Sari direct la conținut

Filmul tragediei din Vaslui, unde un băiețel a murit după ce a călcat pe un spot luminos din centrul orașului: „Era desculț, de mână cu tatăl, prin iarbă”

Filmul tragediei din Vaslui, unde un băiețel a murit după ce a călcat pe un spot luminos din centrul orașului: „Era desculț, de mână cu tatăl, prin iarbă”
Spoturile pe care a călcat băieţelul care s-a electrocutat în Vaslui. Foto: Simona Voicu / HotNews

Noi detalii despre cazul băiețelului de un an și opt luni care s-a electrocutat în Piața Civică din Vaslui au venit miercuri de la primarul orașului, Lucian Branişte. El a explicat, într-o conferință de presă, că pe spațiul verde unde a călcat copilul erau trei spoturi care trebuiau să fie nefuncționale. Cu toate astea, unul dintre ele era încă sub tensiune, din motive necunoscute.

Tragedia a avut loc marți seară. Copilul de un an și 8 luni fusese lăsat desculț de tatăl lui și se plimbau împreună.

Copilul era de mână cu tatăl lui

La un moment dat, băiețelul a călcat pe iarba unde se aflau trei spoturi. Dintre cele trei, doar cel pe care a călcat copilul avea încă curent, a spus primarul.

„Încercăm cu toții să găsim cauza, motivul pentru care s-a ajuns la acest lucru pe care nu l-am dorit sub nicio formă. În mod normal și teoretic nu ar fi trebuit să fie cuplate la curent, dar în urma verificărilor la teren de aseară de către responsabilul societății care are delegat servicul de iluminat public din municipiul Vaslui, am văzut cu toții că unul dintre cele trei spoturi avea tensiune. Nu mare, nu de nivelul unei prize, dar era tensiune”, a spus Lucian Braniște, miercuri, într-o conferință de presă.

„Ceea ce spuneau colegii la Poliția Locală, era desculț, era de mână cu tatăl, prin iarbă, și în momentul în care a călcat pe acel spot și tatăl a simțit șocul electrocutării”, a mai spus edilul.

„Nu ne explicăm fizic ce s-a întâmplat”

„Deci (spotul respectiv) era capsulat. Rama prezenta. De asta zic, fizic vorbind, ca și curent continuu, ca și electricitate, nu ne explicăm. De asta el a și fost ridicat de către organe de cercetare să studieze. Nu ne explicăm nici noi fizic ce s-a întâmplat. El, în mod normal, dacă era nefuncțional sau avea apă în el sau ceva, crea un scurt și automat trebuia să pice. De curând, de la orice siguranță. Nu s-a întâmplat lucrul ăsta. Sunt niște lucruri pe care nu ne explicăm nici noi”, a adăugat primarul din Vaslui.

Edilul a adăugat că au mai avut loc evenimente publice în acea zonă, iar la finele lunii iulie-august au fost făcute verificări la tot ce înseamnă centrul civic, însă nu a fost semnalat până atunci niciun incident.

„Nu înțeleg și nu știu cum s-a ajuns ca acel spot să aibă tensiune după atâta timp cât nu a fost funcţional. Vă repet, nu ar trebui să funcţioneze nici acum, nici ieri, nici alaltăieri. Nu ştim. O să vedem, experţii noştri, firma să constate să-mi dea un răspuns la acest lucru, de ce era pe tensiune un singur spot din ansamblul acela de trei”, a mai spus edilul.

Verificări la iluminatul stradal din oraș

În același timp, Lucian Branişte a anunțat că a cerut firmei care asigură mentenanța sistemului de iluminat să facă verificări.

De dimineață, tot iluminatul public din centrul municipiului Vaslui și din parcuri este verificat de muncitorii firmei care asigură mentenanța.

Muncitor care verifică stâlpii de iluminat. Foto: Simona Voicu / HotNews

„Acestea fac parte din ansamblul urbanistic, amenajistic prin modernizarea centrului civic undeva în 2007-2008. Sunt mai multe spoturi de genul ăsta în centrul civic. Astea 3 sunt înierbate, în spaţiul verde, altele sunt în spatele Palatului Administrativ, în lateralul Casei de cultură. Am dispus de dimineaţă la ora 8.00 şi am trimis adresă în acest sens societăţii să verifice toate ansamblurile astea cu puncte de legătură, cu puncte de aprindere, cu starea lor fizică şi să ne garanteze dacă sunt în siguranţă sau nu sunt”, a precizat edilul.

A cui e vina?

Întrebat pe cine vede responsabil de incident, edilul a răspuns că „vina este comună”.

„N-am fugit niciodată de responsabilitate, vă spun cu toată asumarea. Vina este comună, este pe domeniu public, suntem aici pentru interesul public al acestei comunităţi. Vom vedea în funcţie de rezultatele care vor veni şi vom stabili cine se face vinovat”, a mai spus edilul.

INTERVIURILE HotNews.ro