FILIT 2015 organizat in formula restransa intre 2 si 4 octombrie
Muzeul Literaturii Române Iași anunță organizarea, în perioada 2-4 octombrie, a unei serii de evenimente literare și profesionale care să marcheze continuitatea Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT). Deși într-o formulă restrânsă, programul FILIT de anul acesta va reuni la Iași nume valoroase ale literaturii române și străine.
Managerul FILIT, Dan Lungu, a declarat: „FILIT 2015 va consta într-o ediție restrânsă, dar fără niciun fel de rabat la standardele de calitate cu care am obișnuit iubitorii de literatură. Este o ediție care vine cu proiecte noi, interesante și care pregătește revenirea, în 2016, la amploarea de altă data a festivalului. Stați aproape!”
Lista invitaților confirmați la FILIT 2015 cuprinde scriitorii: Philip Ó Ceallaigh, Vasile Baghiu, Ștefan Baghiu, Petre Barbu, Daniel Bănulescu, Vladimir Beșleagă, Florin Bican, Iulian Ciocan, Liliana Corobca, Bogdan Coșa, Slobodan Despot (Elveția), Adrian Alui Gheorghe, Vlad A. Gheorghiu, Bogdan Ghiu, Ioan Groșan, Katharina Hagena (Germania), Viorel Ilișoi, Răzvan Țupa.
Seara FILIT de pe scena Teatrului Național Iași îi va avea în centru pe Horia-Roman Patapievici și Evgheni Vodolazkin (Rusia).
FILIT cuprinde și evenimente focalizate pe noua generație de prozatori și poeți ieșeni: Șerban Axinte, Dorin Cozan, Paul Gorban, Matei Hutopilă, Paul Mihalache, Ana Săndulescu.
Ion Barbu, artistul recunoscut pentru proiectele sale nonconformiste, va fi prezent la Iași cu o lucrare surpriză de artă vizuală, iar renumitul fotograf Silviu Gheție va fi amfitrionul unei expoziții dedicate Iașiului, realizare împreună cu Didier Ruef (Elveția). Fotografii ieșeni Claudiu Bârliba, Cristian Gafițescu, Adrian Purice și Andi Spot vor organiza o expoziție dedicate edițiilor din 2013 și 2014 a FILIT la Institutul Francez Iași.
De asemenea, la FILIT 2015 vor lua parte critici și oameni de cultură precum Al. Călinescu, Bogdan Crețu, Daniel Cristea-Enache, Marius Miheț, Doris Mironescu, Carmen Mușat, Antonio Patraș, Alex Popescu, Radu Vancu, alături de traducătorii străini Jan Cornelius (Germania), Radosława Janowska-Lascar (Polonia), Maria Luisa Lombardo (Italia), Clara Mitola (Italia), Xavier Montoliu Pauli (Spania), Jan Mysjkin (Belgia).
Tot în cadrul FILIT 2015, la Atelierele de traducere realizate împreună cu Memorialul ”Mihai Eminescu” de la Ipotești au fost implicați traducătorii Radu Mihai Alexe, Vanina Bozhikova, Jan Willem Bos, Angela Bratsou, Fanny Chartres, Florica Ciodaru-Courriol, Jean-Louis Courriol, Andrew K. Davidson, Stilyan Deyanov, Antonia Escandell, Joanna Kornas-Warwas, Gabriella Koszta, Anna Marquer-Passicot, Bruno Mazzoni, Roberto Merlo și Edith Negulici.
Programul FILIT 2015 va fi publicat în decursul săptămânii viitoare pe site-ul www.filit-iasi.ro.
FILIT este un proiect anual finanțat de Consiliul Judeţean Iaşi prin Muzeul Literaturii Române Iaşi și a reunit, în anii 2013 și 2014, sute de nume mari ale scenei literare mondiale, iar calitatea programelor a atras numeroase elogii în presa națională și internațională.
Cea de-a III-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), a fost programat initial în perioada 30 septembrie – 4 octombrie 2015. Printr-un comunicat din data de 25 iunie 2015 organizatorii au suspendat evenimentul in semn de protest fata de „incercarile repetate de a confisca politic festivalul”. „Consideram ca suspendarea editiei a treia a FILIT, o decizie deloc confortabila, ramane unul dintre putinele moduri prin care putem protesta in mod credibil impotriva minciunii si manipularii grosolane. Ne dorim totodata ca in acest fel sa tragem un semnal de alarma asupra faptului ca amestecul politicianismului in cultura, la orice nivel, are efect distructiv”, arata organizatorii.