Filmul "O luna in Thailanda" in regia lui Paul Negoescu, in premiera, la "Cinemateca romaneasca" de la ICR Londra
Programul Cinematecii Românești de la Institutul Cultural Român din Londra se relansează joi, 20 februarie, cu premiera britanică a lungmetrajului de debut al lui Paul Negoescu, „O lună în Thailanda”, un film care examinează, cu detașarea și economia de mijloace a noii cinematografii româneşti, deruta emoțională a tinerilor din clasa de mijloc românească. Producția a fost selectată în 2012 în secţiunea „Settimana Internationale della Critica” a Festivalului de la Veneţia şi a luat, în 2013, Premiul FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Film de la Sofia.
După o serie de scurt-metraje („Examen”, „Derby”, „Orizont”, printre altele) foarte bine primite atât de critici, cât şi de public, care l-au impus drept unul dintre numele cele mai importante ale noii generaţii de regizori români, Paul Negoescu le propune spectatorilor, în „O lună în Thailanda”, o incitantă radiografie cinematografică a celor mai ascunse dorinţe ale tinerilor din clasa de mijloc, prinşi între aspiraţia către o existenţă aşezată, confortabilă, dar convenţională, şi impulsul de a se opune predictibilităţii şi, în fond, banalităţii unei asemenea perspective. Cunoscut şi sub titlul alternativ „365 de Revelioane”, filmul spune povestea lui Radu (Andrei Mateiu), un tânăr în jurul vârstei de 30 de ani, care se hotărăşte să pună capăt relaţiei sale cu Adina (Ioana Anastasia Anton) pentru a porni în căutarea fostei iubite (Sînziana Nicola), toate întâmplările petrecându-se într-o singură noapte, încărcată simbolic: cea de 31 decembrie.
Paul Negoescu este cadru universitar la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, la Catedra de regie de film. Este, de asemenea, director artistic al Festivalului de Film Timishort, membru al Academiei Europene de Film, şi a fost, de-a lungul ultimilor ani, membru în juriul mai multor festivaluri internaţionale (Roma, Cluj, Brest), precum şi la concursul de scenarii NISI MASA 2009.
„Cinemateca românească” este un program al ICR Londra lansat în anul 2010 și derulat pe parcursul întregului an, în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).