Sari direct la conținut

Filmul "I, Daniel Blake", de Ken Loach, a castigat trofeul Palme d'Or

HotNews.ro
Filmul "I, Daniel Blake", de Ken Loach, a castigat trofeul Palme d'Or

Regizorul Ken Loach a castigat marele trofeu Palme d’Or, pentru lungmetrajul „I, Daniel Blake”, la gala celei de-a 69-a editii a Festivalului International de Film de la Cannes, care a avut loc duminica seara, transmite Mediafax.

Ken Loach este recunoscut pentru stilul naturalist, direct si realist, dar si pentru coloratura socialista pe care o imprima filmelor sale. Britanicul face filme cu subiecte sociale, temele fiind pe gustul celor care selectioneaza si premiaza filmele la Cannes.

In filmul „I, Daniel Blake” este vorba despre un dulgher care, dupa ce trece printr-un accident, cere ajutor social, iar in situatia deplorabila in care se regaseste, intalneste o femeie cu un copil care fusese la fel de umilita si obidita in viata. Femeia voia sa scape dintr-un azil de persoane fara locuinta. Presa straina a recunoscut in filmul lui Loach influenta scrierilor lui Franz Kafka.

Totodata, la gala editiei din acest an a Festivalului de Film de la Cannes, regizorul roman Cristian Mungiu a castigat premiul pentru regie, cu filmul „Bacalaureat”.

De asemenea, Lungmetrajul „Caini”, regizat de Bogdan Mirica, a obtinut sambata premiul Federatiei Internationale a Criticilor de Film, in sectiunea Un Certain Regard. Totodata, coproductia romaneasca „Toni Erdmann”, de Maren Ade, a obtinut acelasi premiu (FIPRESCI), in cadrul Competitiei Oficiale, conform variety.com.

In Competitia oficiala a Festivalului de Film de la Cannes (11 – 22 mai) s-au regasit lungemtraje regizate de cineasti celebri, dar si de „obisnuiti ai festivalului de la Cannes”, intre care se numara si Ken Loach, Pedro Almodovar, Xavier Dolan, Cristi Puiu si Cristian Mungiu (regizorii romani care au fost de mai multe ori selectionati la Festivalul de la Croazeta).

Juriul Festivalului de Film de la Cannes a fost prezidat in 2016 de regizorul, scenaristul si producatorul australian George Miller. Cel mai recent film al lui George Miller, „Mad Max: Drumul furiei/ Mad Max: Fury Road”, a fost prezentat la editia din 2015 a Festivalului de la Cannes, in afara competitiei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro