Sari direct la conținut

Festivalul Internaţional "Gellu Naum” are loc între 3 şi 4 august la Bucureşti şi Comana

HotNews.ro

A treia ediţie a Festivalul „Gellu Naum”, care anul acesta se bucură de amploare internaţională, are loc între 3 şi 4 august, la Bucureşti şi Comana, informează news.ro.

Festivalul, organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi Fundaţia „Gellu Naum”, va reuni poeţi români şi străini contemporani, apropiaţi de Gellu Naum şi de scrierile sale, sub o formă sau alta.

În program vor fi lecturi publice de poezie – vineri, 3 august, de la ora 18.00, în Grădina MNLR, din strada Nicolae Creţulescu 8, un concert după Gellu Naum – „Cel mai mare Gulliver”, cu Bobo Burlăcianu, Anca Hanu şi Ada Milea, vineri, de la ora 21.30, în acelaşi spaţiu, iar spectacolul-lectură, adaptare după „Insula” şi „Ceasornicăria Taus”, de Gellu Naum, va fi pus în scenă de Mariana Cămărăşan, sâmbătă, 4 august, de la ora 19.00, în Grădina MNLR.

Gazdele celor două evenimente vor fi Simona Popescu şi Sebastian Reichmann.

Participă: Carlos Aguilera, Diana Barbu, Zéno Bianu, Ruxandra Cesereanu, Mariana Codruţ, Alex Cosmescu, Dumitru Crudu, Andrew K. Davidson, Vasile Gribincea, Aksinia Mihaylova, Vlad Moldovan, Cosmina Moroşan, Radu Niţescu, Corina Oproae, Simona Popescu, Sebastian Reichmann, Dan Stanciu, Mihok Tamas, Teresa Wennberg, Ernest Wichner.

În prima zi de festival, în grădina Muzeului Naţional al Literaturii Române, începând cu ora 18.00 va fi organizată prima serie de lecturi alături de poeţii participanţi.

În expoziţia de bază a MNLR există şi o vitrină dedicată scriitorului Gellu Naum, pregătită cu ajutorul Fundaţiei „Gellu Naum”, care a oferit în custodie obiectele prezentate.

Intrarea la eveniment este liberă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro