doua editie a Festivalului de Literatura „European Borderlands“ va avea loc la Bucuresti, Iasi si Chisinau in perioada 7 -12 iunie 2007.

Prima editie a avut loc in septembrie 2006 la Lvov, in Ucraina, proiectul fiind conceput pentru o perioada de mai multi ani si propunandu-si sa intensifice legaturile dintre autori, traducatori, editori si jurnalisti culturali din tarile aflate de o parte si de alta a noii granite UE.

In cadrul manifestarii de la Bucuresti din data de 7 iunie, incepand cu ora 18.00, la Clubul Taranului, 11 scriitori din 8 tari vor citi din operele lor, iar criticul Marius Chivu va modera intalnirea.

Cei 11 scriitori sunt: Mircea Dinescu, Filip Florian (Romania), Nicoleta Esinencu (Republica Moldova), Attila Bartis, Gyorgy Dragoman (Ungaria), Vojislav Karanovic (Serbia), Alek Popov (Bulgaria), Tanja Maliarciuk (Ucraina), Ilma Rakusa (Elvetia), Monika Rinck si Julia Schoch (Germania).

In zilele ce urmeaza, festivalul va avea loc la Iasi (9 – 10 iunie) si Chisinau (12 iunie), unde participantilor din Bucuresti li se vor alatura: Nichita Danilov (Romania), Iulian Ciocan, Dumitru Crudu, Vasile Garnet, Ghenadie Nicu (Republica Moldova).

Fiecare autor va avea ocazia sa prezinte in original un scurt fragment, iar din operele autorilor straini se va citi de asemenea traducerea in limba romana.

La dispozitia publicului se va afla un caiet care contine atat textele autorilor romani cat si cele ale invitatilor straini in varianta romaneasca.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro