Festivalul International de Statui Vivante, 30 mai-1 iunie, in Parcul Crangasi
Cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Statui Vivante va avea loc anul acesta în perioada 30 mai – 1 iunie, în Parcul Crângaşi din Capitală, informează Agerpres. Cu teme de inspiraţie din cele mai variate – „Regina Maria a României”, „Love story”, „Menuet”, „Seducţie”, „Santa Lucia” sau „Contele şi Contesa”- statuile care vor prinde viaţă prin intermediul actorilor Teatrului Masca vor prezenta peisajul teatral urban bucureştean.
„La împlinirea a 25 de ani de existenţă, revenim la misiunea noastră apostolică, aceea de a genera acte de cultură autentice pentru oamenii care au cea mai mare nevoie de teatru – cartierele depărtate de centrul Capitalei. Anul acesta vor fi cartierul Crângaşi şi Sectorul 6, adică locurile în care suntem bine primiţi, respectaţi, iubiţi şi aşteptaţi. Publicul va putea admira, alege şi aprecia căci va avea de unde, dar mai ales va putea vibra alături de poveştile fascinante, tulburătoare adesea ale statuilor unei ediţii pe care o dorim mai presus de toate cele anterioare”, declară Mihai Mălaimare, directorul Teatrului Masca.
Invitaţii ediţiei din acest an sunt trupe din Portugalia, Ucraina, Olanda, Macedonia şi Bulgaria.
Intre protagonistii prezentei ediții se numara: Antonio Gomes Dos Santos –Portugalia; Ashton Ka- Bulgaria ; Henricus Antonius Jans și Hendricus Van Dam-Olanda; Carlos Marques Ferreira – Portugalia; Artur Gulko și Andrii Kyrylchuk – Ukraina; Helena Reis Correia Leite și Samuel Buton- Portugalia ; Loek Meijer și Christian Dol–Olanda; Katarina Schmidt Ferreira și Luis Almeida da Fonseca-Portugalia ; Afke Westdjik Catharina Rook -Olanda.
Teatrul Masca va prezenta, în premieră, peste 20 de statui și grupuri statuare care vă vor duce într-o lume a poveştilor, care mai de care mai frumoase, a clinchetelor de glasuri venite parcă dintr-o lume paralelă, a bucuriei de a fi, pentru câteva clipe sau minute în atenţia voastră şi a lumii întregi.
Spectacolele din cadrul festivalului vor putea fi urmărite în direct, prin live streaming, pe pagina special creată pentru aceste transmisii http://teatrulmasca.live2web.ro, informeaza siteul Teatrului Masca.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc sâmbătă, la ora 17,00. Accesul publicului la eveniment este liber.