Sari direct la conținut

Fetiţe gemene din judeţul Suceava, mai mici de două luni, transferate la Iaşi cu forme severe de COVID

HotNews.ro
Ambulanta, Foto: Departamentul pentru Situatii de Urgenta
Ambulanta, Foto: Departamentul pentru Situatii de Urgenta

Două fetiţe gemene în vârstă de o lună şi 17 zile sunt duse, marţi, de la Fălticeni la Spitalul de Copii din Iaşi, cu un echipaj SMURD, în urma unor complicaţii apărute după infectarea cu SARS-CoV-2.

Potrivit medicilor, cele două fetiţe vor fi internate la terapie intensivă la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iaşi.

”Echipajul SMURD va aduce de la Fălticeni gemene de o lună şi 17 zile, 2,5 kilograme, în incubatoare, cu detresă respiratorie acută COVID-19 la Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul de Copii”, a declarat Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD Iaşi, conform News.ro.

7.658 de noi cazuri de COVID-19 în România, record pentru ultimele 4 luni și jumătate

7.658 de noi cazuri de COVID-19 s-au înregistrat în România în ultimele 24 de ore, cu 4.370 mai multe față de ziua anterioară.

România nu a mai înregistrat atât de multe cazuri de COVID-19 într-o singură zi de la începutul lunii martie, când au fost raportate 8.000 de cazuri în 24 de ore.

2.204 pacienți sunt internați în spitale, în secții COVID-19, cu 72 mai mulți decât în ziua anterioară. La Terapie Intensivă sunt internate 136 persoane, cu 21 mai multe față de ziua anterioară. Dintre cei 136 pacienți internați la ATI, 114 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 375 sunt minori, 374 fiind internați în secții, cu 14 mai puțin față de ziua anterioară și unul la ATI, cu doi mai puțin față de ziua anterioară.

De la debutul pandemiei și până astăzi, 65.824 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 18.07.2022 (10:00) – 19.07.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 9 decese (8 barbați și o femeie), fără decese raportate anterior intervalului de referință.

Dintre cele 9 decese: unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, două la categoria de vârstă 60-69 de ani, 4 la categoria de vârstă 70-79 de ani și două la categoria de vârstă peste 80 de ani. 8 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități. Din totalul de 9 pacienți decedați, 4 au fost nevaccinați și 5 vaccinați.

Avertisment dur al OMS pentru Europa

Țările europene trebuie să intensifice vaccinarea şi să reinstituie măsuri precum purtarea măştii în transportul public şi în spaţiile închise, pentru a evita măsuri mai stricte odată cu apropierea sezoanelor de toamnă şi iarnă, a avertizat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Într-un interviu acordat agenţiei Reuters, directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge, a îndemnat statele de pe continent să acţioneze acum pentru a preveni saturarea sistemelor sanitare, în condiţiile în care subvarianta Omicron BA.5 se răspândeşte intens.

„Avem o creştere a numărului cazurilor (…), într-o societate care funcţionează aproape la fel ca înainte” de pandemie, a remarcat responsabilul OMS, care a insistat că este nevoie de purtarea măştii, de aerisirea spaţiilor închise şi de administrarea celei de-a doua doze de vaccin booster, înainte ca serurile specifice noilor variante să fie disponibile în toamnă.

Aceste măsuri de stabilizare trebuie implementate pentru a evita alte măsuri mai stricte, a subliniat Hans Kluge.

OMS spune că Europa este într-o situație asemănătoare celei din vara trecută

„Nu cred că societatea este pregătită pentru lockdown-uri impuse”, după cele care au existat de când a început pandemia, a mai constatat el.„Acum este suficient de clar că ne aflăm într-o situaţie similară celei de vara trecută”, cu singura diferenţă că varianta Omicron este cea dominantă, a menţionat acelaşi responsabil al OMS într-un comunicat citat de agenţia EFE.

„Odată cu creşterea numărului cazurilor vedem şi o creştere a spitalizărilor, care nu vor face decât să crească şi mai mult în lunile de toamnă şi iarnă, după ce şcolile se vor redeschide, oamenii vor reveni din vacanţe şi odată cu venirea iernii interacţiunea socială se va muta în spaţii închise”, anticipează Hans Kluge, insistând din nou asupra reintroducerii măştii în transportul public şi în spaţiile închise şi administrării celei de-a doua doze de vaccin booster.

Aproape trei milioane de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în Europa săptămâna trecută, circa jumătate din cele înregistrate la nivel mondial. În acelaşi interval de timp spitalizările s-au dublat şi aproape 3.000 de oameni au murit în urma COVID-19.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro