Finlanda suspectează că un avion militar rusesc i-a încălcat spaţiul aerian
Un avion militar rusesc este suspectat că a încălcat luni dimineaţa spaţiul aerian finlandez în zona Golfului Finic, a anunţat Ministerul Apărării al Finlandei, potrivit AFP și Agerpres.
Acest incident intervine în timp ce relaţiile dintre Finlanda şi Rusia s-au tensionat considerabil după aderarea Finlandei la NATO anul trecut, relaţii marcate de câteva incidente la frontieră.
Avionul a rămas circa două minute în spaţiul aerian finlandez în largul oraşului Loviisa (sud), la o profunzime de circa 2,5 km în interiorul teritoriului acestei ţări nordice, a precizat ministerul finlandez într-un comunicat.
„Tratăm cu toată seriozitatea această suspiciune de încălcare teritorială şi o anchetă a fost declanşată”, a declarat ministrul finlandez al apărării Antti Häkkänen, citat în acest comunicat.
Paza de coastă finlandeză va desfăşura o anchetă şi va informa populaţia odată investigaţia terminată, potrivit comunicatului.
Cel mai recent incident frontalier datează de la sfârşitul lui mai, când Finlanda şi Lituania au cerut Moscovei să dea explicaţii cu privire la proiectul său de a modifica unilateral frontiera maritimă a celor două ţări, după difuzarea unui document al Ministerului rus al Apărării.
Potrivit Ministerului Apărării finlandez, precedenta încălcare a spaţiului aerian finlandez datează din august 2022, când două avioane de vânătoare ruse au pătruns în Golful Finic.
Finlanda şi-a închis frontiera terestră cu Rusia în decembrie 2023, Helsinki acuzând Moscova că organizează sosirea de migranţi ilegali pentru a destabiliza ţara nordică.
_____