Sari direct la conținut

Festivalul International de Muzica Clasica 'Clara Haskil' de la Sibiu: prima editie 30 august – 4 septembrie

HotNews.ro

Prima editie a Festivalului International de Muzica Clasica „Clara Haskil” de la Sibiu va avea loc in perioada 30 august – 4 septembrie 2014, in Sala Thalia a Filarmonicii sibiene. Festivalul este primul proiect de talie internationala din Romania care onoreaza memoria legendarei pianiste de origine romana.

Lansarea la Bucuresti a evenimentului a avut loc luni, 11 august, la Libraria Humanitas de la Cismigiu, in prezenta pianistei Alina Azario – director artistic al Festivalului, Marc Bruchez – atasatul cultural al Ambasadei Elvetiei in Romania si prim-flautistul Catalin Opritoiu – managerul Orchestrei Simfonice Bucuresti. Amfitrion: Oana Boca Stanescu – manager cultural, coordonator Comunicare.

„Vad in acest Festival capatul unei punti care leaga, simbolic, Romania de Elvetia: in Vevey exista, de peste 50 de ani, prestigiosul concurs de pian care poarta numele Clarei Haskil, iar acum, iata, se lanseaza in Romania, tara de origine a legendarei pianiste, un festival care ii duce numele mai departe. Felicitari pentru aceasta initiativa. Doresc organizatorilor multe editii reusite de-acum inainte!”, a spus Marc Bruchez, reprezentantul Ambasadei Elvetiei la eveniment.

Prim-flautistul Catalin Opritoiu, managerul Orchestrei Simfonice Bucuresti, prezent si el la conferinta de presa de ieri, a tinut sa explice ce il leaga in mod special de acest proiect. „E foarte dificil sa realizezi ceva in domeniul cultural in Romania acestor vremuri! De aceea, atunci cand Alina Azario mi-a pomenit despre planurile ei de a pune pe picioare acest Festival, m-am bucurat enorm. Orchestra Simfonica Bucuresti va sustine, oricand, orice tip initiativa buna care se naste in Romania acestor vremuri complicate”, a marturisit acesta.

Orchestra Simfonica Bucuresti, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, va deschide editia din acest an a Festivalului International de Muzica Clasica „Clara Haskil”.

Pianista Alina Azario, initiatoarea si directoarea artistica a Festivalului International de Muzica Clasica „Clara Haskil”, a dezvaluit celor prezenti la evenimentul de ieri programul celor sase zile de Festival, precum si surprizele editiei din acest an. De asemenea, Alina Azario a tinut sa precizeze si o parte dintre numele artistilor pe care ii are in vedere pentru editiile viitoare: „Mi-ar placea mult sa fac posibila venirea, la cea de a doua editie a Festivalului, a lui Evgheni Koroliov, cel care mi-a fost mentor timp de 7 ani – e un pianist de exceptie si un artist desavarsit, de la care tinerii muzicieni de astazi pot invata enorm! Apoi, mi-ar placea sa reusim sa il invitam la Sibiu pe talentatul pianist Cristian Budu, castigatorul celei mai recente editii a Concursului International de Pian Clara Haskil – Vevey, un artist nedrept de putin cunoscut in Romania! Desigur, si Renaud Capuçon mi-ar placea sa ajunga la Sibiu, lui i-ar fi placut sa participe si la editia de anul acesta, dar, din pacate, agenda nu i-a permis.”

Timp de sase zile, sase nume importante ale scenei muzicale internationale alaturi de artisti romani consacrati vor sustine o serie de recitaluri si concerte unice, cu muzica de Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Johann-Sebastian Bach, Claude Debussy, George Enescu sau Dinu Lipatti. Festivalul a luat nastere la initiativa pianistei Alina Azario.

Festivalul International de Muzica Clasica „Clara Haskil” este un proiect cofinantat de Consiliul Local Sibiu prin Primaria Municipiului Sibiu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro