Sari direct la conținut

Filme de Pedro Almodovar, gratuit pe platforma TIFF Unlimited

HotNews.ro
Julieta, Pedro Almodovar, Foto: Captura YouTube
Julieta, Pedro Almodovar, Foto: Captura YouTube

​Creaţii emblematice ale regizorului Pedro Almodovar vor fi disponibile gratuit, în perioada 17-20 decembrie, pe platforma TIFF Unlimited, informează un comunicat al Ambasadei Spaniei în România transmis Agerpres.

„În contextul socio-sanitar actual, am dorit să înlesnim accesul la filme în mod gratuit şi sigur. Fiecare film este subtitrat în limba română şi va fi disponibil pe platforma TIFF Unlimited (https://unlimited.tiff.ro/) timp de 24 de ore, începând cu orele 20,00 din zilele menţionate în program. Accesul este gratuit, fără a fi necesară crearea unui cont pe platformă. Mulţumită colaborării excelente cu TIFF Unlimited, putem aduce cele mai bune filme în căminul fiecărui spectator, oferind astfel o alternativă culturală de petrecere a timpului liber în deplină siguranţă. Rămâneţi acasă împreună cu Almodavar”, se arată în comunicat.

Seria filmelor prezentate pe platforma TIFF Unlimited va fi deschisă, pe 17 decembrie, cu filmul „Julieta”, urmată pe 18 decembrie de „Amanţii pasageri” / „Los amantes pasajeros”.

În weekend vor fi prezentate „Pielea în care trăiesc” / „La piel que habito” – sâmbătă şi „Totul despre mama mea” / „Todo sobre mi madre” – duminică.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro