Sari direct la conținut

Filarmonica „George Enescu“. Concertele Centenarului de la Ateneu

HotNews.ro
Ateneul Roman, Foto: Festival Enescu
Ateneul Roman, Foto: Festival Enescu

Artiști de renume internațional, printre care se numără dirijorii Christian Badea, Paul Nadler, Gerd Schaller, Horia Andreescu, alături de mari soliști – violoncelistul Misha Maisky, violoniștii Valeriy Sokolov și David Grimal, pianiștii Khatia Buniatishvili, Anna Fedorova, Daniel Ciobanu -, vor fi oaspeții Filarmonicii „George Enescu” în stagiunea aniversară 2018-2019.

Stagiunea 2018-2019 se va desfăşura sub semnul aniversării Centenarului, dar şi al aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” (1868) și a 130 de ani de la inaugurarea clădirii Ateneului Român (1888).

Astfel, noua stagiune celebrează Centenarul României prin seria „Concertele Centenarului la Ateneu”, în parteneriat cu Instittutul Cultural Român. „Deschiderea stagiunii 2018-2019 este o bună ocazie de a reintroduce în atenţia opiniei publice concertele primei instituţii muzicale din Români, aflată în elita muzicală europeană. Datorită eforturilor lui Christian Badea, dirijor principal al Filarmonicii și consilier artistic, avem o stagiune consistentă, angajând nume consacrate din lumea muzicală”, a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, domnul Andrei Dimitriu, director general al Filarmonicii „George Enescu”.

„Ca instituție reprezentativă a culturii naționale, Filarmonica George Enescu nu se poate limita doar la un concert aniversar, ci are datoria de a pune în perspectivă, inclusiv muzicală, secolul care s-a scurs de la Marea Unire și până astăzi. De aceea am ales să suprapunem peste această cronologie o întreagă serie de concerte, structurate pe teme diverse și semnificative pentru Centenar si pentru aniversările Filarmonicii și Ateneului. Este o serie de concerte speciale, care urmărește etapele istorice și culturale marcante ale ultimilor 100 de ani și momentele de relevanță muzicală din istoria Filarmonicii și a Ateneului. În afară de cronologie și de aspectul istoric, «Concertele Centenarului » prezintă câteva teme muzicale importante ca de exemplu « Creația Enesciană» , în cadrul căreia am inclus mai multe lucrări ale maestrului, dar în primul rând, cele trei simfonii prezentate integral. O altă temă este «Titani ai muzicii secolului XX», în care vom înfățișa atât lucrări de compozitori care au avut un rol determinant în muzica secolului XX, cât și interpreți de excepție“, subliniază Christian Badea, care a realizat proiectul „Concertele Centenarului de la Ateneu“.

Primele concerte de la Filarmonica „George Enescu”, din deschiderea stagiunii 2018-2019, sunt planificate joi, 4 şi vineri, 5 octombrie 2018, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român. Mult îndrăgitul pianist și dirijor Christian Zacharias va conduce Orchestra simfonică a Filarmonicii într-un program Beethoven. De asemenea, dirijorul și Orchestra simfonică a Filarmonicii vor susține și o repetiție generală cu public, joi, 4 octombrie, de la ora 9.45. Prețul unui bilet la repetiția generală este de 15 lei, iar biletele sunt puse în vânzare la Casa de bilete a Ateneului Român. „Sunt foarte bucuros să mă aflu din nou pe scena Ateneului Român. Nu e un program ușor, dar vom avea un regal cu muzica lui Beethoven, în deschiderea stagiunii acestei instituții prestigioase”, a declarat Christian Zacharias, în cadrul conferinței de presă.

În seria „Concertelor Centenarului la Ateneu”, muzica românească va avea un rol important în stagiune – de la poemul simfonic „Acteon” de Alfred Alessandrescu (1915), la compozitori moderni precum Anatol Vieru și până la generația tânără. Marele violoncelist Mischa Maisky, una din cele mai importante și complexe personalități ale artei interpretative din ultimele decenii, va oferi, pe 8 si 9 noiembrie, concertul de Dvořák, o lucrare de referință în literatura solistică. „Din fericire, ca soluție imediată, am reușit să obținem un partenariat cu Institutul Cultural Român și o sponsorizare din partea Băncii Alpha, care s-a alăturat în mod semnificativ acestui proiect pentru concertul cu Micha Maisky“, a precizat Christian Badea.

În decembrie, Filarmonica „George Enescu” omagiază legăturile culturale istorice cu Franța printr-un program intitulat „Omagiu francofoniei”, un concert cu un program Debussy, Ravel, Lalo, la care solist va fi David Grimal, fondator al ansamblului francez „Les Dissonances”. Pe 30 noiembrie, cu ocazia Zilei Naționale, va fi prezentat un concert de gală, condus de Christian Badea, avându-l solist pe pianistul Daniel Ciobanu, laureat al concursului Arthur Rubinstein de la Tel Aviv. Un alt concert de gală va avea loc pe 15 decembrie și va fi dirijat de Horia Andreescu, având-o solistă pe celebra pianistă Khatia Buniatishvili.

Proiecte complementare

De asemenea, pianistul Radu Lupu și violoncelistul Andrei Ioniță vor fi prezenți pe scena Ateneului, până la sfârșitul anului, a anunțat luni, în cadrul conferinței de presă, Andrei Dimitriu, director general al Filarmonicii „George Enescu”.

„Corul Filarmonicii va fi prezent în stagiunea 2018-2019 cu lucrări noi pentru publicul românesc. Vom interpreta Simfonia nr.3 de Szymonovski, Amen de Górecki, Recviemul de Britten, în reluare. Pe 16 octombrie, va fi inaugurată stagiunea Corului Filarmonicii George Enescu cu un concert Bach-Brahms, într-o formula inedită. Pe 24/26 octombrie, va fi interpretată Creaţiunea de Haydn, alături de Corul Filarmonicii. Dirijorul orchestrei va fi Gerd Schaller, iar Anna Palimina (soprană), Johannes Chum (tenor), Kresimir Strazanac (bas bariton) sunt soliștii invitați. Concertul de Crăciun al Corului va fi în 17 decembrie”, a punctat Iosif Ion Prunner, dirijorul Corului Filarmonicii „George Enescu” și directorul artistic al Filarmonicii.

De asemenea, în cadrul întâlnirii cu presa, au fost anunțate conferinţele, expoziţiile și lansările de carte din perioada următoare. În luna decembrie, va fi lansat un volum cu interviurile Regelui Mihai realizate de Stelian Tănase. Pe 26 noiembrie, va avea loc Conferinţa de Crăciun, avându-l invitat pe academicianul Nicolae Zamfir, care va aborda o temă ştiinţifică – „Infrastructura luminii extreme şi fizica nucleară”. Vor fi continuate, în această stagiune, programele „Stagiunea de marţi seară”, cu zece ediţii, „Clasic e fantastic”, ajuns la sezonul al nouălea.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro