Fiul cunoscutului actor spaniol Rodolfo Sancho, condamnat la închisoare pe viață în Thailanda. Este acuzat de uciderea unui medic
O instanță thailandeză l-a condamnat joi la închisoare pe viață pe fiul actorului spaniol Rodolfo Sancho pentru uciderea și dezmembrarea unui bărbat din Columbia pe insula turistică Koh Phangan anul trecut, un caz care a ținut prima pagină a ziarelor din Thailanda și Spania, relatează Reuters.
O instanță din insula învecinată Samui l-a găsit pe Daniel Sancho Bronchalo, în vârstă de 30 de ani, vinovat de omor cu premeditare. Instanța a subliniat în decizia sa că spaniolul a dezmembrat și ascuns trupul victimei sale, Edwin Arrieta Arteaga, în vârstă de 44 de ani.
Instanța a amintit de asemenea că inculpatul a recunoscut că a ascuns cadavrul victimei, dar a negat că crima ar fi fost una premeditată.
Sancho a susținut în timpul procesului că uciderea lui Arteaga, un chirurg plastic, în august 2023 a fost în autoapărare. Avocatul său nu a dorit să comenteze sentința.
Potrivit relatărilor din presa locală și spaniolă, Sancho, un bucătar cunoscut pentru canalul său de YouTube, era în concediu în Thailanda în momentul comiterii crimei.
El a dezmembrat trupul victimei și a pus bucățile în pungi de plastic pe care le-a aruncat în mai multe locuri de pe insula Koh Phangan.
Daniel Sancho Bronchalo a scăpat de pedeapsa cu moartea
Justiția thailandeză l-a condamnat inițial la moarte pe Sancho, însă instanța din Samui i-a comutat pedeapsa în închisoare pe viață după ce el a depus mărturie în favoarea sa.
Instanța a dispus de asemenea ca el să plătească despăgubiri în valoare de 4,42 de milioane de baht (aproximativ 130.000 de dolari) familiei lui Arteaga.
Cazul a generat un interes enorm atât în Thailanda, cât și în Spania, în condițiile în care Daniel Sancho este fiul lui Rodolfo Sancho, unul dintre cei mai cunoscuți actori publicului din Spania după ce a jucat în seriale TV ca Amar en tiempos revueltos, La Señora, Isabel și El ministerio del tiempo.
El a jucat de asemenea în numeroase filme în limba spaniolă, începându-și cariera de actor la vârsta de 8 ani. Daniel Sancho Bronchalo este fiul pe care el l-a avut la vârsta de 19 ani cu actrița Silvia Bronchalo.